Jurnal de regizor: a 8-a oară

De data aceasta nu mi-am făcut tema şi îmi notez impresiile abia acum, la exact două săptămâni de la eveniment. Probabil că puţinele lucruri pe care mi le mai amintesc sunt singurele cu adevărat importante...

În sfârşit, a venit dl. Ioan Es. Pop la spectacol. Feedback-ul dumnealui îl puteţi citit aici. Am avut cu toţii mari emoţii... Iar s-a întâmplat accidentul cu ştreangul: Nenorocul l-a vomitat fără laţ (cine a văzut, ştie la ce mă refer). Sper ca echipa mea să înveţe asta: să nu facă aceeaşi greşeală de două ori. Afli cauza greşelii şi o elimini difinitiv, aşa fac profesioniştii! La finalul momentului "Paul Vinicius", Rodica a ales să pună masca chiar pe obrazul lui Ioan Es. Pop şi, de altfel, majoritatea momentelor au fost orientate către el (adică: spectatorii iar s-au aşezat de bunăvoie în cerc, iar cei aflaţi faţă în faţă cu Ioan Es. Pop au fost defavorizaţi: au văzut multe momente din spate, chiar am văzut un spectator mutându-şi scaunul pe parcurs.) Asta nu a fost o decizie bună din partea actorilor, însă e de înţeles...

Imaginaţi-vă că, nu se ştie când în timpul spectacolului, Anda şi-a fracturat un deget de la picior. N-a mai putut să umble, aşa că am renunţat la obişnuita şedinţă de echipă şi am dus-o la urgenţă - unde am stat până la miezul nopţii, cu radiografii, pansamente şi verdictul: o săptămână la pat, cu piciorul atârnat deasupra inimii... (Au trecut deja două săptămâni şi Anda încă şchiopătează - asta pentru că nu a stat cuminte şi a repetat pentru workshopul lui Andrei Şerban, care trebuia prezentat în FNT; pe urmă a repetat şi la workshopul Cătălinei Buzoianu - să vedem cum va juca azi, cred că va trebui să schimb şi momentul "Ileana Mălăncioiu" şi "Cristian Popescu").

Discuţia de după spectacol a fost plăcută şi lungă (până când am aflat de piciorul Andei). Cred că e prima dată când mi-a trecut şi mie prin cap să îmi prezint nominal echipa. A fost în sfârşit şi cineva din presă: d-na Marina Roman, de la Revista Yorick.... Care a promis să revină şi să scrie despre ceea ce a văzut. A mai fost şi poetul Petruţ Pârvescu.

Păcat că nu îmi amintesc care moment a ieşit cel mai bine. Oricum, momentul "Ioan Es. Pop" a ieşit foarte bine.

Rezultatul celor vreo două zile în care am împărţit flyere prin oraş este acesta: 340 de fluturaşi irosiţi şi absolut inutili! Cei mai prost investiţi 5 lei din viaţa mea! Am întrebat la discuţia de după cine a venit în urma unui asemenea fluturaş: NIMENI. Nici măcar o singură persoană! Deci, nu numai eu pun flyerul la coşul de gunoi imediat ce îl primesc... Toată lumea (peste douăzeci de oameni, nu mai ţin minte câţi, mă voi uita pe filmare) venise în urma anunţului de pe Facebook! Care era gratis. Mulţumiri lui Zuckerberg.

Din acest moment m-am hotărât să nu mai filmez eu spectacolul, pentru că nu văd la ce ar mai folosi (până acum îl filmam pentru a putea face comparaţii, analiza greşelile, accidentele, reacţia publicului)... Aş avea, totuşi, nevoie de o filmare profesionistă... Dar asta nu cred că se poate face cu public... Deşi, fără public, nu ştiu ce rămâne din POEZISELE...

Cam atât ţin eu minte după două săptămâni... Vă aşteptăm astăzi la o 9-a reprezentaţie cu POEZISELE!