Feedback-ul actorilor la POEZISELE 13 (Carol 53)

ANDA SALTELECHI
Poeziele no 13, 18 martie 2013: Poezisele a fost la a 13-a reprezentaţie, dar, în acelaşi timp, cumva o premieră. Cele 12 reprezentaţii s-au jucat în patru oameni. Acum am jucat în trei. Cu toate astea, spectacolul nu mi se pare că a avut de suferit. Până acum, am jucat spectacolul ăsta la Muzeul Naţional al Literaturii, în turneu la Bistriţa, la Pod. Acum, la Carol 53 totul se anunţa să fie uşor schimbat. Pereţii cu cărămizile la vedere, podeaua uşor denivelată, scările încărcate cu paşi de oameni pe care noi nu i-am cunoscut, fără balustradă, un tot plin de o energie de alt soi, de un alt fel de miros, de un mister aparte. Andrei Şerban zicea într-un interviu pe care l-am citit recent că teatrul se poate face oriunde, dacă ai cu adevărat ceva de spus.
Timp de o oră şi-un pic trei fantome (Cristi Rus, Sandra Simon, Anda Saltelechi, şi, din umbră, Crista Bilciu), îmbrăcate în alb, au "populat" încăperea cu 14 poeţi dragi nouă. Am simţit în sală o energie electrizantă uneori, o energie bună... Publicul a fost zgârcit în reacţii sonore, însă deschişi înspre noi... aşa ca într-un schimb de lichid cald şi plăcut :) Îmi pare bine că nu am jucat Poezisele mereu în acelaşi spaţiu. Uneori condiţiile vitrege (ofofofo) ale teatrului independent :) dau roade bune. Este o foarte bună experienţă pentru noi, ca actori, INCOMODĂ, te pune mereu în situaţia de a gândi. Nu te lasă să "adormi", te ţine viu şi conectat. Am jucat cu o bucurie aproape copilărescă aseară, curajos, riscant, cu alegeri bune sau nu... O sărbătoare! E posibil să fiu patetică, aşa că mă opresc aici.
Zis-am Poezi(sele) !!!!

SANDRA ŞIMON
Se pare ca e timpul sa renuntam la superstitii. Numarul 13 NU este cu ghinion...prin urmare nici reprezentatia nr. 13 a Poeziselor nu a fost una rea,dimpotriva. Avand in vedere ca spatiul s-a schimbat total,a fost cu totul neconventional dar foarte potrivit pentru acest spectacol. Cred ca este un loc cu o mare incarcatura energetica si artistica. La inceput,cand am vazut pt. prima oara casa de pe Carol 53,m-am speriat putin pentru ca nu stiam ce impact va avea la public,daca vom avea spectatori,daca va iesi asa de bine cum i-am obisnuit pe oamenii care veneau la spectacolele noastre de la Muzeul Literaturii.Ei bine,desi nu toate reactiile au fost pozitive cand imi invitam prietenii si le povesteam despre acest loc,vreau sa spun ca sunt mandra ca am jucat acolo. A fost ceva cu totul nou pentru mine si cred ca si pentru Anda si Cristi. Recunosc faptul ca am avut o responsabilitate mai mare odata cu plecarea unei colege din trupa dar cred (nu cred,sunt sigura) ca am facut fata foarte bine. Am impresia ca Poezisele jucat de 3 oameni si nu de patru nu este ca un om fara o mana sau un picior ci mai degraba ca un om intreg dar cu mai mult creier si mai multa implicare. Multumim pentru prezenta celor care au venit sa ne vada iar celor care nu au venit.........sa vina data viitoare.

CRISTIAN RUS
Am jucat Poezisele in casa cu numarul 53, a 13-a oara si in 3 actori. Hmm, pai da, a iesit foarte fain. Aerul boem parca ne imbatase pe noi actorii. Am avut cu o ora inainte de spectacol, pana a intra pe scena, o criza de ras, care venea din starea noastra de fericire ca jucam intr-un loc asa fain si plin de mister. Au curs momentele asa natural, cu greseli, cu tot tacamul, dar totul foarte organic, fara ca nimic sa intrerupa energia care se legase cu spectatorii. M-am simtit bine , m-am simtit complet, protejat si in intimitate. E foarte greu de descris sentimentul de fericire pentru ca atunci cand faci teatru il tot intalnesti in diferite forme, si mereu e din ce in ce mai surprinzator. Poezisele este ca o molecula extraterestra care mereu se recompune si ia forme diferite, o melocula care inspira si expira o data cu noi si prin noi. A fi sau a nu fi prezent in teatru?; aceasta este intrebarea !