Teatrul de Foc la GAUDEAMUS 2013

Anda Saltelechi
Prima seara m-am simtit foarte bine, lucrurile s-au legat, chiar daca unii dintre noi am avut foarte mari emotii. Lumea s-a adunat in public de indata ce am inceput. Nu mi se pare foarte placut sa spui poezii "teatralizate" intr-un loc plin de oameni "fosnaitori" (nu invinuiesc pe nimeni ca vorbeste la un targ de carte :)) ), care nu se asteapta sa dea peste asa ceva acolo. Totul s-a derulat rapid, nici nu am avut timp sa rasuflu ca s-a si terminat. L-am vazut cu placere in public, chiar la poezia dumnealui, pe Ion Muresan. Un pic am avut emotii. A fost o experienta faina!

Cristian Rus 
Prima seara a fost ca un vis, s-a intamplat foarte repede, si cand m-am trezit nu mai stiam sigur ce am visat, dar refacand traseul mi-am dat seama ca defapt a fost foarte fain . Publicul a fost receptiv; simteam o energie constructiva din partea lui. A doua seara, a fost putin mai greu pana am adunat un public. Am fost mai organizati de data asta; cunosteam mai bine spatiul. Eu unul m-am simtit foarte bine pentru ca eram la Gaudeamus, pentru ca eram cu trupa mea si pentru ca eram printre oameni care sunt interesati de cultura.

Zimbran Rares 
In prima seara nu am avut deloc emotii, eram chiar foarte incantat sa fac un spectacol pe improvizatie, tinand cont ca am vazut doar bucati din momentele "jucate". Aveam toate simturile la 100%. Nu stiam ce urmeaza, cine urmeaza, cand se va termina, stiam doar ca sunt acolo, in momentul acela si trebuie sa actionez. M-am simtit extraordinar.
In a doua seara, am avut un pic de emotii, mai ales ca nu am intrat direct ci am stat mult inainte sa incepem. Mi sa parut ca energia a fost mai joasa si lucrurile nu au fost asa de fluide ca-n seara precedenta. au fost mici burti, dar ne-am mobilizat si am ridicat energia.

Iată un fragment:

Cum a fost la FNT 2013 (jurnalul echipei)

Anda Saltelechi
Am avut emotii foarte mari. Am vorbit cu actori mai in varsta decat mine si i-am intrebat daca emotiile raman la fel de mari si dupa ce ai mai multa experienta. Raspunsul a fost da. Ceea ce e normal. A fost o zi agitatata. Spectacolul a inceput la ora 21 si s-a terminat la unu jumate inspre dimineata. Am jucat Ruletistul de cinci ori. Noi, cei care am jucat, primisem de la Crista Bilciu o tema pentru acest specatcol: comunicare. Sa comunicam real, adevarat cu oamenii din fata noastra. Nu divulge mai mult din ce ne-a spus inainte de spectacol , in orice caz, lucruri foarte “mobilizatoare”. La inceput, publicul nu se mai opera din intrat in casa, intra…si intra…erau foarte multi oameni! Casa, deh, primitoare! Noi, la fel!
In timpul spectacolului s-au intamplat multe, am trait aici si acum, mai ales ca unii oameni din public m-au provocat in fel si chip. M-am dovedit a fi acolo. Mi s-a intamplat un lucru minunat.  O sa “dau un pic din casa”…Am un moment in care amenint direct o persoana din public. Si am nimerit sa amenint de data asta un om care credea total in poveste. I-am pus pistolul la tampla si, spre deosebire de alte dati, cand oamenii, dimpotriva, isi aduceau capul spre pistol sau glumeau cu mine pe tema asta, fata din seara asta am vazut pur si simplu cum, pe masura ce mergeam cu pistolul spre tampla ei, se schimba la fata, ochii I se umpleau de o groaza inexplicabila, credea in poveste! Am pus usor jos pistolul, eram induiosata si de spaima ei si de adevarul momentului…si am continuat povestea! Oamenii sunt diferiti, reactioneaza foarte diferit si toti sunt interesanti si frumosi.
A fost un spectacol (ma rog, 5) reusit! Am spus povestea Ruletistului de cinci ori… cu mult drag!

Rucsandra Nelepcu
 Am simtit ca spectacolul de aseara a fost mai “asezat” decat precedentul.Asta poate pentru ca au fost mai putini oameni si am putut sa-I organizam mai bine noi,”fetitele”.
    Mi-am dat seama ca e mai eficient ca povestea mea,a Carminei,sa o spun unui grup restrans de oameni: maximum 2 (cu mici exceptii).Legat de tema noastra de aseara-comunicarea,asa am realizat ca ei intra mai bine in povestea mea  pentru ca imi este mai usor sa le captez atentia.
     Atunci cand faceam cunostinta cu oamenii cu care urma sa ma joc,simpla remarca ca au mainile reci sau ca pe parcursul jocului le retineam numele,simteam sa ii relaxeaza dar ii si impilca in povestea mea pentru ca si ei veneau cu bucata din povestea lor.
    Interesant este ca ei sunt la cativa centimetri de mine  si le pot vedea in ochi reactiile intr-un mod sincer.Am incercat sa mi-i apropii facand analogii intre povestea mea si datale fizice ale oamenilor,lucruri simple (par blond,ochi albastri).
     In schimb au fost aseara printre spectatori cateva cazuri de oameni cu berea in mana sau care pareau ca au consumat alcool.Cineva si-a aprins tigara in timp ce vorbea cu mine.La rugamintea mea a stins-o.Situatia asta nu-mi prea place.

George Sfiraiala
A fost o seară care a trecut de parcă ar fi fost dată pe fast forword.  Secunda unu a început la ora 21 și nici măcar nu a ajuns bine în secunda 2 că s-a și făcut ora 1 jumate dimineața. Am avut undeva la 60 de oameni la foc automat, unul după altul, care mai de care mai frumoși, veniți să asculte povestea, să caute scoica, să facă parte din poveste. A fost o seară plină de magie și de joacă, chiar dacă a început puțin cam pe nepregătite și cam repede.

Sandra Dragan
În data de 31 octombrie am jucat într-o Nostalgie diferita de cele de pâna acum: costume noi, decor nou...si cu toate acestea, am avut acelasi sentiment ca la celelate spectacole! Cred ca începutul a fost foarte bun, ne-am ascultat unii pe ceilalti si am creat ceva minunat! Am repetat jocul meu la nesfârsit, dar de fiecare data a fost diferit pentru ca persoanele din fata mea aveau fiecare propriul lor joc! A fost un spectacol foarte frumos si sper ca urmatoarele vor fi si mai bune!

Cristian Rus
Incerc sa imi amintesc o zi mai agitate ca cea in care am jucat in FNT, insa nu reusesc. Nu stiu de ce dar parca timpul si aerul aveau o greutate aparte.  Cand a inceput specatcolul aveam in cap cuvintele Cristei care ne-a spus ca trebuie sa comunicam real cu speactatorii, un exercitiu bun pe care l-am mai incercat cu “Poezisele”. Mi-am luat sarcina in serios si m-am surprins ca pe masura ce inaintam in momentul meu eram din ce in ce mai intim  in relatia cu spectatorii. Un soi de moment-confesiune, pe care nu il mai incercasem pana acum. Simteam nevoia sa le dau cat mai multe detalii ,sa le povestesc  gandurile pe care Andrei, personajul meu, le-a avut inca de copil.  Ma cufundam in poveste confesandu-ma spectatorilor curiosi sa aflefinalul . Cu greu m-am abtinut sa nu le dau toate detaliile, pentru ca o mare importanta o are dansul care transmite fara cuvinte:  stari, idei si emotii pe care spectatorul le completeaza ca intr-un puzzle pentru a afla povestea. Publicul a fost receptive si a empatizat cu povestea mea, iar cadoul pe care il dau la final este de fapt  un semn de multumire pentru ca mi-au fost alaturi.

Florin Stoian
Inca de pe la pranz am inceput sa simt ceva in capul pieptului si ma simteam de parca bausem 5 cafele. Apoi mi-am dat seama ca spectacolul ce urma era destul de important, cel putin pentru mine. In ciuda faptului ca am fost un pic dezorganizati, eu zic ca ne-am mobilizat intr-un sfarsit si am facut un spectacol bun. Cantecul de inceput mi s-a parut destul de energic iar in ochii oamenilor se putea citi misterul si curiozitatea in legatura cu ce va urma. Pentru mine a fost un spectacol in care am incercat sa urmaresc mica sarcina pe care am primit-o atunci cand stateam cu ochii inchisi si anume sa comunicam real cu oamenii. Lucru care zic eu am reusit sa il indeplinesc mai ales in povestea de la sfarsitul "Arhitectului". Am jucat de ceva ori, de fiecare data a fost diferit, publicul la fel, o parte comunicau cu noi altii mai putin. Am avut unele situatii mai complicate, sa zic,  unde a trebuit sa improvizam si sa salvam unele momente si altele in care totul curgea, in care eram inspirati si prezenti. Astept cu nerabdare spectacolul urmator in care sa ne jucam iar si sa spunem povesti.

Alina Cimpoeru
Spectacolul jucat în FNT a adus aproape ca întotdeauna ceva nou pentru spectatori și implicit pentru noi. Datorită pliantelor cu harta, a devenit foarte clar câte momente sunt și foarte mulți au dorit să le vadă pe fiecare. De asta am jucat atât de mult, peste patru ore. Cu siguranță că unii ar fi vrut să mai stea, mi s-a părut incredibil ca la 1 noaptea, casa era încă plină de oameni. Am auzit spectatori spunând că trebuie să revină pentru mini-spectacolele la care nu au reușit să intre sau pentru cele pe care vor să le revadă. Stăteau cu harta în mână și bifau ce au văzut. Erau cu adevărat prinși în joc. Asta mi-a plăcut foarte mult, că se jucau și ei împreună cu noi, absorbiți de căutatul scoicii sau de adunatul tuturor culorilor pe mână.
Un spectator a venit la mine și mi-a spus: "Tu nu mi-ai făcut nimic..." Și a luat o poziție de copil care așteaptă nerăbdător să i se întâmple ceva interesant. Încet și privindu-l bizar din când în când, i-am căutat un citat, am schițat un zâmbet abia perceptibil când l-am gasit și i l-am arătat. În tot acest timp nici nu a clipit, stătea nemișcat așteptându-se la orice probabil. L-a luat și mi-a mulțumit. Am plecat mai departe, lăsându-l citind, căci Timpul nu așteaptă pe nimeni.

Evelyn Marcu
Am avut emotii mai mari decat ma asteptam la acest spectacol. Din aceasta cauza au existat si unele greseli pe care le-am facut, atat in povestea mea, cat si la Ruletist. Dar incet-incet, lucrurile au inceput sa se aseze, iar mie sa-mi devina din ce in ce mai limpede drumul pe care il am de parcurs. Primele doua ore si jumatate au zburat pe langa mine inainte ca eu sa imi dau seama. Da, pot spune ca am fost Puia, pret de patru ore si jumatate, fiindca am incercat sa tin cont de toate indicatiile Cristei de dinainte de spectacol. (Sper acum ca si publicul a crezut in Puia tot atat de mult ca si mine).

Cristina Plesa
Singurul lucru  chiar simpatic pe care as putea sa il spun referitor la spectacolul din cadrul FNT este ca atunci cand intrebam publicul daca stie care este numele Ei.. se aude, intr-un moment de liniste absoluta (din putinele astfel de momente) “raspunsul” baiatului cu poliomelita (Andrei Atabay)-care urla in groapa lui IOLANDAA!!!.. am replicat “Nu, nu este acest nume.. o cheama Svetlana”..
A fost un public numeros. Frumos si variat.

Luiza Cobori
Dupā lungi pregātiri și emoții din toate pārțile, spectacolul din cadrul FNT ului s-a jucat. Atāta plăcere de a juca, de a dărui oamenilor cu generozitate sufletul, energia, emoția n-am mai simțit de ceva timp. A fost scurt însă... Sau, nu știu...cred că timpul a trecut foarte repede. Am jucat de 4 ori a câte 45 de minute. Acum când mă gândesc pare un spectacol foarte lung dar, mai vroiam măcar odată. Și ce frumoasă comunicare am cu băieții! În spatele pânzei, afară din umbră ne susținem, ne înțelegem din priviri, ne bucurăm unii de alții.
De departe cea mai placuta senzație este la finalul momentului, atunci când ies în fața oamenilor eu Luiza și relatez fiecărui om pe care îl am în față povestea arhitectului. Cu precădere am întâlnit oameni cu adevărat generoși, dornici să afle, să încaseze fiecare cuvânt pe care il rostesc. Îi simt că sunt cu mine și ăsta e cu adevărat un moment pe care n-aș vrea să-l închei. Apoi, vine și Florin și atâta emoție pune în ceea ce rostește încât totul devine magic. Mihai în spatele pânzei completează perfect toată scena, iar băieții de la muzică afișează fără rezerve toată pasiunea lor. Așa arată momentul de final când este atât de multă liniște în rândul spectatorilor încât cu greu ne hotărâm să o spargem pentru aplauze. Și cred că dacă am face un experiment și nu ne-am ridica de pe locurile noastre, oamenii ar rămâne ca in transă fără să simtă nevoia să încheie momentul.
Una peste alta, regimul de spectacol a fost același, chiar dacă, poate evenimentul a fost unul important.
.... A... Și ar mai fi de menționat ca într-una dintre reprezentații, cred ca ultima, am avut o criză de râs. Toți 7, cei care suntem acolo. Ghinion, doar eu eram în umbră pe pânză și mai aveam și de jucat pe un text din foarte, foarte multe cuvinte. Nu mi s-a mai întâmplat asta vreodată. A fost sincer si am reușit până la urma să duc la bun sfârșit momentul. Și acum când scriu îmi vine să râd.
E de bine!

Zimbran Rares
             Am avut foarte mari emotii. Am vrut sa incerc ceva nou, sa mai  trezesc un pic din Mirciosu. Am incercat sa comunic cu ei, cum a zis Crista.
              Primul tur a fost usor dubios, eram atent la reactiile oamenilor si la mine sa nu exagerez dar nici sa nu adormim cu totii. Tot intrau oameni se opreau in usa, se uitau o bucata buna de timp si plecau. Am avut impresia ca i-am pierdut pana la jumatate dar dupa le-am recastigat atentia.
              De la urmatoarele ture, m-am mai asezat, am inteles in ce directie sa ma duc. Cred ca spectatorii s-au obisnuit cu ideea casei si s-au mai relaxat. Am inceput sa-i prind in poveste chiar de la inceput sa comunic cu fiecare in parte. Nu-i poti prinde pe toti (nu sunt Pokemoni). Unii se simt deranjati cand te adresezi lor personal si nu vor sa fie scosi din confortul lor.
              A fost o seara de incercare si descoperire. Ma bucur ca am cum sa improvizez si pot fi liber in a incerca noi abordari.

Atabay Andrei
A fost FNT, a fost “Nostalgia 53”, am fost noi si foarte multi spectatori.
  Am inceput cu vesnicul nostru cantec de leagan, am adormit casa, iar apoi doua tunuri de confeti au dat startul jocului.Am jucat “Mendebilul” de 6-7 ori...Spre final am obosit, nu am mai avut energia de la inceput, dar am dus povestea la final “urland in gura mare despre Mendebil”.
Mi s-a parut cel mai solicitant spectacol, mai ales din punct de vedere vocal.S-au schimbat foarte multe in Nostalgia noastra, de la primele spectacole si pana acum, dar aceste schimbari au adus un plus.
Urmatorul spectacol se apropie cu pasi repezi.Abia astept sa sune ceasul Nostalgiei si sa visam iar!

Mihai Marin
Nostalgia 53 in cadrul Festivalului National de Teatru. Ziua de joi a fost una plina. De dimineata am inceput aranjarea casei pentru sarbatoare, iar seara spectacolul. Patru reprezentatii cu sala plina, cu oamenii interesati de povestea arhitectului. Am inceput timid, probabil si din cauza oboselii acumulate, dar continuarea ne-a dat incredere si am reusit sa facem un intreg intre scena si public. Am incercat sa nu ma gandesc cine este spectator, daca in sala se afla vreo personalitate, ci sa ma conectez la omul de dincolo de varsta, de statut, de infatisare, la omul din spatele pupitrului de comanda al masinii, la cel care claxoneaza. Nu imi dau seama in ce masura am si reusit sa fac asta, poate ca exista o modalitate de a-ti da seama, dar eu nu am descoperit-o inca. Tot ce stiu este ca m-am bucurat de fiecare moment petrecut impreuna.

Alina Tofan
 A fost o zi in care parca nu mai aveam timp. A venit spectacolul si m-a ajutat mult ce am vorbit noi cu Crista inainte. Mi s-a parut ca suntem mai uniti ca grup. Imi place mult echipa Nostalgia53. Casa arata mai frumos si era parca si mai mult a noastra! Multa lume frumoasa,energie buna, un pic de haos inainte de spectacol si FNT!

NOSTALGIA 53 în 22 octombrie 2013

Anda Saltelechi
Seara de 22 octombrie a fost o seara diversa. Am jucat Ruletistul de 4 ori. A fost foarte obositor, dar in acelasi timp placut si interesant. Publicul a fost foarte diferit de la o reprezentatie la alta. Mi s-au intamplat si lucruri total neasteptate (m-am taiat intr-un ciob si sangele nu voia sa se opreasca. Cineva din public (Sasha ???) mi-a dat un servetel si sangele a stat  Ii multumesc pe aceasta cale lui Sasha). Am avut momente bune, dar in mare m-a speriat putin faptul ca am fost destul de tehnica.  Atmosfera casei a fost foarte faina, simteam asta din pivnita. Publicul era foarte deschis.  Nu mi-am simtit atentia la fel de vie ca altadata. Asadar, cateva semnale de alarma! Urmatoarea data cand jucam va fi in FNT. Abia astept!

Luiza Cobori
Nostalgia din 22 a fost pentru mine sub presiune. Am intrat pentru prima data si pe repede înainte in Arhitectul... Am avut putin timp pentru pregătirea rolului si cred ca timpul nu mi-a fost suficient... Încă lucrez in primul rând la accentul moldovencei simpatice si sper sa-l dezvolt cu succes pana pe 31 când vom juca in cadrul FNT-ului. Altfel... Am jucat de 4 ori si chiar cred ca o mai putem duce asa multe ore după pragul pe care l-am avut si l-am depășit după cea de- a doua reprezentatie. Imi place foarte mult povestea, îmi place Elena Popescu, îmi plac colegii mei de scena foarte mult si-mi place la nebunie publicul pe care-l avem. Am si recunoscut câteva figuri pe care le-am mai văzut pe vremea când jucam Carmina. Cred ca-i un lucru extraordinar ca oamenii revin... Nostalgie 53 este a 2-a experiența reușită pe care o am alături de Teatrul de Foc, după Mioritice de care mi-e realmente dor... Un spectacol pe care l-am adorat.  Sunt implinita gândindu- mă ca munca, seriozitatea si pasiunea mea sunt rasplatite. Mă bucur ca, Crista mi-a propus rolul din Arhitectul atunci când nu știam nici unul ca vom fi invitați in FNT si ca motivele pentru care l-am acceptat au fost legate doar de bucuria de a juca, de admiratia pe care o am fata de regizorul meu si desigur fata de colegii mei. Cand faci lucrurile cu pasiune, rezultatele nu intarzie sa apara.

Cristina Pleşa
Seara a venit usor.. inca din timpul zilei..m-am pregatiti..si am simtit ca sunt in “starea” necesara.. optima de a juca asa cum trebuie… cel putin la nivelul cerut. Am corectat micul detaliu specificat de regizor, de Crista Bilciu. Actiune apoi replica…
Am observat si am acordat mai multa atentie domnisoarelor. Pe domni i-am determiant sa fie gentelmani, lunadu-i frumos de mana, de pe scaun, ridicandu-i si invitand dsoarele, dnele sa ia locul pe scaun.. la un moment dat s-au simtit ei “nevoiti” sa le ofere locul… atitudine care a starnit rasul in sensul pozitiv…
In rest, fara modificari in ceea ce priveste atitudinea obisnuita, uneori a spectatorilor care isi mai foloseau telefonanele atunci cand intrau in spatiul de joc…

O dsoara (dna?!) era chitita pe pus bete in roate inca de la inceput, sceptica. La parerea ceruta cu privire la frumusetea goblenurilor de pe perete (invizibile) atitudinea mea a lasat-o rece, replicand ca nu le vede si ca nu ii plac, foarte hotarata. Din clipa aceea mi-am dat seama si am ales candidat Nanei. Chiar acea doamna, care, de cand a fost “selectata,”, a inceput sa-si descreteasca fruntea si chiar sa se amuze sincer de jocul in care a fost introdusa.

In rest, aplauze si felicitari, observatii frumoase cu privire la energia paianjenului “neobosnuita pentru acea ora intarziata”, raspunzand ca “m-am hranit foarte bine”

Rucsandra Nelepcu
     Lumanarile se sting si..."Bine ati venit"pe terenul nostru de joaca!
        Am simtit energie pozitiva din partea spectatorilor,curiozitate si au intrat in povestea noastra fara exceptie.Oameni cu o imaginatie fantastica,care ascultau cu interes cum eu si prietenele mele ne-am gandit sa nastem un om. Puneau intrebari pertinente si chiar tineau sa-mi demonstreze ca stiu si ei sa se joace elasticul. Oameni zambitori care ma salutau cand ma vedeau prin casa sau la plecare isi luau "ramas bun".
      Ii astept cu drag pe 31 oct sa ne jucam impreuna!

Rares Zimbran
Fiind prima data cand joc intr-un spectacol experiment am avut emotii foarte mari. Insa faptul ca avem liber la improvizatie, ca voi juca momentul de mai multe ori, consecutiv si faptul ca, ai mei colegi, atiu ce fac ma m-ai calmat. Cand a intrat primul rand de spectatori eram increzator peste poate ca voi uita tot textul, inclusiv sa zic buna ziua si am inceput sa povestesc, nu-mi venea sa cred cum curg cuvintele din mine. Ce-i drept, vorbeam cam rar, simteam ca merg ca pe gheata cu textul, nu veoiam s-o crap mergand prea repede. Am patinat frumos, lin, sigur. Cand am terminat si am iesit din incapere a trecut aproape o ora. Ar fi fost bine in mod normal, doar ca momentul trebuie sa dureze cel mult 35 de minute. Mi-am adus adus aminte ca nici amintirile mele de pe fundal nu au fost, pentru scurt timp, in acelasi timp cu mine.

De la a doua pana la ultima reprezentatie, ce s-a sfarsit la 1:15 noaptea, am mers mai curajos, mai atent si mai rapid. Cand casa a readormit eram foarte obosit dar si multumit. A fost o experienta foarte benefica pentru mine ca actor dar si ca om. Astept cu nerabdare spectacolul din FNT de pe 31

Florin Stoian
Dupa parerea mea spectacolul de marti a fost unul reusit, in care m-am simtit din nou copil si liber sa experimentez lucruri noi. Am avut senzatia ca joc pentru prima oara, asta probabil ca am avut parteneri de joc si aici ma refer la Luiza cu care consider ca am stabilit o legatura destul de stransa in povestea noastra. Spectacolul a avut un inceput foarte bun, cel putin asta am simtit. Aveam un sentiment aparte si simteam ceva ritualic si mistic in cantecul nostru, si aici sincer cred ca trebuie sa tina mai mult momentul. "Arhitectul" l-am jucat de 4 ori. Si l-as mai fi jucat inca de 4 . Imi place ca am posibilitatea sa ma joc cu tot felul de obiecte si sa experimentez noi sunete si gesturi. Publicul a fost foarte relaxat si deschis la ce aveam de spus si aprope in fiecare reprezentatie am simtit energia lui. Sunt nerabdator sa jucam joi!

Mihai Marin
Spectacolul de marti a fost unul reusit. Au fost multi oameni, au fost curiosi si deschisi sa experimenteze visul casei si, dupa parerea mea, nu au plecat dezamagiti. Ma bucur ca functionam foarte bine in noua formula a "Arhitectului". Chiar daca mai avem destule lucruri de imbunatatit, ne simtim bine pe scena (felicitari Luiza!  ).

Alina Cimpoeru
De data asta timpul a trecut foarte repede. M-am uitat la ceas, pentru ca cineva a intrebat, trecusera deja 2 ore jumatate si nu-mi venea sa cred. Chiar si Timpul a fost prins in mrejele povestilor din Nostalgia.

Alina Tofan
A fost multa lume frumoasa si entuziasmata! A fost un pic mai greu, pentru ca au fost foarte multi si am tot vorbit. Mi-a placut, mai ales pentru ca au jucat mai multi din cei activi in trupa si parca eram mai uniti

Sfiraiala George
o reprezentatie care am pornit ca din pistol, o explozie de confeti care a facut sangele sa curga si mai rapid si un zgomot de chitara care ne-a activat la maxim. acesta a fost inceputul de spectacol, si trei ore mai tarziu, care parca ar fi fost 3 secunde, inca mai functionam la capacitati maxime cu totii. un super sentiment de placut, mi-a ramas dupa reprezentatia din 22...

Sandra Dragan
In data de 22 cred ca am jucat in cea mai reusita Nostalgie de pana acum! Am simtit cu adevarat energia pozitiva care s-amentinut pe parcursul tuturor jocurilor mele cu publicul. A fost foarte multa lume, cateodata m-am jucat si cu 10persoane de odata, dar toti erau entuziasmati si toti simteau Nostalgia. Ma bucur ca fac parte din aceasta trupa deteatru si ca am ocazia de a juca in NOSTALGIA 53 pentru ca senzatia pe care o am atunci cand joc este cu adevarat magica.

Amelia Stuparu
A fost pentru prima data cand am jucat in spectacolul Nostalgia,  participasem cu doua luni
in urma dar ca spectator.A fost o experienta interesanta un adevarat exercitiu actoricesc in care timp de 4 ore jumatate am incercat sa raman cat mai mult in personaj si sa creez aceeasi atmosfera pentru fiecare om care intra in REM.M-a impresiunat faptul ca unii dintre spectatori erau cu adeevarat emotionati cand paseau in camaruta si am explorat sentimentul de a juca pentru un singur om ,marturisesc ca este total diferit decat atunci cand joci cu public.Ceva m-a obligat sa creez o legatura mai profunda cu acel om.Un spectacol frumos si unic ,ma bucur ca fac parte din el!

Georgiana Asaftei
A fost un sentiment si o experienta de neuitat,faptul ca am avut o comunicare directa cu publicul a fost ceva nou pentru mine.Sa tot avem sentimente atat de frumoase...