Cum rezisti sa continui sa crezi?! in ciuda tuturor greutatilor!

de Anda Saltelechi

“O pasăre a intrat, într-o bună zi, în atelierul meu. A vrut să iasă, dar n-a mai găsit drumul şi s-a izbit, iar şi iar, de pereţi şi de geamul luminatorului. O altă pasăre a intrat în atelierul meu, s-a odihnit câteva clipe pe un soclu, apoi şi-a luat zborul, găsindu-şi cu uşurinţă drumul spre cer. Cu artiştii e la fel.” (Constantin Brâncuşi)

Nu stiu ce-mi veni sa scriu despre asta. Mi-am ales tema singura : cum sa rezisti sa continui sa crezi, in ciuda tuturor greutatilor?  Au fost atatea momente in care am zis, mai in gluma, mai in serios, ca nu pot face rolul asta, ma depaseste, ma las, nu-s buna de nimic. Uf, sunt slaba uneori, clachez. Dar, am avut si momente exact opuse astora de mai sus. Si de-alea in care mi-a fost foame sau de-alea in care am zis ca Nina “ferice de cel care, pe o asemenea vreme, are un acoperis deasupra capului”. Sau momente de lene, de stagnare, de invidie, de minimalizare etc. contracarate de momente in care simt ca exact asta trebuie sa fac, sa ma chinui, sa incerc, sa reusesc sau sa dau gres, dar sa risc. Daca esti constient de meseria ta, cred ca esti obligat sa-ti dai seama de neajunsurile tale ca actor si sa incerci mereu sa umpli golurile pe care le ai, sa le recunosti si sa incerci sa te perfectionezi cat poti de mult. Si sa nu opresti niciodata cautarea asta. Cred ca in momentul in care ai oprit-o si ti-ai gasit un loc comod si caldut, ceva sigur e gresit… (sau poate ma insel…). Nu stiu, nu am reteta. In Pod, la dl. Profesor Naum era o lista cu exercitii de dictie, iar in capul listei sta scris cu litere mari :  E NECESAR SA CREZI IN CEVA, IN CINEVA!  Am inteles teoretic, dar abia dupa cativa ani am inteles si practic. In primii ani de Pod mergeam acolo cu inima deschisa, credeam, mi se parea ca toata esenta vietii mele bucurestene era in locul ala. Si asa era! Era extraodinara pentru mine descoperirea. Dar apoi au trecut anii, am intrat la teatru, si cand am revenit in Pod si am recitit propozitia asta m-a durut fizic. Parca mi-am amintit ceva de demult uitat…ceva esential! Pierdusem din credinta, si cred ca pierd cate un pic pe nesimtite (nu ca-s om rau, dar te iei cu viata si vaj vaj te duce) si apoi regasesc ceva-ul asta in care cred si e ca o revelatie.
De aceea, poate, pentru mine, de exemplu, Nostalgia 53 (a Teatrului de Foc) nu e doar un spectacol de teatru…e ceva ce parca lasa publicul cu un semn de intrebare (mic, mare, nu stiu), oamenii pleaca usor nostalgici, poate abatuti, poate continuti in amestecul asta de uitare, de aducere aminte , de lacrima si ras laolalta. Mereu m-am gandit (vizavi de spectacolul nostru) cum e sa stai intr-o camaruta luminata de o lumanare, singur,  la miezul noptii, gandindu-te la viata ta… la REM-ul tau, la sensul tau…in timp ce alti oameni roiesc prin casa cu personaje cartaresciene…

Daca un spectacol are si un asemenea rost, atunci e minunat! Pentru mine, cel putin. Si atunci, da, parca e mai usor sa rezisti.

Florin Stoian - Cum se vede teatrul din "afară"

de Florin Stoian

De cand eram copil mi-am dorit sa fac teatru. Sa simt emotiile de pe scena, sa rad, sa plang, sa spun ceva. Imi plac oamenii! Nu! mai bine zis iubesc oamenii si consider ca cel mai important aspect in relatiile interumane este comunicarea. Presupun ca din motivul asta imi place si teatrul. In teatru “spui o poveste” si faci un schimb de energie cu spectatorul, schimbi ceva in viata lui. Pentru multi teatrul este doar o cladire unde pot merge pentru a se relaxa la finalul unei saptamani, unde pot sa se amuze, si sa rada. Asta credeam si eu pana sa ajung la Teatrul de Foc unde am inteles ca teatrul este un mod de viata, o cautare, si o dezvoltare individuala care nu se termina niciodata. Este locul unde noi, membrii trupei ne simtim ca o familie, unde experimentam lucruri noi, unde radem, mai rar s-a intamplat sa plangem, si unde ne descoperim pe noi in fiecare clipa. “De ce iti place teatrul?”, aud deseori. Nu stiu sa raspund. Cred ca imi place idea ca voi ramane mereu copil, in ciuda faptului ca o parte din mine incearca din rasputeri sa se maturizeze. Eu cred ca e timp pentru tot si toate, ca doar am sa traiesc 100 de ani nu? Varsta nu e importanta cat timp nu vorbim de branza, sau vin. In ciuda faptului ca unii oamenii nu isi dau seama un spectacol sau, imi place mie cum suna, “o experienta teatrala” poate sa schimbe ceva in spectator si la nivel individual sa incolteasca niste idei care pot schimba viziunea despre viata. Cred ca “din afara” lucrurile se vad diferit si oamenii ar trebui sa fie cu multi mai profunzi si deschisi pentru ca teatrul este mult mai mult decat teatru.

Regulile TEATRULUI DE FOC

1. Antrenamentul are loc zilnic, de luni până vineri, minim 4 ore zi. În caz de nevoie (premieră, festival, spectacol nejucat de mult) sau dacă ne simţim prea bine împreună şi avem chef de lucru, cele 4 ore se pot prelungi (chiar şi până la 8).
2. Trei întârzieri la repetiţii atrag excluderea din trupă. Chiar dacă sunt întârzieri de 5 minute, pentru că nu ai găsit loc de parcare sau te-ai blocat în trafic. Aşa cum la întâlnire, când eşti îndrăgostit, nu ai cum să întârzii, nu ai de ce să întârzii nici la noi, lăsându-ţi colegii şi meseria să te aştepte.
3. O absenţă nemotivată  atrage excluderea din trupa. N-ai venit, n-ai anunţat, nu ştim unde eşti - la revedere. Cum ar fi să ne faci aşa la spectacol, atunci când întreg publicul te aşteaptă?
4. Trei absenţe motivate per proiect atrag excluderea din trupa. Absenţă motivată înseamnă că suni cu o zi înainte sau câteva ore înainte - de câteva ori, înţelegem, dar dacă se adună, e dovada clară că ai alte priorităţi. Durata de lucru la un proiect este de o lună, aşa că 3 repetiţii pierdute înseamnă foarte mult. Dacă anunţi cu o lună înainte că ai alte planuri, e ok, programăm repetiţiile ţinând cont de asta şi nimeni nu are de suferit, indiferent cât de lungă e absenţa.
5. Un om nou intrat în trupa va sta iniţial pe margine (minim o luna, nu va fi introdus in proiecte, dar va participa obligatoriu la antrenamente şi şedinte). Sper că nu ai pretenţia să avem încredere totală în tine, fără să te cunoaştem şi fără să îţi dăm şansa să ne cunoşti şi tu şi să vezi dacă te potriveşti. Dacă îţi place şi vrei să joci, ai răbdare să te descoperim şi să avem încredere. Am mai păţit noi o poveste cu o Ofelie, care a fugit din oraş, de frică, chiar înainte premierei cu Hamlet. În plus, nu uita: Teatrul de Foc e un laborator unde ai venit să înveţi, nu să te simţi vedetă! Şi confruntarea cu publicul e o etapă a învăţării, dar mai întâi trebuie să te antrenezi, să înţelegi ce facem, să înveţi să lucrezi în echipa noastră.
6. Spectacolele vor fi construite în primul rând pentru membrii vechi ai trupei. Ne plac oamenii înzestraţi cu răbdare, ambiţie şi capacitate de muncă grea. După ce a trecut de perioada de probă, fiecare membru nou va primi probabil un rol mic, urmând să primească roluri tot mai mari şi mai diverse, care să îl ajute să se dezvolte personal şi în cadrul echipei. Teatrul de Foc este un laborator care produce oameni de teatru, nu spectacole. Nu ne plac vedetele, nici orgoliile, suntem aici să slujim scena şi nu invers.
7. Fiecare membru al echipei e obligat să împărtăşească cu ceilalţi cunoştinţele sale. Dacă ai făcut un workshop fain sau ai un talent deosebit la dans, urmezi cursuri de canto, stăpâneşti bine tehnica vocală, te pricepi la mânuirea păpuşilor, machiaj, lupte scenice sau orice altă abilitate utilă în artele spectacolului, frumos este să împărtăşeşti cunoştinţele şi colegilor tăi. Învăţăm împreună, unul lângă altul, dar şi unul de la altul. Trupa noastră stă sub semnul altruismului.
8. Fiecare dintre membrii cu drepturi depline ai echipei are cel puţin o sarcină organizatorică în folosul trupei. La Teatrul de Foc nu e suficient să urci pe scenă şi să străluceşti: noi nu avem angajaţi, personal administrativ şi de întreţinere. Cineva trebuie să se ocupe de afişe, publicitate pe internet, păstrarea relaţiei cu presa, organizarea şedinţelor, blog, website, emailul trupei, festivaluri de teatru, căutarea a noi spaţii de joc, menţinerea relaţiilor cu proprietarii spaţiilor existente, recuzita la fiecare spectacol, bibliotecă, videotecă, curăţenie etc.
9. Fiecare repetitie va incepe cu antrenament fizic (40 min) in costum de miscare - imbracaminte de culoare neagra, incaltaminte confortabila curata, fara accesorii, parul lung prins. Antrenamentul este condus de un membru al echipei. In timpul incalzirii fizice vorbeste numai coordonatorul.
10. Zilnic, incalzirea fizica este urmata de incalzirea vocala: dictie (20 min) şi canto (20 min).
11. În fiecare zi, echipa va avea un curs de teorie teatrala (30 min) şi altul în care va  viziona fragmente de spectacole de teatru (30 min).
12. Nu aştepta să ţi să spună ce să faci - nu eşti o păpuşă cu sfori. Regizorul e lângă tine să te îndrume şi să te ajute să cauţi, nu să facă treaba în locul tău. Improvizaţia este unul dintre cele mai mari atuuri ale unui actor. Nu repeta doar când e regizorul de faţă - te antrenezi si cauţi pentru tine, nu pentru regizor şi nu pentru spectatori.  Nu veni la repetiţii nepregătit (fără text, fără notiţe, fără întrebări noi, fără propuneri). Un actor bun vine în întâmpinarea regizorului cu propuneri, evident, construite pe drumul pe care i l-a deschis regizorul.
13. In timpul repetitiilor, nu se comenteaza inutil, nu se vorbeste neîntrebat. În loc să mai întrebi o dată ce e de făcut, încearcă să faci ce ai înţeles - dacă nu e bine, vei fi îndrumat. În loc să te aperi de ceea ce zice regizorul, ascultă. Dacă ţi se pare că ştii deja ceea ce ţi se spune, doar ascultă încă o dată şi fă - de vreme ce ţi se repetă ceva ce ştii, înseamnă că ceea ce ştii nu se reflectă în ceea ce faci. Dacă nu eşti regizorul spectacolului, nu da indicaţii colegilor tăi, chiar dacă sunt mai tineri, mai noi sau fără studii de specialitate. Fiecare luptă doar cu sine însuşi, fiecare caută singur. Vei avea ocazia să îţi spui părerea la sfârşit, dacă e cazul. Dacă ai rămas cu o nelămurire majoră, discută în particular cu regizorul în pauză, înainte sau după repetiţie (nu lua din timpul celorlalţi colegi ai tăi, care vor să repete). Trupa noastră se bazează pe seriozitate, disciplina si respect pentru ceilalti.
14. Fiecare actor ar face bine să aibă la el mereu un creion/pix şi să noteze indicaţiile de regie sau alte informaţii pe textul pe care lucrează sau într-un caiet. E în defavoarea ta să crezi că ţii minte sau că regizorul are obligaţia să îţi mai dea o dată aceeaşi indicaţie.
15. Fiecare membru al trupei are obligaţia să aibă pentru fiecare spectacol un jurnal de repetiţii, în care să noteze zilnic. Poate că acum ţi-e lene şi nici nu ai talent literar, dar asta te va ajuta să construieşti rolul, să îţi organizezi gândurile, să ştii exact ce întrebări să pui a doua zi şi să regăseşti repede un rol construit după câteva luni de pauză. În plus, dai o mână de ajutor şi blogului trupei.
16. Intrarea intr-un proiect presupune finalizarea lui, adica participarea la toate repetiţiile programate şi, ulterior, la spectacolele programate, chiar dacă între timp ai părăsit trupa. Nu e necesar să rămânem prieteni, dar e profesionist să termini ceea ce ai început. Gândeşte-te că, atunci când ai început un proiect, ţi-ai luat un angajament nescris faţă de regizor, colegii tăi actori şi întreaga echipă de producţie, oameni care au muncit la fel de mult ca tine şi nu e normal să fie şi ei pedepsiţi pentru că tu ai avut un conflict cu regizorul sau vreun coleg. După premieră, fiecare spectacol e programat cu acordul întregii echipe din acel proiect, nimeni nu are pretenţia absurdă să renunţi la alte planuri deja făcute în favoarea acestuia.
17. Fiecare membru al trupei este obligat să joace în proiectul în care este distribuit. E normal să ai limite, complexe, temeri, e normal să le verbalizezi (în particular sau la şedinţele deschise), dar dacă nu ai încredere în regizorul care ţi-a propus rolul (şi care, deci, e convins că poţi să-l faci şi că experienţa este benefică pentru tine), poate ar trebui să te întrebi dacă te afli în echipa potrivită.
18. Fiecare membru al trupei trebuie să fie prezent la şedinţele organizatorice, chiar dacă e inactiv (nu e în niciunul din proiectele în derulare sau, dintr-un motiv sau altul, şi-a luat vacanţă).
19. În timpul repetiţiei, telefoanele trebuie sa fie puse întotdeauna pe mod silenţios. Din respect pentru colegi, concentrare şi actul teatral.
20. După fiecare spectacol, in termen de 24 de ore, fiecare membru trebuie sa dea feed-back celui însărcinat să le strângă. O selecţie din aceste feedback-uri vor fi puse pe blogul trupei.
21. Dupa  repetitii sala se lasa întotdeauna curată şi va fi verificată de unul dintre membrii trupei, prin rotaţie.
22. Membrii trupei care parasesc trupa prin propria alegere, pentru alte proiecte sau planuri de viaţă, se pot intoarce oricand la repetiţii, daca nu au abandonat un proiect in desfasurare, dacă susţin în continuare Teatrul de Foc şi principiile lui şi dacă îşi continuă sarcinile online.
23. Teatrul de Foc nu este un "loc de muncă", nici o staţie finală. Orice finanţare sau câştig pecuniar intră doar în producţiile viitoare sau în dezvoltarea şi organizarea companiei, nicidecum în buzunarul cuiva. De aceea, Teatrul de Foc îşi încurajează membrii (şi îi ajută, îndrumă) să se angajeze în teatrele de stat, pentru ca fiecare să poată trăi urmându-şi pasiunea. Teatrul de Foc e un loc unde vii, înveţi, experimentezi, repari ceea ce ai de reparat şi te duci mai departe. Dacă simţi că nu îţi găseşti locul în sistem, poţi, în paralel să continui să experimentezi şi să te dezvolţi alături de noi. DAR! Teatrul de foc nu e un loc unde te ascunzi pentru că nu ai destul curaj, destul talent, destul chef de muncă. Aici mereu îţi încerci limitele, le provoci, înveţi zilnic ceva nou despre tine sau despre teatru, încerci să te autodepăşeşeşti. A NU SE STAŢIONA!