Feedback la interviul meu

Am găsit un feedback la interviul meu din Yorick, pe blogul Teodorei Voineagă. Se numeşte:

Un fel de a fi (faceţi click pe titlu). Zice aşa:

"Cata dorinta! Mi-am facut un obicei ca in fiecare saptamana sa citesc reviste de teatru. Yorick, este prima revista online care am descoperit-o. Bineinteles pe urma au mai venit altele si alte. Nici nu imi imaginam ca exista atatea reviste de cultura online, ca lumea e atat de interesata si ca se acceseaza. Chiar poti invata ceva din aceste reviste saptamanale. E buna si mass-media pana la urma. E mai usor.

Nu cred ca trebuie sa cer drepturi de autor sau altceva daca postez sau “recomand” un articol. Nu vroiam sa fac asta, dar acuma s-a intamplat. S-a intamplat pentru ca am avut ocazia de o cunoaste pe aceasta “razboinica”, personal. Fiind prezenta la Festivalul National de Teatru de la Bucuresti, am ales ca in fiecare dimineata sa fiu prezenta la divanele FNT. Acolo cunosti tot. Intalniri si conversatii intre oamenii de teatru, dans, muzica, oamenii care iubesc frumosul artistic. Revenind putin la cine este Crista Bilciu. O tanara care era prezenta mereu la divane si care intodeauna gasea sa isi faca simtita prezenta. Ea avea ceva de spus. E foarte bine, pentru ca atunci cand ai o atractie si o asa mare dorinta pentru domeniul asta, se intampla, sa te revolti, sa iti vina lucruri pe care le simti si toate acestea…numai adevaruri. Iubesc oamenii puternici care stiu ce vreau. Ea a stiu ce vrea, a stiut pentru ce lupta si chiar daca…chiar daca, sistemul intodeauna i-a intors spatele ea a stiu sa se ridice si sa creada in ceea ce poate. Cred ca avem nevoie si de “regizoare”. Vreau sa vad si perspectiva asta. Unghiul din care priveste o femeie cand pune in scena ceva.

A tintit sus. A luat-o de sus in jos. A facut asistenta la Guliver. A crezut. A stiut cine e si ce vrea. Frumos. Vreau si eu asta. Vreau sa stiu si eu incotro ma indrept. Vreau sa traiesc o experienta care sa ma marcheze. Sa stiu sa aleg. Sa am puterea asta. "

Mă cam sperie să dau interviuri la reportofon, pentru că ştiu că nu mă exprim la fel de bine vocal, cum o fac în scris. Cine mă cunoaşte, ştie că vorbesc repede, prea repede, iar când vorbesc despre ceva care mă pasionează, vorbesc agitat şi tare - şi atunci par agresivă, par pusă pe harţă... Aşa că, mă bucur că interviul acesta cu Monica Andronescu a ieşit bine, că se înţelege ceea ce am vrut să spun şi nu altceva.

Ce mi-a plăcut la Monica Andronescu a fost faptul că o simţeam cu adevărat interesată să vadă ce gândesc şi cine sunt, iar ce mi-a plăcut şi mai tare a fost că se citea pasiunea ei reală pentru teatru. Pe un asemenea critic de teatru nu ai cum să te superi atunci când observă neajunsurile spectacolului tău... Eu cred cu tărie în dialogul dintre artişti şi critici.

Să vedem ce va mai urma:)