Cristian Rus
Nu am mai scris Feedback de ceva timp. De ce? Cred ca am asteptat sa mi se aseze momentul si acum cred ca il am asa cum imi doresc eu sa fie. E uimitor cum te poti juca cu arta intr-un scop educativ. Prin dans eu incerc sa le transmit spectatorilor o emotie, o imagine, un sentiment, o idee, un ceva cu care ei sa plece acasa si de care sa isi aminteasca cu placere. Nu vreau sa povestesc exact ce fac, pentru a pastra misterul, doar voi povestii despre reactiile spectactorilor. La inceput sunt timorati si putin tacuti pentru ca nu stiu la ce sa se astepte, insa pe parcurs ei devin din ce in ce mai interesati, mai implicati si mai contrariati. Este greu sa poti descifra un moment de dans insa este usor sa empatizezi. Asta caut eu sa realizez si sper ca am reusit. Este fascinant sa ti un dialog, direct prin personaj, cu publicul si sa aflii exact ce gandesc , ce simt si ce au inteles. Baa chiar au sansa sa se lamureasca si sa plece acasa cu o tema de gandire mult mai bine inchegata.
Raluca Zlatanov
deja se pare ca avem spectator care vin constant deja, impreuna cu prieteni noi. Au fost multi la Garoafa, asteptand sa ne jucam si sa le ghicesc. Mi se pare ca publlicul s-a mai selectat si vin personae care iau in serios ceea ce se intampla in fata lor, cu ajutorul lor si implicarea lor. Si cand vorbesc de seriozitate ma gandesc la prudenta pe care o manifesta cand nu iindraznesc sa greseasca spunand litere care i-ar periclita viata lui Zizi
e joc, dar e serios,apoi e din nou joc- "sa-ti ghicesc ochi albastri!" si din nou serios pentru ca fiecare asteapta ceva de viitor din palma sa....
Simon Sandra
O fost asa de fain luni la Nostalgia53...ioooi... Ma intrebam daca o sa fie spectatori,daca nu m-am indepartat oarecum de personaj si de spectacolul in sine in vacanta pe care am avut-o (o saptamana acasa la Maramu"). Nicidecum. Am venit cu o energie foarte buna desi dormisem pe tren 2 ore din 14 (CFR nu gluma). Prima reprezentatie de la Ruletistul a fost delicioasa.Nu mi s-a mai intamplat sa rad cu lacrimi de multa vreme...ei acum da. Nu va spun motivul pentru ca publicul a intrat in joc si nu cred ca a fost deranjat de greselile pe care le-am facut. Au ras cu noi,s-au distrat si au intrat in joc.A doua reprezentatie a fost mai buna,energia crescand pana la a 4-a cand spectatorii se relaxasera si au fost mult mai comunicativi.Daca nu era tarziu jucam de 6 ori,nu de 4.Ma bucura faptul ca ni se apreciaza efortul si oamenii,chiar si "devoratorii" de teatru pleaca acasa cu gandul la noi,la ceea ce am realizat noi. Multumim.
Cristina Pleşa
Am ramas impresionata de numrul de spectatori, in ciuda temperaturilor ff ridicate, care mi-au generat un disconfort termic-eram traspirata de la efort si spatiu care nu era foasrte aerisit (si spectatorii erau traspirati-o doamna a si iesit din acest motiv)... In rest,-m-am simtit bine... Si mie mi s-a intamplat sa revina oameni care au mai vazut momentul meu... erau foarte multi care trageu cu ochiul si incercau chiar sa inlature paravanele pt a urmari momentul..apoi intratu cum se cuvine-pe usa... pt a urmari pe indelete si pe de-a-ntregul... am fost "ürmarit" pt poze... si chiar mi s-a cerut si un autograf: "dupa cate ai facut, te rog macar atat sa-mi dai, un autograf"(probabil se referea la nr de reprezentatii)... FRumos a fost cum , la finalul spectacolului, cnd strangeam decorul, o doamna din public incepuse sa povesteasca unui domn juns probabil mmai tarziu depsre cele vazute, aratandu-se foarte incantata... apoi am sters, aranjat, adunat totul.... si m-am indreptat pe jos spre casa... Visul se terminase...
Mihai Marin
Cu fiecare spectacol descopar noi valente ale lui Emil Popescu si-ti multumesc mult Crista ca ma ajuti in sensul asta si ma bucur tare ca nu am oprim 'stagiunea'. Acum arhitectul a dezvoltat si cateva ticuri firesti (cand se enerveaza isi aranjeaza mai bine ochelarii sau cand e rusinat isi aduce aminte de bretelele prea scurte si isi trage de pantaloni in jos) pe care pana acum nu le-am vazut sau simtit si, intr-adevar, se potriveste mult mai bine ritmul un pic mai rapid pe care l-ai sugerat la repetitii. Si eu am fost surprins de numarul mare de spectatori, la prima reprezentatie au fost cam 30, stateau in picioare sau sus pe scari, jucam la proriu printre ei, iar 'arhitectul' a mers bine. A doua reprezentatie a fost de-a dreptul minunata, in ciuda faptului ca din greseala am rupt pantalonul din partea dreapta a scenei, ceea ce se pare ca a facut deliciu publicului, am 'reparat' imediat dupa discursul functiei fundamentale a masinii, atunci cand o ia 'intr-o parte' cu mintea Emil Popescu. Dupa discurs am luat, nebun-contemplativ, panza de jos si mi-am asezat-o ca pe-o pelerina si am iesit din scena plecand la razboi strigand: Exprima-te masina!! Din pacate a treia reprezentatie nu s-a mai legat la fel de bine, din diferite motive. Publicul a fost foarte receptiv, am avut reactii foarte frumoase, au venit sa stea de vorba cu noi, care citisera Nostalgia spuneau incantati ca nu-si imaginau ca ar fi putut pusa in scena asa de bine, iar cativa care nu au citit cartea (printre care si taica-miu) s-au convins ca merita citita. Ar mai fi multe de spus, dar restul in episodul de maine...
![[POEZISELE]](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjj5UBSmgVb79Aej1c_BjfG-wcrIX8g0KJU1Z2R21PNvRr2DBm0n8kgqcAtlwkFA5q5gir0l8C4MYp0wsrSxXLO5uss6OnUh3PyUzlYXIfDM3LELCgeEno5ekW90VKzIbukrCNxyzmHLmAZ/s1600/poeziselogo2b.jpg)
joi, 20 iunie 2013
marți, 18 iunie 2013
Teatrul de Foc face CASTING pentru noi membri!
Teatrul de Foc este mereu deschis să primească noi membri. CASTING nu înseamnă că veți da audiție, ci faptul că vă invităm să lucrați alături de noi câteva zile și vom vedea ce se va petrece mai departe.
Vă reamintim că TEATRUL DE FOC este un laborator de experimente teatrale. Ne interesează în primul rând nu să facem spectacole, ci să ne formăm ca artiști și oameni de teatru.
-actorilor, în primul rând, pentru că teatru fără actori nu există
- scenografilor, coregrafilor etc. proaspăt absolvenți, care nu și-au găsit (încă) locul în sistemul de stat și nu îi interesează alternativa stand-up sau șușă (=proiect de calitate îndoielnică încropit pentru bani), ci vor să studieze și să experimenteze într-o echipă cu aceleași idealuri teatrale
- scenografilor, coregrafilor etc. proaspăt absolvenți, care nu și-au găsit (încă) locul în sistemul de stat și nu îi interesează alternativa stand-up sau șușă (=proiect de calitate îndoielnică încropit pentru bani), ci vor să studieze și să experimenteze într-o echipă cu aceleași idealuri teatrale
- studenților la actorie, scenografie, coregrafie etc. care vor să experimenteze altceva decât li se oferă la școală, mai ales acum când intră în vacanță și au timp liber
- tinerilor care abia acum se pregătesc să dea la teatru/arte
- oamenilor pasionați de teatru care vor să experimenteze, să își pună la punct cunoștințele teatrale sau vor să ne dea o mână de ajutor
Ce căutăm la voi:
- dorința de a face teatru pentru că nu puteți altfel
-entuziasm, energie și inițiativă. Pe lângă talentul artistic din dotare, fiecare dintre noi are sarcini în cadrul echipei (noi facem totul, de la curățenie, la decor, afișe, promovare etc.)
- seriozitate și punctualitate (repetăm zilnic, de luni până vineri, cel puțin patru ore pe zi. Înaintea premierei repetăm și în weekend). Cine întârzie de mai multe ori, va fi eliminat. Cine lipsește o dată neanunțat sau lipsește de prea multe ori chiar și anunțat, va fi eliminat. Acesta este cea mai severă regulă, pentru că noi credem că, atunci când îți dorești să faci teatru mai presus de orice, nu există piedici, scuze, gripă, parastas.
- curajul de a experimenta. Nu vrem să facem lucruri cuminți și deja descoperite de alții, nu credem că teatrul - sau un anume autor dramatic - ”se face” într-un anume fel, vrem să căutăm liber
Ce oferim:
- o echipă faină, care are calitățile enumerate mai sus
- idealuri teatrale înalte:)
- o videotecă de spectacole ale unor mari regizori/actori români și străini
- o bibliotecă de teorie teatrală pe care o vom citi și dezbate împreună
- cel puțin patru ore de lucru pe zi: încălzire, improvizație, repetiții
- un mediu prietenos, în care fiecare nu are de luptat decât cu propriile lui limite
- trei-patru spectacole pe an, cu roluri care să pună în valoare pe fiecare dintre voi
Ce NU avem cum să oferim:
- bani, pentru că nu avem. Știm că viața e grea și ar fi normal să fim/fiți și plătiți pentru ce facem/faceți, dar pe noi ne interesează școala, ceea ce putem descoperi și învăța despre teatru, despre viață, despre noi. Dacă va apărea în rândurile noastre vreun impresar, cu atât mai bine - până nu apare, ne ajunge teatrul
- un mentor de mărimea lui Cătălin Naum, Andrei Șerban, David Esrig etc. Ne-ar fi plăcut să existe o asemenea personalitate în jurul căreia să ne putem grupa, dar, cum finanțările ICR au încetat și majoritatea dintre noi nu vom ajunge să fim studenții acestora, va trebui să învățăm pe cont propriu, împreună, unii de la alții sau individual. Lupta adevărată a fiecăruia e numai cu sine însuși.
-un sediu fix. Repetițiile și spectacolele noastre se țin în diverse locuri, suntem în continuă mișcare - avem unde lucra, nu ne plângem
Doritorii sunt rugați să lase un comentariu sau să o contacteze pe mail (xtabilciu@yahoo.com) sau pe Facebook pe Crista Bilciu (https://www.facebook.com/cristabilciu). Antrenamentele au loc zilnic, de luni până vineri, de la ora 10 la 14, în zona Piața Romană.
luni, 17 iunie 2013
Doinel Tronaru: Închide ochii şi vei vedea REM-ul
17 iunie 2013, 12:08
Cristina Pleşa (Păianjenul in „REM”) „Dulcea pasăre a tinereţii” îşi deschide aripile şi pogoară asupra casei din Carol 53, pentru spectacolul-„instalaţie” teatrală „Nostalgia 53”, după Mircea Cărtărescu. Cea de-a cincea reprezentaţie a “jucărelei” puse pe roate de Crista Bilciu va avea loc luni seară, de la ora 21.00.
“Închide ochii”, pare să fie cuvântul de ordine al montării neconvenţionale prin care Crista Bilciu şi-a reimaginat “Nostalgia”, capodopera cărtăresciană care a împlinit deja un sfert de veac. Ochiul închis afară se presupune şi se doreşte a se deştepta înăuntru, şi astfel efortul comun al regizoarei şi al celor 18 tineri actori să se ridice la înălţimea operei marelui vizionar contemporan nouă. De-a baba oarba sau “vrăjitroaca” Închide ochii, li se spune celor duşi în curte pentru a juca baba-oarba; de fapt pentru a fi legaţi la ochi şi coborâţi în subteran, unde vor asista la povestea tragică a “Ruletistului” (acesta e începutul, dacă se urmează traiectoria povestirilor din carte, cum ar fi preferabil, dar de fapt nu contează prea mult). Închide ochii, le spune ascultătorilor povestitorul din “Mendebilul”, un Mircione ajuns la vârsta maturităţii, dar sfâşiat de nostalgie; asta pentru a-şi imagina diverse lucruri, de fapt pentru a face joncţiunea mentală cu propria copilărie, cu “vrăjitroaca” din trecutul fiecăruia dintre noi. FOTO: Anda Saltelechi (Povestitorul în „Ruletistul”) REM, Aleph-ul lui Cărtărescu A nu deschide ochii este esenţial pentru unul din jocurile fetiţelor din “REM”, textul cel mai extins al cărţii. Spectatorul este implicat şi va trebui să traverseze, legat la ochi, liniile propriei vieţi, trasate cu cretă pe podea, din 10 în 10 ani. În mod ideal, dacă nu trişează şi nu deschide ochii, el nu va şti până la cât i-a urzit Parca, pentru că “fetiţa” îl ghidează atentă înapoi, la punctul de plecare. Nu degeaba totul se desfăşoară aici în faţa unei oglinzi, pusă pe neaşteptate în faţa fiecăruia dintre noi, ca un îndemn la autocunoaştere. În sfârşit, în camera finală a secţiunii “REM” (în spectacolul Cristei Bilciu, jocurile fetiţelor sunt separate, desfăşurându-se simultan, în diverse încăperi ale casei), spectatorul (vizitatorul, mai exact) rămâne singur cu el însuşi, pentru a se lămuri ce-i cu REM-ul mult-căutat. Există un indiciu şi în această cămăruţă, dar e preferabil ca spectatorul – devenit brusc actor, chiar dacă doar pentru el însuşi – să găsească acest Aleph borgesian-cărtărescian în interiorul său, în propria sensibilitate. Nu degeaba totul se desfăşoară aici în faţa unei oglinzi, pusă pe neaşteptate în faţa fiecăruia dintre noi, ca un îndemn la autocunoaştere. O casă eliadescă Nu aţi mai văzut aşa ceva, pentru simplul motiv că în România nu s-a mai montat niciodată aşa ceva. Au existat numeroase tentative de teatru neconvenţional, care să implice / streseze / bruscheze / violenteze publicul (mental, evident), au existat spectacolele-capodoperă ale lui Andrei Şerban şi Hausvater din anii ’90. Niciodată nu a existat, însă, un “cadru” atât de amplu în care fluxul teatral să circule absolut liber, un spaţiu – neconvenţional şi nonconformist – care să permită un astfel de happenning teatral, o astfel de “instalaţie”-spectacol. Este Cărtărescu aici, dar este şi Mircea Eliade, cel din proza fantastică; referinţa la “Uniforme de general” vine aproape imediat în minte. “Ruinurile” din Carol 53 Este vorba de casa veche situată la Carol 53, un loc smuls paraginii şi transformat în centru cultural, de o mână de inimoşi, pe modelul frecvent întâlnit în Vest. În interior clădirea este o ruină, nicio cameră nu este funcţională, dar tocmai acest fapt e folosit în mod inteligent de Crista Bilciu pentru spectaculosul său concept spectacular. De fapt, e greu de zis ce a fost mai întâi; cu alte cuvinte, dacă regizoarea a căutat un astfel de spaţiu pentru a-şi pune în scenă propria viziune asupra textului, sau felul în care a adaptat cartea este determinat, în mare măsură, de spaţiul neconvenţional pe care a trebuit să-l utilizeze în mod abil. Pe urmele Cătălinei Stupefiantele viziuni construite de Mircea Cărtărescu, cu ajutorul a numeroase surse literare (romantism Jena, Eminescu, Blecher, Borges etc.), sunt până la urmă posibil de a fi puse în text, dar e greu a li se da o formă vizuală, în teatru sau, eventual, film. Cătălina Buzoianu, o mare regizoare de teatru, s-a încercat de două ori, şi nu s-a făcut deloc de râs (era şi greu, pentru cineva care adaptase “Maestrul şi Margareta” într-un spectacol epocal al anilor ’80): o dată cu “Levantul”, în Bucureşti, la Theatrum Mundi (Sala Dalles) – aceasta în 1999 –, şi mai târziu (2007), cu “Visul” (în principal “REM”), la Teatrul Naţional din Timişoara. De aceea, Crista Bilciu apelează, aşa cum era de aşteptat, la diverse subterfugii narative, punând accentul, în mod subtil, pe starea pe care-o transmite, în mod treptat, spectatorului. Povestea “Ruletistului” e spusă mai mult de Prezentatoarea (Anda Saltelechi), proprietar al stabilimentului clandestin, iar acesta (Radu Trandafir) apare doar ca fantoşă tragică şi mută. Mendebilul, Iolanda, Andrei/Gina Din “Jocul / Mendebilul”, în carne şi oase apar doar Mirciosu (Mihai Zaharia) şi “băiatul bolnav de poliomielită” (Andrei Atabay), care spun publicului ghemuit în jurul lor “incredibila şi trista poveste” a Mendebilului (Cristian Rus) şi a Iolandei. Jocul – “vrăjitroaca” ş.c.l. – şi restul acţiunii sunt de fapt filmate în curtea casei, cu concursul întregii echipe, şi proiectate acum pe peretele din faţă, de peste “groapă”. FOTO: Anda Saltelechi (Iolanda în "Mendebilul") şi căţeluşa Zuza Din “Terato / Gemenii” nu a mai rămas decât Andrei (Cristian Rus) – sau, de fapt, Gina? –, care le povesteşte spectatorilor incredibila sa transformare, interacţionează cu aceştia şi se produce în faţa lor într-un uluitor dans, un fel de teatru gestual care solicită întregul corp. Personajele din “Organistul / Arhitectul” sunt bine conturate (aici se foloseşte şi un fel de teatru de umbre, în spatele unui paravan luminat), dar când lucrurile devin prea halucinatorii, textul este citit cu un aer ritualic de actori, iar muzica îşi face treaba în continuare. FOTO: Echipa din „Mendebilul”, în curtea din Carol 53 Păianjenul şi Timpul Încă de la intrarea în casă, vizitatorii sunt “ademeniţi” într-una din camere de către Păianjen – Cristina Pleşa, o tânără actriţă foarte talentată, aici într-o uimitoare şi de efect apariţie. Este păianjenul-narator din “REM”, care recită în faţa celor prezenţi preambulul poveştii Svetlanei, pe care aceasta o va spune iubitului ei postcoitum. În altă parte, cum spuneam, jocurile fetelor din “REM” sunt executate separat, iar astfel vă puteţi întâlni cu Egor (George Petrişor Sfârâială), Esther, Puia, Balena, Nana / Svetlana etc. Un personaj este însă şi casa propriu-zisă, spaţiu de joc, dar şi gazdă a celor aflaţi temporar în ea. Nu de alta, la prima intrare în interior se execută o invocaţie către casă (aceasta “adoarme”, pe acelaşi principiu al visului mai real decât realitatea), iar voci nevăzute fac auzite versuri din jocuri ale copiilor. FOTO: Cristina Pleşa (Păianjenul în „REM”) Poveştile de care am vorbit mai sus se desfăşoară simultan, în diverse încăperi, şi se repetă de câte ori e nevoie, în cele trei ore de spectacol. Sarcina de “ghid” în acest labirint şi-o ia tânărul Andrei Vornicu, care joacă un triplu personaj: Maestrul de Ceremonii, Timpul şi “spiritul” Casei. “Juventus” “Nostalgia 53” este un spectacol cu tineri şi pentru tineri (evident, e vorba doar de starea mentală corespunzătoare), iar senzaţia de “juventute” pe care-o dă este copleşitoare. “Jucăreaua” Cristei Bilciu rimează astfel cum nu se poate mai bine cu semnificaţiile cele mai profunde ale textului cărtărescian. Cum stă bine într-un astfel de experiment, se încearcă în permanenţă implicarea celor prezenţi. Astfel procedează Anda Saltelechi (Povestitorul din “Ruletistul”), punându-i pe spectatori să parieze pe ruletist şi chiar vânzându-le bere, astfel procedează şi povestitorul “Mendebilului”, intrând în dialog cu cei care-l ascultă. Andrei/Gina îşi bazează de fapt expozeul pe dialogul cu publicul, pe care-l pune să-şi imagineze ce i s-a întâmplat. Camera Sambô “Păianjenul” Cristinei Pleşa îi implică pe cât poate pe spectatori, iar personajele Svetlana şi iubitul ei sunt alese, de fiecare dată, pentru exemplificare, din auditoriu. În fine, jocurile fetiţelor se desfăşoară întotdeauna împreună cu cineva din public, cel mult doi oameni. Punctul central al întregii “instalaţii”, al casei ca şi al poveştii, este camera Svetlanei, pe care scrie “REM”. Aici vizitatorul va afla nu numai magicele cuvinte cărtăresciene, ci va fi pus şi faţă în faţă cu sine însuşi. Totul, doar cu ajutorul unei oglinzi. Text şi meta-text Pare că, din cei prezenţi, nimeni nu a citit anterior textul lui Cărtărescu, cel puţin nu dă această impresie. Astfel, nu are nicio şansă să înţeleagă în vreun fel acţiunea, dar nu aceasta este important (cartea poate fi citită şi ulterior, spectacolul poate funcţiona şi ca invitaţie la lectură). FOTO: Cristina Pleşa, la repetiţiile pentru „REM” Importantă este senzaţia pe care ţi-o dă ceea ce se întâmplă, starea pe care ţi-o procură, sentimentul de absolută libertate care ar fi fost de neconceput într-un spectacol teatral clasic. De aceea, n-ar fi rău ca şi publicul să fie la înălţimea propunerii de excepţie care i se face, altfel simulacrul de “hipstereală” nu are niciun sens. Teatrul de Foc Din cei 18 interpreţi, câţiva sunt membri în Teatrul de Foc, compania permanentă a autoarei, alţii studiază actoria sau sunt elevi de liceu care se pregătesc pentru actorie. Sunt şi oameni pentru care “Nostalgia 53” e doar o experienţă în viaţa lor şi nu au de gând să continue cu teatrul. Următoarea reprezentaţie are loc luni, 17 iunie, de la ora 21.00. Spectacolul durează trei ore, iar intrarea este liberă.
Citeste mai mult: adev.ro/moj5et
Cristina Pleşa (Păianjenul in „REM”) „Dulcea pasăre a tinereţii” îşi deschide aripile şi pogoară asupra casei din Carol 53, pentru spectacolul-„instalaţie” teatrală „Nostalgia 53”, după Mircea Cărtărescu. Cea de-a cincea reprezentaţie a “jucărelei” puse pe roate de Crista Bilciu va avea loc luni seară, de la ora 21.00.
“Închide ochii”, pare să fie cuvântul de ordine al montării neconvenţionale prin care Crista Bilciu şi-a reimaginat “Nostalgia”, capodopera cărtăresciană care a împlinit deja un sfert de veac. Ochiul închis afară se presupune şi se doreşte a se deştepta înăuntru, şi astfel efortul comun al regizoarei şi al celor 18 tineri actori să se ridice la înălţimea operei marelui vizionar contemporan nouă. De-a baba oarba sau “vrăjitroaca” Închide ochii, li se spune celor duşi în curte pentru a juca baba-oarba; de fapt pentru a fi legaţi la ochi şi coborâţi în subteran, unde vor asista la povestea tragică a “Ruletistului” (acesta e începutul, dacă se urmează traiectoria povestirilor din carte, cum ar fi preferabil, dar de fapt nu contează prea mult). Închide ochii, le spune ascultătorilor povestitorul din “Mendebilul”, un Mircione ajuns la vârsta maturităţii, dar sfâşiat de nostalgie; asta pentru a-şi imagina diverse lucruri, de fapt pentru a face joncţiunea mentală cu propria copilărie, cu “vrăjitroaca” din trecutul fiecăruia dintre noi. FOTO: Anda Saltelechi (Povestitorul în „Ruletistul”) REM, Aleph-ul lui Cărtărescu A nu deschide ochii este esenţial pentru unul din jocurile fetiţelor din “REM”, textul cel mai extins al cărţii. Spectatorul este implicat şi va trebui să traverseze, legat la ochi, liniile propriei vieţi, trasate cu cretă pe podea, din 10 în 10 ani. În mod ideal, dacă nu trişează şi nu deschide ochii, el nu va şti până la cât i-a urzit Parca, pentru că “fetiţa” îl ghidează atentă înapoi, la punctul de plecare. Nu degeaba totul se desfăşoară aici în faţa unei oglinzi, pusă pe neaşteptate în faţa fiecăruia dintre noi, ca un îndemn la autocunoaştere. În sfârşit, în camera finală a secţiunii “REM” (în spectacolul Cristei Bilciu, jocurile fetiţelor sunt separate, desfăşurându-se simultan, în diverse încăperi ale casei), spectatorul (vizitatorul, mai exact) rămâne singur cu el însuşi, pentru a se lămuri ce-i cu REM-ul mult-căutat. Există un indiciu şi în această cămăruţă, dar e preferabil ca spectatorul – devenit brusc actor, chiar dacă doar pentru el însuşi – să găsească acest Aleph borgesian-cărtărescian în interiorul său, în propria sensibilitate. Nu degeaba totul se desfăşoară aici în faţa unei oglinzi, pusă pe neaşteptate în faţa fiecăruia dintre noi, ca un îndemn la autocunoaştere. O casă eliadescă Nu aţi mai văzut aşa ceva, pentru simplul motiv că în România nu s-a mai montat niciodată aşa ceva. Au existat numeroase tentative de teatru neconvenţional, care să implice / streseze / bruscheze / violenteze publicul (mental, evident), au existat spectacolele-capodoperă ale lui Andrei Şerban şi Hausvater din anii ’90. Niciodată nu a existat, însă, un “cadru” atât de amplu în care fluxul teatral să circule absolut liber, un spaţiu – neconvenţional şi nonconformist – care să permită un astfel de happenning teatral, o astfel de “instalaţie”-spectacol. Este Cărtărescu aici, dar este şi Mircea Eliade, cel din proza fantastică; referinţa la “Uniforme de general” vine aproape imediat în minte. “Ruinurile” din Carol 53 Este vorba de casa veche situată la Carol 53, un loc smuls paraginii şi transformat în centru cultural, de o mână de inimoşi, pe modelul frecvent întâlnit în Vest. În interior clădirea este o ruină, nicio cameră nu este funcţională, dar tocmai acest fapt e folosit în mod inteligent de Crista Bilciu pentru spectaculosul său concept spectacular. De fapt, e greu de zis ce a fost mai întâi; cu alte cuvinte, dacă regizoarea a căutat un astfel de spaţiu pentru a-şi pune în scenă propria viziune asupra textului, sau felul în care a adaptat cartea este determinat, în mare măsură, de spaţiul neconvenţional pe care a trebuit să-l utilizeze în mod abil. Pe urmele Cătălinei Stupefiantele viziuni construite de Mircea Cărtărescu, cu ajutorul a numeroase surse literare (romantism Jena, Eminescu, Blecher, Borges etc.), sunt până la urmă posibil de a fi puse în text, dar e greu a li se da o formă vizuală, în teatru sau, eventual, film. Cătălina Buzoianu, o mare regizoare de teatru, s-a încercat de două ori, şi nu s-a făcut deloc de râs (era şi greu, pentru cineva care adaptase “Maestrul şi Margareta” într-un spectacol epocal al anilor ’80): o dată cu “Levantul”, în Bucureşti, la Theatrum Mundi (Sala Dalles) – aceasta în 1999 –, şi mai târziu (2007), cu “Visul” (în principal “REM”), la Teatrul Naţional din Timişoara. De aceea, Crista Bilciu apelează, aşa cum era de aşteptat, la diverse subterfugii narative, punând accentul, în mod subtil, pe starea pe care-o transmite, în mod treptat, spectatorului. Povestea “Ruletistului” e spusă mai mult de Prezentatoarea (Anda Saltelechi), proprietar al stabilimentului clandestin, iar acesta (Radu Trandafir) apare doar ca fantoşă tragică şi mută. Mendebilul, Iolanda, Andrei/Gina Din “Jocul / Mendebilul”, în carne şi oase apar doar Mirciosu (Mihai Zaharia) şi “băiatul bolnav de poliomielită” (Andrei Atabay), care spun publicului ghemuit în jurul lor “incredibila şi trista poveste” a Mendebilului (Cristian Rus) şi a Iolandei. Jocul – “vrăjitroaca” ş.c.l. – şi restul acţiunii sunt de fapt filmate în curtea casei, cu concursul întregii echipe, şi proiectate acum pe peretele din faţă, de peste “groapă”. FOTO: Anda Saltelechi (Iolanda în "Mendebilul") şi căţeluşa Zuza Din “Terato / Gemenii” nu a mai rămas decât Andrei (Cristian Rus) – sau, de fapt, Gina? –, care le povesteşte spectatorilor incredibila sa transformare, interacţionează cu aceştia şi se produce în faţa lor într-un uluitor dans, un fel de teatru gestual care solicită întregul corp. Personajele din “Organistul / Arhitectul” sunt bine conturate (aici se foloseşte şi un fel de teatru de umbre, în spatele unui paravan luminat), dar când lucrurile devin prea halucinatorii, textul este citit cu un aer ritualic de actori, iar muzica îşi face treaba în continuare. FOTO: Echipa din „Mendebilul”, în curtea din Carol 53 Păianjenul şi Timpul Încă de la intrarea în casă, vizitatorii sunt “ademeniţi” într-una din camere de către Păianjen – Cristina Pleşa, o tânără actriţă foarte talentată, aici într-o uimitoare şi de efect apariţie. Este păianjenul-narator din “REM”, care recită în faţa celor prezenţi preambulul poveştii Svetlanei, pe care aceasta o va spune iubitului ei postcoitum. În altă parte, cum spuneam, jocurile fetelor din “REM” sunt executate separat, iar astfel vă puteţi întâlni cu Egor (George Petrişor Sfârâială), Esther, Puia, Balena, Nana / Svetlana etc. Un personaj este însă şi casa propriu-zisă, spaţiu de joc, dar şi gazdă a celor aflaţi temporar în ea. Nu de alta, la prima intrare în interior se execută o invocaţie către casă (aceasta “adoarme”, pe acelaşi principiu al visului mai real decât realitatea), iar voci nevăzute fac auzite versuri din jocuri ale copiilor. FOTO: Cristina Pleşa (Păianjenul în „REM”) Poveştile de care am vorbit mai sus se desfăşoară simultan, în diverse încăperi, şi se repetă de câte ori e nevoie, în cele trei ore de spectacol. Sarcina de “ghid” în acest labirint şi-o ia tânărul Andrei Vornicu, care joacă un triplu personaj: Maestrul de Ceremonii, Timpul şi “spiritul” Casei. “Juventus” “Nostalgia 53” este un spectacol cu tineri şi pentru tineri (evident, e vorba doar de starea mentală corespunzătoare), iar senzaţia de “juventute” pe care-o dă este copleşitoare. “Jucăreaua” Cristei Bilciu rimează astfel cum nu se poate mai bine cu semnificaţiile cele mai profunde ale textului cărtărescian. Cum stă bine într-un astfel de experiment, se încearcă în permanenţă implicarea celor prezenţi. Astfel procedează Anda Saltelechi (Povestitorul din “Ruletistul”), punându-i pe spectatori să parieze pe ruletist şi chiar vânzându-le bere, astfel procedează şi povestitorul “Mendebilului”, intrând în dialog cu cei care-l ascultă. Andrei/Gina îşi bazează de fapt expozeul pe dialogul cu publicul, pe care-l pune să-şi imagineze ce i s-a întâmplat. Camera Sambô “Păianjenul” Cristinei Pleşa îi implică pe cât poate pe spectatori, iar personajele Svetlana şi iubitul ei sunt alese, de fiecare dată, pentru exemplificare, din auditoriu. În fine, jocurile fetiţelor se desfăşoară întotdeauna împreună cu cineva din public, cel mult doi oameni. Punctul central al întregii “instalaţii”, al casei ca şi al poveştii, este camera Svetlanei, pe care scrie “REM”. Aici vizitatorul va afla nu numai magicele cuvinte cărtăresciene, ci va fi pus şi faţă în faţă cu sine însuşi. Totul, doar cu ajutorul unei oglinzi. Text şi meta-text Pare că, din cei prezenţi, nimeni nu a citit anterior textul lui Cărtărescu, cel puţin nu dă această impresie. Astfel, nu are nicio şansă să înţeleagă în vreun fel acţiunea, dar nu aceasta este important (cartea poate fi citită şi ulterior, spectacolul poate funcţiona şi ca invitaţie la lectură). FOTO: Cristina Pleşa, la repetiţiile pentru „REM” Importantă este senzaţia pe care ţi-o dă ceea ce se întâmplă, starea pe care ţi-o procură, sentimentul de absolută libertate care ar fi fost de neconceput într-un spectacol teatral clasic. De aceea, n-ar fi rău ca şi publicul să fie la înălţimea propunerii de excepţie care i se face, altfel simulacrul de “hipstereală” nu are niciun sens. Teatrul de Foc Din cei 18 interpreţi, câţiva sunt membri în Teatrul de Foc, compania permanentă a autoarei, alţii studiază actoria sau sunt elevi de liceu care se pregătesc pentru actorie. Sunt şi oameni pentru care “Nostalgia 53” e doar o experienţă în viaţa lor şi nu au de gând să continue cu teatrul. Următoarea reprezentaţie are loc luni, 17 iunie, de la ora 21.00. Spectacolul durează trei ore, iar intrarea este liberă.
Citeste mai mult: adev.ro/moj5et
Abonați-vă la:
Postări (Atom)