De la psihologie la scenă: Liliana Radu, psihologul de la Teatrul de Foc

 Ați avut vreodată un dor care să vă mistuie până în cele mai adânci cotloane ale sufletului? De aici a plecat interesul meu pentru o colaborare cu Teatrul de Foc: să îmi mai sting setea! Setea de frumos, de arta și de oameni dăruiți până în măduva oaselor ei!

            Îmi doream să fac parte din acest proiect, dar nu știam sigur cum pot contribui. Îmi lipseau spectacolele Cristei, și chiar și serile în care măturam cu sârg scena alături de actorii ei. Când Crista mi-a propus să joc, ceva mai presus de mine nu m-a lăsat să refuz, deși nu m-as fi gândit niciodată să ajung sa fac asta, și au fost momente în care nu m-am crezut în stare sa o fac. Ce m-a frapat însă este că fiecare om din echipă cu care am interacționat, în momentul în care ceea ce făceam eu era departe de ceea ce ar presupune un rol, au spus: “ La spectacol va fi mai bine, la spectacol vei simți...!” Și mă tot miră încrederea pe care o investesc oamenii aceștia în mine. Și mă tot întrebam ce voi simți? George îmi povestea mereu de importanța costumului și machiajului, și cum te transformi atunci când te îmbraci în personaj, dar nu mi-am imaginat că poate fi așa. Nu pot să exprim în cuvinte ceea ce am simțit jucând în Nostalgia nr. 13, dar am simțit! Și înțeleg acum de ce oamenii aceștia ciudați si neînțeleși până acum, sunt dispuși să sacrifice atât de mult pentru șansa de a fi acolo, în fața oamenilor. Tare mi-ar fi plăcut să știu asta mai demult.

            Da, Teatrul de Foc pentru mine este șansa de a mă simți din nou întreagă. Experiența asta mă consumă, și mă revigorează în același timp.

            Aș fi, cel mai probabil o actriță tare slabă, și, dincolo de asta, prima mea dragoste rămâne omul (voiam să spun psihologia, dar mi-am dat seama că aș minți), mă fascinează cum oamenii găsesc atâtea moduri de a crește, și atâtea moduri de a le oferi celorlați șansa să crească.

            Și rar întâlnești atâția oameni frumoși adunați într-un singur loc, muncind precum furnicile, pentru binele mușuroiului.

            Cred ca Teatrul de Foc este de fapt un fel de REM, un loc unde te cauți pe tine, ca fiecare om din echipa este asemenea scoicii Nanei, poarta fiecare în palma o harta spre Sine. Sinele sau, sinele meu, sinele tău... spectatorule! Asa cum tu porți în podul palmei harta noastră!

Liliana Radu e psiholog și, deși cumva de pe margine, e de multă vreme alături de noi: fiind iubita lui George Crețu - care a jucat în 4 spectacole ale mele - ea a fost mereu martoră chinurilor și căutărilor tinerilor oameni de teatru, în luptă cu sine și cu limitele personale, cu sistemul teatral, cu lipsa de șanse... După ”plecarea” lui George, Liliana mi-a spus că ar dori să intre ”oficial” în Teatrul de Foc, pentru a rămâne alături de lumea aceasta pe care o îndrăgise și pentru a putea oferi tinerilor actori un sprijin poate mai mare decât reușise să îi ofere lui George. I-am propus mai mult decât atât: i-am propus să ”schimbe tabăra” și să devină actriță în NOSTALGIA, să poată trăi pe viu tot ce știa numai din poveștile lui George. Puteți să vă jucați cu Liliana în seara asta, la ora 19, la Carol 53, în NOSTALGIA: ea e Esther, Regina Galbenă.