"Pe jumătate cântec" - articol pe blogul Lucianei Corlan

Luciana Corlan a văzut "Pe jumătate cântec" în FNTi şi a scris despre el pe blogul ei. Vă rog să îl citiţi acolo. Ca de obicei (pentru că, dintr-un motiv sau altul, unele materiale dispar sau sunt indisponibile pe moment, redau articolul Lucianei mai jos, ca să nu se piardă).

A mai scris despre "Pe jumătate cântec" şi Maria Ruxandra Burcescu, pe Liternet:

Când visul devine corosiv

Pe jumătate cântec – o piesă pe care sper să o mai văd la teatru

BY luciana COrlan

Pe jumătate cântec este o piesă pe care am reușit să o văd sâmbătă, în cadrulFestivalului Național de Teatru Independent. Din câte știu, nu se joacă în teatre momentan, ceea ce mi se pare cam păcat, că piesa e tare faină.

Piesa urmărește viața Francescăi, o tânără talentată la muzică, dintr-o familie modestă din provincie. Vedem cum fata evoluează, urmărindu-i în paralel viața personală și cea academică, de la grădiniță la universitate și apoi ca femeie la casa ei. Francesca este un personaj cu care este destul de ușor să te identifici: o femeie care avusese cândva un vis. O fetiță frumoasă și veselă, ce se visase cântăreață. Un vis care la un moment dat, deviază de la traseu. Nu din lipsa oportunităților, nu din lipsă de talent sau hotărâre. Ci din lipsa unei vieți trăite din inerție, fără ajutor, fără o mână să o tragă pe drumul bun.

Nu am putut să nu mă întreb dacă nu cumva există în fiecare dintre noi un pic de Francesca. Știu, sună melancolic. Dar cred că am avut cu toții în viață momente în care am ales un anumit drum pentru că așa s-a nimerit. Nu din comoditate, nu de teamă. Ci pur și simplu pentru că așa a fost să fie. La capăt de drum, femeia se întreabă ce ar fi putut face mai bine. Dacă nu cumva au existat  întâmplări sau persoane care să fi declanșat acea pierdere în viața ei.

Actrița, Anda Saltelechi, dovedește o maleabilitate uimitoare, ducându-și personajul prin vreo 7 sau 8 vârste. Reușește să-i păstreze cumva caracteristicile principale și să crească odată cu fata pe care o interpretează. Mi-a plăcut foarte tare felul în care a jonglat între momentele în care Franci vorbea pentru ea însăși și cele în care povestea. Aveai astfel senzația că uneori își amintește iar alteori este cu prietenii la o cafea și deapănă amintiri. Prinsa între dorințele părinților, visul de a cânta și realitatea vieții, povestește totul cu o sinceritate dezarmantă, imitând personajele despre care povestește.

Distribuție: Anda Saltelechi

Regie, Scenografie, Text: Cristina Bilciu