Cronică la POEZISELE în Revista Yorick

D-na Marina Roman, care a văzut şi POEZISELE şi IEUDUL, ne-a scris o cronică în Revista Yorick. O redau mai jos numai pentru ca ea să existe, în cazul în care dispare cumva de pe site-ul revistei. Dacă faceţi click pe titlul de mai jos, o puteţi citi la ea acasă, în Yorick:


Poezisele – umbre albe ale poemelor pe scenă
de Marin Roman (în Revista Yorick)


Regizoarea Crista Bilciu face, din 7 septembrie 2012,  în aproape fiecare seară de luni o demonstraţie exemplară: „POEZISELE nu este un spectacol de teatru, ci un exerciţiu născut din dorinţa noastră de a experimenta, de a ne autocunoaşte şi dezvolta pasiunea pentru teatru şi literatură. Pornind de la lecturi teoretice din Grotowski şi Peter Brook, am vrut să construim un teatru sărac, în comunicare directă cu autorii textelor şi spectatorii”.
Poemul e muzică, e imagine plastică, e lumină. Poemul poate fi teatru. La Muzeul Naţional al Literaturii Române, într-un spaţiu al cărţii şi al obiectelor încărcate de istorie, câţiva actori – Anda Saltelechi, Cristian Rus, Rodica Bunea şi Sandra Şimon – am putea zice că joacă în poeziile scrise de Mariana Marin, Nichita Danilov, Angela Marinescu, Mircea Cărtărescu, Paul Vinicius, Ileana Mălăncioiu, Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Emil Brumaru, Ioan Es. Pop, Floarea Ţuţuianu şi Cristian Popescu.  Poezisele e un spectacol, dar fiecare spectacol e un pic altfel: imaginea dominantă a fiecărui poem în parte rămâne, umbrele albe îşi fac datoria de traducători care trădează pentru a putea  rosti adevărul, iar acel nescio quid al fiecărei seri e versul care cade sămânţă. Încolţeşte sau nu.
Interesant este că proiectul presupune, în afară de blog – http://poezisele.blogspot.ro/p/proiectul.html – şi discuţii cu spectatorii care primesc, la sfârşit, şi o fişă de feedback pe care sunt invitaţi să o completeze. Text, regizor, actori şi spectatori lucrează, aşadar, pentru următoarea reprezentaţie. POEZISELE este un spectacol bine construit şi coerent. Dovadă stă faptul că în seara în care am participat la acest proiect, unul dintre spectatori a vorbit doar despre „piesă”, nu despre spectacol – desfăşurătorul gândit de regizoare, funcţionândă, iată, ca un text dramatic. Este, cu adevărat, un laborator. Aşa cum mărturiseşte Crista Bilciu: „Ne dorim un laborator de experimente teatrale, un loc unde să descoperim ce e teatrul şi de ce nu putem trăi fără el.” Sau: „Oricum, nu spectacolele ne interesează, ci transformarea noastră în oameni de teatru.” Meritoriu, deasupra oricărei discuţii, este felul în care lucrează, se antrenează, repetă actorii. Pentru Sandra Şimon şi colegii ei înseamnă „Sinceritate, implicare, voce, corp şi multă disciplină. Exerciţii, experimente, improvizaţii care ajung la un nivel superior al recepţiei şi al trăirii interioare”. Serile de luni la MNLR ne spun că regizoarea Crista Bilciu reuşeşte să modeleze această echipă şi, în afara oricărei alte motivaţii, să o motiveze prin teatru.

Feedback-ul echipei BLAS-FEM (premiera)

Anda Saltelechi
Ce imi place la spectacolele noastre lectura (facute intr-un ritm galopant, 5-6 zile) este faptul ca ma obliga sa ma adaptez repede, sa-mi gandesc textele intr-un ritm deloc lenes (cu spaime, cu reusite...), ma tin tot timpul treaza (si cand merg pe strada ma gandesc la texte). Un alt punct bun e ca spectacolul e tot timpul in stadiu de lucru, nu sunt puncte fixe si intepenite, care risca sa devina plictisitoare. Textele mele din "Blasfem" mi-au cam dat de furca, dar au ajuns sa imi placa foarte mult. Mi se intampla des asta :)
Ce nu-mi place e oboseala acumulata. In afara de urcatul pe scena trebuie sa facem multe alte lucruri. Iar asta creeaza un stres si o oboseala foarte mare. Aseara, dupa spectacol vorbeam cu niste fete care vasusera spectacolul si am avut impresia clara ca va cadea dulapul de langa mine... si m-am si ferit. De unde?! :) Era doar in capul meu... Imi felicit colegii, pe Crista si pe Vlad. Ma bucur ca nu ne-am scos ochii de nervi, oboseala etc.
Am interpretat-citit textele cu o placere imensa, pe unele dintre ele cu o placere vecina cu orgasmul :) si ma bucur foarte mult ca am avut ocazia sa cunosc aceste texte, dau doua-trei exemple : Angela Marinescu "Fuga Postmoderna VIII", Simona Popescu, "Dodoloi"(textul asta mi se pare o inramare a unui vis), Miruna Vlada "O femeie bine crescuta" etc.
Cred ca asta e important pentru noi, ca actori, intalnirea cu textele, iar astea au fost niste texte bune, o intalnire cu mai multe tipuri de feminitate.
Publicul a fost fain, iar discutiile de dupa spectacol au inceput greu si apoi abia s-au terminat. Au luat cuvantul oameni faini, mi-au placut discutiile.
Am un singur regret: Crista Bilciu si Cristian Rus nu se aflau prin preajma...

Rodica Bunea
A fost o seara destul de reusita, poate cu un pic prea mult stres si oboseala chiar inainte de reprezentatie. Lucrurile au mers mai bine decat ma asteptam, ne-am acordat si cu proiectiile si cu muzicienii, care au jucat un rol foarte important. Credeam ca reactiile de dupa spectacol vor fi mai violente poate, a oamenilor care interpreteaza gresit feminismul, dar nu a fost asa. Au fost reactii bune si argumentate, si a fost un dialog fain intre noi si public, un ceai ne mai trebuia si atmosfera era perfecta. O sugestie din partea unui spectator a fost sa introducem mai multe interviuri proiectate, pentru a acoperi mai multe categorii de varsta. Cat despre textele din acest spectacol-unele imi plac foarte mult, iar in altele simt ca mai am multe de descoperit.

Simon Sandra
Emotii mari,ca la fiecare premiera. Sala a fost destul de plina desi ma asteptam sa vina mai multi oameni. Nu stiam cum va fi primit si privit spectacolul de public deoarece prezentarea lui a fost una destul de socanta. Imi pare rau ca nu am avut o parere mai obiectiva din partea spectatorilor si mai ales mi-a lipsit prezenta Cristei si feedback-ul ei. Din punctul meu de vedere spectacolul a fost bun. Reusind sa surprind si niste reactii din public,pot sa spun ca le-a placut ceea ce vad. Cantaretii ne-au ajutat si ei prin interpretarea melodiilor desi nu mi s-au parut la fel de surprinzatori si nu mi-au daruit aceleasi stari fascinante ca Maria Ungheanu in "Ieudul fara iesire". Spectatorii au spus unele lucruri interesante la discutiile din final,semn ca au fost atenti la detaliile din spectacol si la ceea ce am vrut noi sa le comunicam. Sper sa reluam "Blas-fem" si sa lucram si la unele mici detalii peste care am trecut din lipsa de timp pentru repetitii.

Andreea Dinu (a coordonat spectacolul în lipsa regizorului)

Spectacolul a reușit să mă țină și pe mine în emoții paralizante cu atât mai mult cu cât Crista nu a putut fi prezentă, iar eu trebuia să mă asigur de respectarea desfășurătorului. Cu toate astea, totul a mers surprinzător de bine, iar spectatorii au fost mulțumiți de ceea ce au văzut. Mi-a părut rău că am uitat să fac obișnuitele fișele de feedback de completat la finalul spectacolului, dar, din fericire, au fost persoane care și-au exprimat opinia verbal, discuțiile de după spectacol fiind înregistrate.
O nouă premieră peste care am trecut cu bine, spectatorii fiind plăcut surprinși. Spre următoarea!


Vlad Rotaru (videoproiecţii)

Spectacolul de ieri a fost mult mai usor decat m-as fi asteptat.Bineinteles ca spun asta acum datorita Andreei, fara de care nu m-as fi descurcat deloc.Eram destul de emotionat inainte de spectacol dar dupa primele 15 minute mi-am revenit, vazand cat de bine merge.
Au fost poezii ce au avut un impact puternic,cum ar fi Falanga,Dodoloi,CFR,si cea de sfarsit,a Andei.
Dar cred ca ar merge sa schimbam unele poezii ce nu au un impact foarte puternic.
Din pacate nu pot fi foarte obiectiv ptr ca eram alaturi de cei de pe scena si ''ma muscam de deget'' in locul lor de fiecare data cand cineva incurca putin textul.
Lumina - trebuie sa facem ceva in legatura cu ea ptr ca nu sta bine si incurca actorii cand citesc textul.
Mi-a placut mai mult sa am proiectorul pe pian insa nu se poate face asta si la alte spectacole.
Oh well...

BLAS-FEM, premieră

Nu credeam că mi se va întâmpla vreodată să nu fiu de față la propria mea premieră... Am văzut mari regizori privindu-și premierele pe furiș, din culise sau de pe ecranul de la regrupare sau dând nervoși ture în jurul teatrului... Not me, îmi spuneam, eu îmi voi vedea fiecare premieră DIN SALĂ... Iată ce repede s-a întâmplat: nu am putut fi de față la BLAS-FEM. Am salutat publicul, am dat drumul la spectacol, am lăsat-o pe Andreea, asistenta mea, să coordoneze totul cu desfășurătorul în mână, Vlad era la proiecții, Florin ținea sursa de lumină, iar iubitul uneia dintre actrițe filma evenimentul. Am ascultat la uşă prima replică, apoi am alergat spre Teatrul Odeon, unde, numai cu o oră şi jumătate mai târziu, avea să înceapă spectacolul meu lectură: NUNZIO.

Am să vă povestesc cum am construit acest experiment, BLAS-FEM într-o altă postare de blog, aici...


Spectacolul de la Odeon a ieşit bine. A fost (în sfârşit!), prima mea colaborare în calitate de regizor cu un teatru de stat. Am lucrat cu Florin Zamfirescu şi Petre Nicolae. Textul, care mi-a plăcut foarte mult, este scris de Spiro Scimone. Mi-a amintit de "Aşteptându-l pe Godot", unul dintre textele pe care le iubesc cel mai mult... Sala a fost plină şi am simţit publicul foarte atent... Ce m-a nemulţumit a fost felul în care am citit eu didascaliile, ştiu că nu m-am auzit suficient - ce să fac, nu sunt actriţă şi nici nu îmi doresc să fiu... După lectură a urmat o lungă discuţie publică, la care a ajuns şi majoritatea echipei mele de la BLAS-FEM. Mi-au povestit că sala, care oricum era plină când am plecat eu, s-a aglomerat şi mai tare după - şi că spectacolul a ieşit bine (se vedea asta pe faţa Rodicăi, al cărui zâmbet l-am văzut strălucind în întunericul de la Odeon imediat ce a intrat în sală). Am înţeles că şi discuţiile de după au ieşit bine (mă simţeam vinovată că i-am lăsat singuri, bine că nu au luat bătaie). Din păcate, în toată învălmăşeala, nimeni nu s-a mai gândit să facem fişe de feedback... Aşa că va trebui să consult filmarea discuţiei pentru a vedea ce s-a întâmplat exact.

V-am pus aici şi o poză de după lectura de la Odeon, ca să vă bucuraţi împreună cu mine.

Azi lansăm poeţi la Gaudeamus!

IEUDUL 2 văzut de echipă (19.11.2012)

Sandra Simon
A doua reprezentatie a "Ieudului fara iesire" m-a emotionat complet. Incepand cu publicul care nu mai inceta sa umple sala si sa ocupe toate scaunele,inclusiv randurile care s-au format din tineri care au stat pe jos (imi faceam griji ca o sa se ocupe si spatiul de joc) si continuand cu prezenta lui Ioan Es. Pop. A fost un spectacol bun dar nu la fel de energic in comparatie cu primul. Cred ca trebuia repetat macar putin inainte de a-l prezenta,lucru pe care nu am reusit sa-l facem datorita unor ... neintelegeri sau "probleme tehnice". Imi faceam griji si din cauza elasticului pe care trebuia sa-l menajam pentru a nu se simti spectatorii inconfortabil. Fetele care au cantat au reusit si de data aceasta sa imi induca acea stare de disperare necesara dansului de final...bravo si multumim. Joc acest spectacol cu atat de mult entuziasm si placere cred ca si datorita faptului ca volumul de poezii al lui Ioan Es. Pop mi se pare genial,m-a cucerit intru totul. Publicul nu a fost la fel de comunicativ ca alte dati,mi s-a parut timid in a-si expune parerile despre spectacol. Nu cred ca e un spectacol-lectura,cred ca e "o piesa",a devenit o piesa...de arta.

Cristian Rus
Imi este foarte ciudat sa gasesc o explicatie logica sau macar aproape de logica , in ce priveste seara cand am jucat al doilea spectacol "Ieudul fara iesire". Lipsiti de energie sau poate putin descurajati dar indarjiti sa facem treaba buna, a iesit un spectacol care se pare ca a placut, desi noi (echipa) simteam altceva. Totusi nu pot nega faptul ca m-am bucurat sa vad atat de mult public. Cred ca acesta a fost impulsul bun pentru a putea duce la bun sfarsit spectacolul fara greseli "grave". Imi este foarte clar ca publicul influenteaza calitatea spectacolului, chiar uneori , in anumite situatii defavorabile spectacolului, el il poate ridica. Sunt curios cati oameni ar reveni sa il mai vada.

Rodica Bunea
A doua reprezentatie- public numeros, emotii multe, momente care au curs lin, momente mai impiedicate, caldura MARE, discutii usor timide(cu publicul) dupa. Ioan Es Pop a fost prezent din nou. M-am bucurat, sustinerea lui este evidenta. Simt ca mai am de repetat dansurile in elastic, ca sa nu mai apelez la improvizatie disperata. Un castig foarte mare pentru Ieudul nostru- muzicienii- punctez inca o data lucrul acesta.

Andreea Dinu (A venit în urma anunţului prin care căutam teatrolog sau filolog. Nu e nici una, nici alta, e o fată deşteaptă şi dornică să ne ajute. E cu noi, cred, din 5 noiembrie. Cu timpul sper că va prelua acest blog.)

Din clipa în care am ajuns la muzeu în ziua spectacolului am fost copleșită de tensiunea din jur. Mai era mult prea puțin timp la dispoziție pentru repetiții și atât de multe lucruri de făcut... Colac peste pupăză, sala în care urma să se țină evenimentul urma să se elibereze cu doar un sfert de oră înainte de ora stabilită de începere.
Pe la ora șase și jumătate au început să vină spectatori. Ultimele detalii erau puse la punct. Timpul trecea, iar oamenii continuau să vină... În final, am fost surprinsă de fluxul mare de oamenii ce se îndrepta către sala de spectacol. Mă temeam că nu vor fi scaune pentru toată lumea, că nu vor avea loc atât de mulți oameni într-un spațiu atât de strâmt. Noroc cu câteva izoprene pe care au stat tinerii.
În fine, odată început, cu excepția câtorva scăpări normale cauzate de emoții, totul a decurs atât de bine... s-a observat o evoluție extraordinară de la premiera care a avut loc cu doar o săptămână înainte.
Am fost uimită de aplauzele pline de viață ale tuturor la final care nu se mai opreau. Dar au fost meritate din plin! Jocul actorilor a reușit, cred, să ne ducă pe toți pe o altă lume.

Tocmai am descoperit că dl. Nicolae Tzone, prezent la una dintre reprezentaţiile POEZISELOR, a scris un articol despre spectacolul nostru. Mulţumim! 

Teatru independent, caut nume de renume

O, tu, Feisbuc, zeu postmodern, lădaţi să-ţi fie pereţii plini de înţelepciune! Dovedeşte-mi că eşti atotputernic şi dă un nume potrivit companiei mele de teatru şi câtece de slavă îţi voi butona, cât o fi online-u' neatârnat şi fără taxă, amin!

"What's in a name? That which we call a rose
By any other name would smell as sweet."

Aşa zicea Julieta lui SHakespeare, dar nu-i adevărat! Ia s-o fi văzut eu îndrăgostită în loc de Romeo, de Agamiţă Dandanache! Noi ne străduim de peste 4 luni să botezăm noul şi micul nostru laborator de experimente teatrale de la MNLR şi încă nu am găsit numele acela care să ne facă să-l pipăim şi să urlăm "ESTE!". Am făcut sesiuni de brainstorming pe Facebook şi mă gândesc să mai fac, până găsesc numele acela. Din câteva mii de capete, unul tot o veni cu ideea deşteaptă...


Până acum cele mai bune sugestii au fost:
Teatru pe Contrasens
Teatrul de Foc
XperimenTeatru
Atelier de Potcovit Suflete
Teatrul Ascuns
Teatrul-Ţipăt

Numele pe care îl căutăm, trebuie să trimită cu gândul la ideea de atelier sau laborator (prefer să se numească "Laborator Nuştiucum" sau "Atelier Nuştiudecare" în loc de "Teatrul Blablabla"). Alt cuvânt-cheie este "experiment". Şi mai trebuie să reflecte ideea noastrăm de a face teatru adevărat, pe viaţă şi pe moarte, teatru ca stil de viaţă.

Până găsim numele nostru, invidiem toate teatrele şi proiectele teatrale cu nume faine, de exemplu: "Teatrul Sărac" (Grotowski), "Teatrul Cruzimii" (Artaud), "Living Theatre" (Peter Brook) - sau, mai aproape de noi, "Teatrul Inexistent" (fondat de Theo Herghelegiu), "Compania D'AYA" (Chris Simion), "Laboratorul de noapte" de la Bulandra şi aşa mai departe.

Dacă nu aveţi nicio idee nouă, măcar votaţi una dintre variantele noastre, să ne ajutaţi să alegem mai uşor.

IEUDUL FĂRĂ IEŞIRE 2 (regizorul)

Luni, 19 noiembrie 2012. Din cauza unor alte evenimente culturale de la MNLR, am programat spectacolul la 19:30. La 19:15 abia am primit sala... Au venit peste 50 de spectatori, deşi nu reuşisem să anunţăm evenimentul în presă... A fost, din nou, şi dl. Ioan Es. Pop. Pentru că nu mai aveam scaune, am aşezat spectatorii şi pe mese, pe dulap, pe două saltele de izopren...
Am introdus o poezie nouă, cu "cilioaia" care "o vinit" şi "o ţâvlit". Cred că e singurul moment pe care mi-l amintesc cu exactitate...
Poeziile au ieşit mai bine, au avut mai multă emoţie ca la premieră. Dansurile în elastic, în schimb, s-au degradat.
Un accident pozitiv a fost că, la repezeală, am aşezat proiectorul greşit, aşa că multe dintre imagini s-au proiectat pe corpurile actorilor. Asta a fost foarte bine.
Am reuşit să filmez spectacolul, deşi, din cauza luminii proaste, nu ştiu dacă se vede mare lucru.
La discuţia de după, publicul nu a fost foarte comunicativ. Cu toate acestea, am simţit că spectacolul acesta i-a entuziasmat mai mult decât POEZISELE. Să vedem ce se va întâmpla după ce IEUDUL se mai aşează...

Jurnal de Bistriţa

Sandra Şimon

Am fost foarte incantati de iesirea la Bistrita cu "Poezisele".Cred ca toti simteam nevoia de o "escapada".Eu am avut retineri in momentul in care am vazut sinagoga in care urma sa jucam deoarece cu toate ca nu mai era folosita ca lacas de cult ci ca sala de spectacole,erau pastrate toate elementele specifice evreiesti: altarul,steaua lui David,picturi etc.Am fost foarte dezamagita sa vad in public doar 10 oameni intr-o sala atat de mare si nu imi explic de ce un festival de poezie pentru elevi nu a trezit interesul acestora de a se familiariza cu poezia contemporana mai ales printr-un spectacol de poezii care poate sa aduca mai aproape de ei textele prin miscare si imagini. Spectacolul nu a iesit foarte bine sau asa cum ne dorim noi de fiecare data,impecabil,probabil sau aproape sigur pentru ca era prima data cand jucam pe o scena,in mod clasic.Am simtit acel "paravan" intre noi si spectatori.Eu recunosc faptul ca am jucat ca la o repetitie generala nereusind sa-mi acumulez energiile.Dar felicitarile si incantarea publicului nu au lipsit.Era ceva nou pentru ei iar spectacolul nu avea cum sa iasa prost.
Din culise. A fost foarte frig in sala,afara nici nu mai vorbim...gheata. Am fost primiti foarte bine de organizatori,doar eram in Ardeal si ma asteptam la asta. De asemenea am avut timp sa ne plimbam si sa vizitam orasul dintr-un capat in altul,la pas,in ciuda frigului de afara.Am participat si la cateva evenimente culturale din cadrul festivalului unde am cunoscut cativa scriitori foarte buni. Cea mai mare bucurie a fost cand in sinagoga,intr-un colt unde se vindeau carti,am vazut cartea lui Ioan Es.Pop "Ieudul fara iesire" pe care am cautat-o in Bucuresti in mai multe librarii si nu am gasit-o. Domnul Tarmure,organizatorul festivalului,care detine si o editura,a fost dragut si ne-a facut cadou fiecaruia cate un exemplar. Am simtit ca am intalnit un prieten cand am vazut cartea acolo.Tare ne-am mai bucurat.
Asadar,iesirea la Bistrita a fost de bun augur. La mai multe inainte.

Rodica Bunea

Am avut si primul turneu, si anume plecarea la Bistrita. Am fost entuziasmati cu totii ca mergem sa jucam si in alt colt al tarii. Am fost primiti foarte caduros si mi-au placut mult oamenii de acolo. Am jucat intr-o sinagoga, de la ora 16:00. De cand am auzit ora cand eram programamti, mi-am dat seama ca nu o sa fie multa lume. Publicul incepea sa se stranga in numar mare dupa ora 18:00. Dar pana la urma, noi nu jucam pentru un numar mare de oameni, ci pentru cei care vin, indiferent ca este unul sau sunt 100. Spectacolul "Poezisele" a ajuns asadar pentru prima oara pe o scena. Nu a fost cea mai inspirata seara a noastra, intr-adevar am simtit o distanta intre noi si public, dar ne-am bucurat de spectacol. Am cunoscut si cativa poeti foarte faini care ne-au felicitat dupa. Emotiile mele au fost mai mult datorita spatiului nou si reorganizarii a unor momente pentru scena.
Mi-ar placea sa revenim la anul, pentru ca Bistrita mi-a lasat asa un miros placut in amintire.
A, trebuie sa povestesc asta. M-a impresionat foarte tare cat de simtit si de disciplinat este publicul din Bistrita. Cu o seara inainte sa jucam noi a fost proiectat filmul "Dupa dealuri", care , din pacate, s-a blocat de cateva ori pana ce nu a mai functionat deloc, cand era aproape de final. Nu am auzit nic un fel de injuratura, tipat sau reactie iesita din comun. Lumea s-a conformat, si a plecat acasa, discutand despre cat au vazut din film. Cum ar fi fost reactia oamenilor in Bucuresti? Mda....


Cristian RusAm fost foarte bucuros cand am auzit ca mergem la Bistrita , in turneu cu "Poezisele". Eram foarte curios cum ne vom descurca in alt spatiu si cu alt gen de public. Un sentiment ciudat am avut atunci cand am vazut sinagoga in care am jucat, parca era un loc sacru care nu trebuia deranjat. Din pacate nu a fost public, asa cum ne asteptam, insa eu am mers pe ideea ca trebuie sa iti faci treaba in orice conditii, totusi lipsa spectatorilor la un spectacol care se bazeaza mult pe prezenta lor a afectat calitatea reprezentatiei, indiferent cat de mult ne-am straduit noi sa fie bine. Incurajarile poetilor care erau si ei la festival ne-au mai ridicat moralul (erau foarte incantati de ce au vazut si mahniti in acelasi timp, pentru ca nu a fost public). Totusi m-am simtit bine la Bistrita Am avut o gazda care ne-a primit foarte frumos si recunosc ca nu am plecat cu un gust amar acasa.

Spectatorii despre IEUDUL 2 (19.11.2012)

1) Ce moment din spectacol v-a plăcut cel mai mult și de ce?

2) Ce nu v-a plăcut la spectacolul nostru?

3) Credeți că ar trebui să transformăm acest spectacol-lectură într-un spectacol propriu-zis? De ce?

4) Care ar fi poetul asupra căruia ar trebui să ne oprim la următorul spectacol?

5) Încercăm să găsim un nume potrivit pentru trupa noastră de teatru...

6) Alte observații

1) Mi-a plăcut tot spectacolul, fără observațiile sau schimbările sugerate de public.

2) Nu mi-au plăcut intervențiile regizorului care au distras atenția actorilor și spectatorilor și au întrerupt „momentul” care se crease.

3) DA!

4) - 

5) -

6) Ar trebui îmbunătățite scenografia, costumele, mișcările scenice (dansul și folosirea spațiului) și vizuale.

2.

1) Cam tot spectacolul

2) Căldura din sală

3) Da. Are o temă, transmite multe emoții.

4) Sorescu

5) -

6) O legătură mai bună între muzică și spectacol

3.

35 ani

1) Scena autobuzului

2) Sala mică

3) Da. O punere în scenă reușită.

4) -

5) - 

6) Felicit improvizația la ruperea hârtiei la scena autobuzului.

4.

22 ani

1) Începutul

2) Camera mică, căldura.

3) Da

4) -

5) - 

6) Piesa frumoasă. Felicitări!

5.

1) Totul ca întreg + finalul

2) Excesul de elastic :D

3) DA

4) -

5) -

6) -

6.

1) - 

2) Momentele cu elasticul, pot fi scurtate.

3) DA!!! Este bun

4) -

5) Fantastic 4 :)

6) - 

7. Radu, 39

1) Momentul cu patul din fundul odăii, momentul cu râul pe care îl acoperă

2) Proiecțiile au fost solicitante lla un momentdat

3) Da, pentru că așa ar fi bine

4) - 

5) Nu știu

6) -

8.

1) - 

2) - 

3) Desigur

4) - 

5) - 

6) Totul a fost foarte frumos! Nu am ce comenta

9.

Elena, 24, economist

1) - 

2) Nu am nimic de reproșat

3) Da, voi ați transpus lectura în spectacol, eu să transpun spectacolul în 3 cuvinte?

4) Nichita Danilov

5) „Pentru noi toți”

6) - 

10. Costel, 24

1) Paturile...P.S. Scena Topless

2) Vizibilitatea

3) Da. Un spațiu convențional ar pune în lumină vizibilitatea.

4) Nichita Danilov

5) „SinArt”

6) Căldură exterioară și interioară; Tăceri glăsuitoare;

11.

1) Începutul mi-a transmis din prima clipă emoție.

2) Puțină desincronizare între actori

3) Da, cu singuranță deoarece și acum l-am perceput ca pe un spectacol.

4) Cărtărescu

5) - 

6) -

Pe scena sinagogii din Bistriţa

 Repetiţii: "Exişti, Danilov?"

Angela Marinescu: "Ei, bine, nu sufăr, bufăr!"

 Îngeraşul de pahar al lui Ion Mureşan:

Ioan Es. Pop: "Dă-mi, nene, cinci lei, să te trec apa"

Încălzirea:

 Începutul:

Mariana Marin:"Dar între mine şi tine, se spune, va exista întotdeauna o mare roşie"

Danilov: "Exist, exist! De un sfert de secol nu fac decât să exist"

Angela Marinescu: "Şi care este partea cea mai supărătoare a discursului meu?"

 Angela Marinescu: "în centru lor, bacilul Koch să troneze ca un rege nepăsător şi rece!"

 Paul Vinicius:

 Paul Vinicius:

 Paul Vinicius:

 Paul Vinicius:

 Paul Vinicius:

Chiuveta lui Mircea Cărtărescu:

Pe urmă s-a terminat bateria în aparatul de fotografiat...

IEUDUL FARA IESIRE: discutia de dupa

Turneu la Bistrita (fotojurnal)

Am pornit spre Bistriţa marţi, 13 noiembrie, seara...

Alergând să prindem trenul spre Bistriţa...

Pe cine a văzut Rodica?

După 10 ore cu trenul.

Anda dormind cu averea strânsă la piept.

Am ajuns cu bine în gară la Bistriţa.

 Anda ştia că oraşul e mic şi se temea de fani, aşa că s-a deghizat.

Eu m-am împrietenit imediat cu un cerşetor local.

Am ajuns la hotel.

Cristi avea un fular nou aşa de fain, că nici la hotel nu a vrut să îl scoată.

Fain o fost şi la restaurant. Noi la repetiţiile noastre zilnice din Bucureşti nu prea apucăm să mâncăm altceva decât covrigi.

Pe urma noi am vrut să mergem la locul unde urma să jucăm, dar Sandra o înţeles că mergem la locul de joacă

Eu am căutat un prinţ-broscoi să-l sărut, dar nu am găsit decât un struţ...

Dar cum a văzut-o pe Anda, struţul a şi ales-o!

De fericire, Anda plutea pe deasupra bistriţenilor

Am ajuns la sinagoga unde urma să jucăm... Pe afiş scria că pe mine mă cheamă "Bilţiu" şi că suntem cu toţii de la alt teatru...

 Am asistat la o lectură faină. Au citit Alexandru Uiuiu, Dan Coman, Ioana Bradea, Ana Dragu...

 A doua zi am repetat... Mai sunt poze de la repetiţii aici.

 Pe urmă am şi jucat... Pozele de la spectacol vi le pun în postarea următoare, asta e deja prea lungă.

Am plecat îngheţaţi spre casă. Fumurile nu sunt ale noastre, sunt de la o ţigară...

Feedback din presa bistriteana

Iată articolul aici, îl preiau integral pentru că mi s-a mai întâmplat ca articolele să dispară de pe server, iar eu vreau să păstrez tot ce s-a scris despre noi.

"

NOSA: Poezisele – un joc excepţional cu actori şi poeme arzătoare

16/11/2012 08:45:13 Ioana BRADEA  

EVENIMENT

Crista Bilciu, tânăra regizoare care a pus în scenă spectacolul “Poezisele” a fost asistenta regizorului Silviu Purcărete timp de 6 luni în care recunoaşte că a învăţat enorm. “Atunci mi-a venit ideea unui spectacol cu versuri, un laborator de experimente teatrale, un joc cu versurile...” a explicat regizoarea pentru Bistriţeanul.ro.

“Efectiv ne-am jucat cu versurile, am încercat să exprimăm prin noi înşine atmosfera sau stările poetice sau emoţiile pe care le-am perceput în poeziile unor autori precum Mariana Marin, Nichita Danilov, Angela Marinescu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Paul Vinicius, Ileana Mălăncioiu, Ion Mureşan, Florin Iaru, Mircea Ivănescu” a povestit Crista Bilciu.

Anda Saltelechi, Rodica Bunea, Sandra Simon, Cristian Rus (tinerii actori care au susţinut ieri seară spoectacolul „Poezisele”) şi Crista Bilciu se întâlnesc în fiecare zi la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti unde, din iunie, au pus bazele unui laborator de experimente teatrale: „Zilnic, de la 10 la 14, ne antrenăm, facem exerciţii fizice după metodele lui Grotowski şi Eugenio Barba, facem încălzire vocală, citim cărţi de teorie teatrală, urmărim mari spectacole de teatru înregistrate şi facem improvizaţie şi experimente teatrale. Avem reprezentaţii cu public în fiecare luni, la ora 18. Am scos deja doua premiere: prima fiind „Poezisele”, iar cea de-a doua „Ieudul fără ieşire”, în prezenţa autorului Ioan Es. Pop. Fiecare dintre reprezentaţiile noastre este urmată de o discuţie cu publicul, la care participă actorii, regizorul, poetul sau poeţii pe ale căror texte am lucrat. Ne-am propus prin aceste spectacole să aducem literatura română contemporană din ultimii ani mai aproape de cititori, în special de cei tineri”

“Mă aşteptam să fie un recital de poezie din autorii contemporani, dar a fost mult mai mult decât atât, a fost un mixaj impresionant de o mare forţă expresivă” a povestit Alexandru Uiuiu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, prezent la spectacol.

“E o mare şansă pentru literatura română contemporană ca nişte tineri actori să fie extrasă dintre coperţile de carte şi aşezată atât de frumos pe scenă” a mai spus Alexandru Uiuiu.

“A fost un spectacol excepţional, cât se poate de interesant şi vizionar, realizat şi interpretat de tinerii actori ai teatrului bucureştean Metropolis cu multă inspiraţie, cu talent şi cu o viziune deosebită – lucruri pe care nu le-am regăsit în alte spectacole teatrale” a precizat Gavril Ţărmure, preşedintele Societăţii de Concerte Bistriţa.

http://www.poezisele.blogspot.ro/

Foto: Gigi Puica"