Dar poezia voastră preferată?
Câte strofe din ”Luceafărul” știți pe de rost?
V-ați imaginat vreodată cum ar arăta povestea Cătălinei și a lui Hyperion pe scenă - nu într-un recital, ci într-un spectacol de teatru?
TEATRUL DE FOC pregătește o nouă producție: un spectacol bazat pe cel mai cunoscut poem al literaturii române, LUCEAFĂRUL, de Mihai Eminescu - iar pentru asta avem nevoie de ajutorul vostru!
În timpul spectacolului, vom folosi imagini video în care un număr cât mai mare de fani ai poeziei eminesciene - oameni de toate vârstele, ocupațiile, felurile - recită ”Luceafărul”. Spectacolul, regizat de Crista Bilciu, va avea premiera anul acesta (în 2014) și se va juca în București.
De asemenea, imaginile vor fi folosite la realizarea unui videoclip care va cuprinde integral versurile poemului (toate cele 98 de strofe), iar acest videoclip va putea fi văzut pe Youtube începând cu mai 2014.
Iată un teaser: membrii și colaboratorii companiei TEATRUL DE FOC, recitând primele 13 strofe:
Ce trebuie să faceți pentru a ne ajuta:
- Învățați strofa voastră preferată din LUCEAFĂRUL, de Mihai Eminescu (dacă nu o aveți acasă, o găsiți mai jos). Nu se admit lecturile, strofa trebuie spusă pe de rost.
- Căutați un cadru frumos, cu multă lumină (să vi se vadă fața), liniștit (să vi se audă bine vocea) și rugați pe cineva să vă filmeze recitând strofa respectivă
- Filmările pot fi făcute cu un aparat de filmat, cu telefonul sau cu un webcam, dar ar fi de dorit să aibă o calitate cât mai bună.
- Pentru cei care vor să participe, dar nu au cu ce să filmeze, vom organiza sesiuni de filmare cu aparatura noastră, la câteva date anunțate ulterior. Vă rog să ne scrieți pe adresa teatrul_de_foc@yahoo.com
- Când recitați, să țineți cont de semnele de punctuație și de faptul că înainte de strofa dvs. și după ea sunt alte strofe, iar poemul trebuie să aibă continuitate
- E de preferat să spuneți versurile sincer, nu să faceți cine știe ce demonstrație actoricească
- E bine să priviți în obiectiv, dar asta nu e neapărat o regulă. Dacă vă vine să dansați, să săriți într-o piscină etc. - puteți să o faceți, dar ținem foarte mult la corectitudinea cuvintelor și la capacitatea de a transmite povestea (nu încercați să fiți originali în mod gratuit)
- Preferăm un cadru cât mai strâns (de la umeri în sus, astfel încât gura și ochii să se vadă bine), dar acceptăm și alte variante. CREATIVITATEA este cea mai importantă! Dacă doriți să includeți în clip un portret al lui Eminescu, un desen din Luceafărul sau animalul vostru de casă etc., e ok
- Se admit și fimări de grup, cu condiția ca toți cei filmați să participe (nu e nevoie să recite toți, există multe feluri de a participa)
- Pentru filmările în care apar minori, avem nevoie de acordul părinților
- Odată ce ați terminat filmarea/filmările, denumiți fișierele în felul următor: (număr strofă)(numele vostru)(variantă filmare) - de exemplu ”98Maria_Popescu1.mov”. Când vom avea sute de filmări, e extrem de important să putem identifica repede strofa care ne lipsește și vrem să știm cine sunteți pentru a vă putea contacta la nevoie și trece neapărat numele la rubrica de mulțumiri. Dacă ați făcut o filmare de grup, ar fi bine să dați un nume de genul ”grup Maria” și să atașați un document cu numele ”grup Maria” care să cuprindă numele tuturor celor care apar în filmare.
- Puteți încărca mai multe variante și mai multe strofe, noi vom selecta.
- Încărcați materialele pe wetransfer.com și trimiteți-le pe adresa teatrul_de_foc@yahoo.com Adăugați un document text care să cuprindă numele dvs., vârsta și ocupația, pentru a putea fi incluse la nevoie în clipul nostru final. Nu uitați să includeți emailul vostru, pentru cazul în care avem nevoie să vă contactăm (dacă nu putem deschide fișierul, de exemplu - sau dacă dorim să vă rugăm să refilmați ceva)
- Nu se admit parodiile. Demersul nostru își propune să promoveze literatura română, nu să se amuze pe socoteala ei.
- Dacă materialul dvs. nu se va regăsi în videoclipul final, înseamnă că strofa a avut greșeli, bâlbe, calitatea imaginii sau a sunetului erau foarte slabe sau aveam deja alte filmări mai potrivite cu versurile pe care le-ați filmat. În unele cazuri, vă putem ruga să refaceți materialul
- Pentru a evita să filmați o strofă pe care o avem deja, am făcut mai jos o hartă a strofelor, de la 1 la 98, în care vom marca strofele de care avem nevoie, cele de care nu mai avem sigur nevoie și cele pentru care mai primim variante. Harta va fi adusă la zi în fiecare dimineață.
- Pentru alte întrebări, luați legătura cu coordonatorul proiectului, Crista Bilciu, la adresa: xtabilciu@yahoo.com sau pe Facebook, aici
Legendă:
- strofă filmată, dar mai primim variante creative
- strofă nefilmată, avem mare nevoie de ea!!!
- strofă răs-filmată, vă rog, nu mai trimiteți, am ales deja
HARTA STROFELOR
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34
35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51
52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68
69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85
86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98
LUCEAFĂRUL
de Mihai Eminescu
1. 2. 3.A fost odată ca-n povești, Și era una la părinți Din umbra falnicelor bolți
A fost ca niciodată, Și mândră-n toate cele, Ea pasul și-l îndreaptă
Din rude mari împărătești, Cum e Fecioara între sfinți Lângă fereastră, unde-n colț
O prea frumoasă fată. Și luna între stele. Luceafărul așteaptă.
4. . 5. 6.
Privea în zare cum pe mări Îl vede azi, îl vede mâni, Cum ea pe coate-și răzima
Răsare și străluce, Astfel dorința-i gata; Visând ale ei tâmple
Pe mișcătoarele cărări El iar, privind de săptămâni, De dorul lui și inima
Corăbii negre duce. Îi cade dragă fata. Și sufletu-i se împle.
7. 8. 9.
Și cât de viu s-aprinde el Și pas cu pas pe urma ei Și când în pat se-ntinde drept
În orișicare sară, Alunecă-n odaie, Copila să se culce,
Spre umbra negrului castel Țesând cu recile-i scântei I-atinge mâinile pe piept,
Când ea o să-i apară. O mreajă de văpaie. I-nchide geana dulce;
10. 11. 12.
Și din oglindă luminiș Ea îl privea cu un surâs, Iar ea vorbind cu el în somn,
Pe trupu-i se revarsă, El tremura-n oglindă, Oftând din greu suspină
Pe ochii mari, bătând închiși Căci o urma adânc în vis– „O, dulce-al nopții mele domn,
Pe fața ei întoarsă. De suflet să se prindă. De ce nu vii tu? Vină!
13. 14. 15.
Cobori în jos, luceafăr blând, El asculta tremurător, Și apa unde-au fost căzut
Alunecând pe-o rază, Se aprindea mai tare În cercuri se rotește,
Pătrunde-n casă și în gând Și s-arunca fulgerător, Și din adânc necunoscut
Și viața-mi luminează!" Se cufunda în mare; Un mândru tânăr crește.
16. 17. 18.
Ușor el trece ca pe prag Părea un tânăr voevod Iar umbra feței străvezii
Pe marginea ferestei Cu păr de aur moale, E albă ca de ceară -
Și ține-n mână un toiag Un vânăt giulgi se-ncheie nod Un mort frumos cu ochii vii
Încununat cu trestii. Pe umerele goale. Ce scânteie-n afară.
19. 20. 21.
– „Din sfera mea venii cu greu Ca în cămara ta să vin, O, vin'! odorul meu nespus,
Ca să-ți urmez chemarea, Să te privesc de-aproape, Și lumea ta o lasă;
Iar cerul este tatăl meu Am coborât cu-al meu senin Eu sunt luceafărul de sus,
Și mumă-mea e marea. Și m-am născut din ape. Iar tu să-mi fii mireasă.
22. 23. 24.
Colo-n palate de mărgean– „O, ești frumos, cum numa-n vis Străin la vorbă și la port,
Te-oi duce veacuri multe, Un înger se arată, Lucești fără de viață,
Și toată lumea-n ocean Dară pe calea ce-ai deschis Căci eu sunt vie, tu ești mort,
De tine o s-asculte. "N-oi merge niciodată; Și ochiul tău mă-ngheață."
*
25. 26. 27.
Trecu o zi, trecură trei Ea trebui de el în somn– „Cobori în jos, luceafăr blând,
Și iarăși, noaptea, vine Aminte să-și aducă Alunecând pe-o rază,
Luceafărul deasupra ei Și dor de-al valurilor domn Pătrunde-n casă și în gând
Cu razele-i senine. De inim-o apucă Și viața-mi luminează!"
28. 29. 30.
Cum el din cer o auzi, În aer rumene văpăi Pe negre vițele-i de păr
Se stinse cu durere, Se-ntind pe lumea-ntreagă, Coroana-i arde pare,
Iar ceru-ncepe a roti Și din a chaosului văi Venea plutind în adevăr
În locul unde piere; Un mândru chip se-ncheagă; Scăldat în foc de soare.
31. 32. 33.
Din negru giulgi se desfășor Dar ochii mari și minunați– „Din sfera mea venii cu greu
Marmoreele brațe, Lucesc adânc himeric, Ca să te-ascult ș-acuma,
El vine trist și gânditor Ca două patimi fără saț Și soarele e tatăl meu,
Și palid e la față; Și pline de-ntuneric. Iar noaptea-mi este muma;
34. 35. 36.
O, vin', odorul meu nespus, O, vin', în părul tău bălai– „O, ești frumos cum numa-n vis
Și lumea ta o lasă; S-anin cununi de stele, Un demon se arată,
Eu sunt luceafărul de sus, Pe-a mele ceruri să răsai Dară pe calea ce-ai deschis
Iar tu să-mi fii mireasă. Mai mândră decât ele." N-oi merge niciodată!
37. 38. 39.
Mă dor de crudul tău amor– „Dar cum ai vrea să mă cobor? – „Nu caut vorbe pe ales,
A pieptului meu coarde, Au nu-nțelegi tu oare, Nici știu cum aș începe
Și ochii mari și grei mă dor, Cum că eu sunt nemuritor, Deși vorbești pe înțeles,
Privirea ta mă arde." Și tu ești muritoare?" Eu nu te pot pricepe;
40. 41. 42.
Dar dacă vrei cu crezământ – „Tu-mi ceri chiar nemurirea mea Da, mă voi naște din păcat,
Să te-ndrăgesc pe tine, În schimb pe-o sărutare, Primind o altă lege;
Tu te coboară pe pământ, Dar voi să știi asemenea Cu vecinicia sunt legat,
Fii muritor ca mine. "Cât te iubesc de tare; Ci voi să mă dezlege."
43. 44. 45.
Și se tot duce... S-a tot dus. În vremea asta Cătălin, Un paj ce poartă pas cu pas
De dragu-unei copile, Viclean copil de casă, A-mpărătesii rochii,
S-a rupt din locul lui de sus, Ce împle cupele cu vin Băiat din flori și de pripas,
Pierind mai multe zile. Mesenilor la masă, Dar îndrăzneț cu ochii,
46. 47. 48.
Cu obrăjei ca doi bujori Dar ce frumoasă se făcu Și-n treacăt o cuprinse lin
De rumeni, bată-i vina, Și mândră, arz-o focul; Într-un ungher degrabă.
Se furișează pânditor Ei Cătălin, acu-i acu– „Da' ce vrei, mări Cătălin?
Privind la Cătălina. Ca să-ți încerci norocul. Ia du-t' de-ți vezi de treabă."
49. 50. 51.
– „Ce voi? Aș vrea să nu mai stai– „Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri, – „Dacă nu știi, ți-aș arăta
Pe gânduri totdeuna, Dă-mi pace, fugi departe - Din bob în bob amorul,
Să râzi mai bine și să-mi dai O, de luceafărul din cer Ci numai nu te mânia,
O gură, numai una." M-a prins un dor de moarte." Ci stai cu binișorul.
52. 53. 54.
Cum vânătoru-ntinde-n crâng Și ochii tăi nemișcători Când fața mea se pleacă-n jos,
La păsărele lațul, Sub ochii mei rămâie... În sus rămâi cu fața,
Când ți-oi întinde brațul stâng De te înalț de subțiori Să ne privim nesățios
Să mă cuprinzi cu brațul; Te-nalță din călcâie; Și dulce toată viața;
55. 56. 57.
Și ca să-ți fie pe deplin Ea-l asculta pe copilaș Și-i zise-ncet: - "Încă de mic
Iubirea cunoscută, Uimită și distrasă, Te cunoșteam pe tine,
Când sărutându-te mă-nclin, Și rușinos și drăgălaș, Și guraliv și de nimic,
Tu iarăși mă sărută. "Mai nu vrea, mai se lasă. Te-ai potrivi cu mine...
58. 59. 60.
Dar un luceafăr, răsărit Și tainic genele le plec, Lucește c-un amor nespus
Din liniștea uitării, Căci mi le împle plânsul Durerea să-mi alunge,
Dă orizon nemărginit Când ale apei valuri trec Dar se înalță tot mai sus,
Singurătății mării; Călătorind spre dânsul; Ca să nu-l pot ajunge.
61. 62. 63.
Pătrunde trist cu raze reci De-aceea zilele îmi sunt– „Tu ești copilă, asta e...
Din lumea ce-l desparte... Pustii ca niște stepe, Hai ș-om fugi în lume,
În veci îl voi iubi și-n veci Dar nopțile-s de-un farmec sfânt Doar ni s-or pierde urmele
Va rămânea departe... Ce nu-l mai pot pricepe." Și nu ne-or ști de nume,
64. 65. 66.
Căci amândoi vom fi cuminți, Porni luceafărul. Creșteau Un cer de stele dedesubt,
Vom fi voioși și teferi, În cer a lui aripe, Deasupra-i cer de stele -
Vei pierde dorul de părinți Și căi de mii de ani treceau Părea un fulger nentrerupt
Și visul de luceferi." În tot atâtea clipe. Rătăcitor prin ele.
67. 68. 69.
Și din a chaosului văi, Cum izvorând îl înconjor Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Jur împrejur de sine, Ca niște mări, de-a-notul... Nici ochi spre a cunoaște,
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi, El zboară, gând purtat de dor, Și vremea-ncearcă în zadar
Cum izvorau lumine; Pân' piere totul, totul; Din goluri a se naște.
70. 71. 72.
Nu e nimic și totuși e– „De greul negrei vecinicii, O, cere-mi, Doamne, orice preț,
O sete care-l soarbe, Părinte, mă dezleagă Dar dă-mi o altă soarte,
E un adânc asemene Și lăudat pe veci să fii Căci tu izvor ești de vieți
Uitării celei oarbe. Pe-a lumii scară-ntreagă; Și dătător de moarte;
73. 74. 75.
Reia-mi al nemuririi nimb Din chaos, Doamne,-am apărut– „Hyperion, ce din genuni
Și focul din privire, Și m-aș întoarce-n chaos.. Răsai c-o-ntreagă lume,
Și pentru toate dă-mi în schimb Și din repaos m-am născut. Nu cere semne și minuni
O oră de iubire... Mi-e sete de repaos." Care n-au chip și nume;
76. 77. 78.
Tu vrei un om să te socoți, Ei numai doar durează-n vânt Ei doar au stele cu noroc
.Cu ei să te asameni? Deșerte idealuri -Și prigoniri de soarte,
Dar piară oamenii cu toți, Când valuri află un mormânt, Noi nu avem nici timp, nici loc,
S-ar naște iarăși oameni. Răsar în urmă valuri; Și nu cunoaștem moarte.
79. 80. 81.
Din sânul vecinicului ieri Părând pe veci a răsări, Iar tu, Hyperion, rămâi
Trăiește azi ce moare, Din urmă moartea-l paște, Oriunde ai apune...
Un soare de s-ar stinge-n cer Căci toți se nasc spre a muri Cere-mi cuvântul meu de-ntâi
S-aprinde iarăși soare; Și mor spre a se naște. Să-ți dau înțelepciune?
82. 83. 84.
Vrei să dau glas acelei guri, Vrei poate-n faptă să arăți Îți dau catarg lângă catarg,
Ca dup-a ei cântare Dreptate și tărie? Oștiri spre a străbate
-Să se ia munții cu păduri Ți-aș da pământul în bucăți Pământu-n lung și marea-n larg,
Și insulele-n mare? Să-l faci împărăție. Dar moartea nu se poate...
85. 86. 87.
Și pentru cine vrei să mori? În locul lui menit din cer Căci este sara-n asfințit
Întoarce-te, te-ndreaptă Hyperion se-ntoarse Și noaptea o să-nceapă;
Spre-acel pământ rătăcitor Și, ca și-n ziua cea de ieri, Răsare luna liniștit
Și vezi ce te așteaptă." Lumina și-o revarsă. Și tremurând din apă.
88. 89. 90.
Și împle cu-ale ei scântei– „O, lasă-mi capul meu pe sân, Cu farmecul luminii reci
Cărările din crânguri. Iubito, să se culce Gândirile străbate-mi,
Sub șirul lung de mândri tei Sub raza ochiului senin Revarsă liniște de veci
Ședeau doi tineri singuri Și negrăit de dulce; Pe noaptea mea de patimi.
91. 92. 93.
Și de asupra mea rămâi Hyperion vedea de sus Miroase florile-argintii
Durerea mea de-o curmă, Uimirea-n a lor față; Și cad, o dulce ploaie,
Căci ești iubirea mea de-ntâi Abia un braț pe gât i-a pus Pe creștetele-a doi copii
Și visul meu din urmă." Și ea l-a prins în brațe... Cu plete lungi, bălaie.
94. 95. 96.
Ea, îmbătată de amor, – „Cobori în jos, luceafăr blând, El tremură ca alte dăți
Ridică ochii. Vede Alunecând pe-o rază, În codri și pe dealuri
Luceafărul. Și-ncetișor Pătrunde-n codru și în gând, Călăuzind singurătăți–
Dorințele-i încrede Norocu-mi luminează!" De mișcătoare valuri;
97. 98.
Dar nu mai cade ca-n trecut Trăind în cercul vostru strâmt
,În mări din tot înaltul Norocul vă petrece,
„Ce-ți pasă ție, chip de lut, Ci eu în lumea mea mă simt
Dac-oi fi eu sau altul? Nemuritor și rece."