luni, 24 martie 2014

Cântareața cheală 2.2 - Trecut și prezent

 ”Cântăreața cheală” din 2014 este reluarea spectacolului meu din 2008, cu înlocuirea întregii distribuții, mai puțin a Andei, rămasă în același rol (chiar, oare de ce nu i-am schimbat măcar rolul?)

În general nu îmi place să pun în scenă același text de două ori - atunci când nu am o abordare diferită, din care să rezulte un alt spectacol - dar acesta a fost un spectacol la care țineam. Într-o vreme, spectacolele mele, indiferent dacă reușite sau nu, se jucau de câteva ori și mureau, pentru că actorii implicați, nefiind angajați/plătiți, plecau pentru alte oportunități. Pe măsură ce am dezvoltat însă Teatrul de Foc, mi-am dat seama că acum puteam să păstrez spectacolele, chiar dacă oamenii plecau. Show must go on...

Distribuția inițială arăta așa: Anda Saltelechi (d-na Martin), Cristian Neacșu (dl. Martin), Ioana Zărnescu (d-na Smith), George Crețu (dl Smith), Andrei Negoiță (Pompierul), Dan Mecu (Mery), Cristina Pleșa (Cântăreața cheală).
 Pe atunci erau încă, toți, studenți la Hyperion, iar spectacolul l-am descoperit noaptea, în sufrageria împărțită pe atunci de Ioana Zărnescu, Sandra Șimon și colega lor, Cristina Cabel. Repetam în șoaptă, să nu avem scandal cu vecinii - și era foarte dificil, deoarece râdeam pe înfundate. După repetiții dormeam la grămadă, pe saltele, în dormitoarele fetelor. Înaintea lui George, rolul fusese jucat de Răzvan, iubitul Ioanei. Scena era deja avansată, când cei doi s-au certat definitiv și pentru totdeauna și au simțit că unul trebuie să părăsească proiectul. A plecat Răzvan. De atunci am înțeles de ce Naum nu accepta cupluri de actori în Pod și nu-mi trebuie nici mie. Nu vreau cupluri de actori în trupă, nici măcar căsătoriți! Cine va culca copiii în toate serile când vom avea spectacol?

Cum spuneam, Răzvan a plecat, în locul lui a venit George Crețu. Acum și George a plecat, mult mai departe... Somn lin, George...

În 2008, am făcut spectacolul pentru Festivalul Eugen Ionescu de la Casa de Cultură a Studenților (Preoteasa), urma să fie jucat în Pod. Ideea de a juca în beznă, la lumina lanternelor, mi-a venit pentru că Naum a spus că avem la dispoziție exact 15 minute pentru a monta decorul și luminile și tot atât pentru a le demonta, în program eram făcuți sandviș între alte două spectacole. Îmi amintesc ușurința cu care Naum s-a lăsat convins să îmi dea cogeamite dulăpoiul de fier din bucătărie, plin cu troace - cum s-au chinuit câțiva podari să mi-l golească și cum l-am umplut cu 100 de lumânări pe care le-am aprins pe ascuns,  întorcând dulapul cu spatele, deoarece publicul era deja în sală. Cum am avut emoții, pentru că nu verificasem dacă ideea mea cu lumânările arzând ascunse în dulap pe tot parcursul spectacolului și descoperirea lor la sfârșit - funcționa - nici măcar actorii nu știau de ea, decât unii dintre ei, vag. Cum s-a așezat Naum, pentru prima dată, în public la un spectacol al meu. Cum a început spectacolul, iar eu nu știam dacă va fi bine sau o tâmpenie sinistră. Cum, la sfârșit, a deschis Cristinuța Pleșa dulapul și bezna a luat foc, iar actorii, de surpriză și emoție, au început să plângă. Cum s-a aprins lumina și Naum a plâns și el...

În 2014, distribuția e: Anda Saltelechi (tot d-na Martin), Cristian Rus (dl. Martin), Sandra Șimon (d-na Smith), Florin Stoian (dl. Smith), Mihai Marin (Pompierul), Rareș Zimbran (Mery), Evelyn Marcu (Cântăreața cheală). Acum jucăm la Carol 53. Azi e a doua oară când s-a jucat spectacolul, iar eu nu l-am văzut niciodată, deoarece sunt la Sibiu, ucenic la dl. Purcărete - așa că stau neputincioasă pe Facebook și culeg informații de unde pot. Văd fotografii, clipuri (filmate foarte prost), citesc exclamații admirative ale spectatorilor, lamentațiile actorilor, veșnic nemulțumiți de ”prestația” lor (le veți citi și voi mâine) și încerc să îmi imaginez cum arată Cântăreața mea cheală. Și nu reușesc. Oare actorii își imaginează vreo clipă singurătatea și invidia regizorului, atunci când  știe că spectacolul merge înainte, fără el? Cum ziceam, Show must go on...

Oho, și câte vor mai fi de povestit despre ”Cântăreața cheală”...

Acum două săptămâni și ceva, când anunțasem că reluăm ”Cântăreața”, pusesem ziua și locul, dar uitasem ora, iar o mulțime de oameni ne întrebau online când e - cineva - și pe urmă mi-am dat seama că era tatăl lui George Crețu - a scris: ”cândva, dar a trecut, pentru totdeauna”...

Dar spectacolul n-a trecut, ele sunt veșnice, numai noi trecem! Show must go on!

6 comentarii:

  1. Abia astept sa-l vezi! :)
    Eu, cu drag...

    RăspundețiȘtergere
  2. am uitat sa zic, m-a emotionat postarea ta... mi-am amintit ca in vis repetitii de mult uitate. Si oameni care nu mai sunt. Si mi-am amintit si prima premiera, ca sa zic asa. Si emotiile de aseara etc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi amintesc repetitiile colegilor mei si premiera spectacolului. Cat de tineri eram,entuziasti si fara obstacole,Am dormit in acelasi pat,am mancat din aceeasi farfurie si abia peste ani am ajuns sa joc in "Cantareata cheala". Ma bucur pentru ca iubesc acest spectacol. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Am jucat si cu distributia veche, o singura data, si mi-a ramas in amintire ca unul dintre cele mai dragi spectacole. Ma bucur ca acum e prezent in viata mea!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred că n-o să-l văd decât în mai... Sper să-mi mai recunosc spectacolul :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi place foarte mult acest spectacol si ma bucur ca am ocazia sa joc in el. De fiecare data cand il jucam simt ca parca traiesc o alta realitate. E ca un vis frumos din care nu vrei sa te trezesti. Si totusi, te trezesti, dar nu mai esti la fel ca inainte.

    RăspundețiȘtergere