NOSTALGIA 53 în 22 octombrie 2013

Anda Saltelechi
Seara de 22 octombrie a fost o seara diversa. Am jucat Ruletistul de 4 ori. A fost foarte obositor, dar in acelasi timp placut si interesant. Publicul a fost foarte diferit de la o reprezentatie la alta. Mi s-au intamplat si lucruri total neasteptate (m-am taiat intr-un ciob si sangele nu voia sa se opreasca. Cineva din public (Sasha ???) mi-a dat un servetel si sangele a stat  Ii multumesc pe aceasta cale lui Sasha). Am avut momente bune, dar in mare m-a speriat putin faptul ca am fost destul de tehnica.  Atmosfera casei a fost foarte faina, simteam asta din pivnita. Publicul era foarte deschis.  Nu mi-am simtit atentia la fel de vie ca altadata. Asadar, cateva semnale de alarma! Urmatoarea data cand jucam va fi in FNT. Abia astept!

Luiza Cobori
Nostalgia din 22 a fost pentru mine sub presiune. Am intrat pentru prima data si pe repede înainte in Arhitectul... Am avut putin timp pentru pregătirea rolului si cred ca timpul nu mi-a fost suficient... Încă lucrez in primul rând la accentul moldovencei simpatice si sper sa-l dezvolt cu succes pana pe 31 când vom juca in cadrul FNT-ului. Altfel... Am jucat de 4 ori si chiar cred ca o mai putem duce asa multe ore după pragul pe care l-am avut si l-am depășit după cea de- a doua reprezentatie. Imi place foarte mult povestea, îmi place Elena Popescu, îmi plac colegii mei de scena foarte mult si-mi place la nebunie publicul pe care-l avem. Am si recunoscut câteva figuri pe care le-am mai văzut pe vremea când jucam Carmina. Cred ca-i un lucru extraordinar ca oamenii revin... Nostalgie 53 este a 2-a experiența reușită pe care o am alături de Teatrul de Foc, după Mioritice de care mi-e realmente dor... Un spectacol pe care l-am adorat.  Sunt implinita gândindu- mă ca munca, seriozitatea si pasiunea mea sunt rasplatite. Mă bucur ca, Crista mi-a propus rolul din Arhitectul atunci când nu știam nici unul ca vom fi invitați in FNT si ca motivele pentru care l-am acceptat au fost legate doar de bucuria de a juca, de admiratia pe care o am fata de regizorul meu si desigur fata de colegii mei. Cand faci lucrurile cu pasiune, rezultatele nu intarzie sa apara.

Cristina Pleşa
Seara a venit usor.. inca din timpul zilei..m-am pregatiti..si am simtit ca sunt in “starea” necesara.. optima de a juca asa cum trebuie… cel putin la nivelul cerut. Am corectat micul detaliu specificat de regizor, de Crista Bilciu. Actiune apoi replica…
Am observat si am acordat mai multa atentie domnisoarelor. Pe domni i-am determiant sa fie gentelmani, lunadu-i frumos de mana, de pe scaun, ridicandu-i si invitand dsoarele, dnele sa ia locul pe scaun.. la un moment dat s-au simtit ei “nevoiti” sa le ofere locul… atitudine care a starnit rasul in sensul pozitiv…
In rest, fara modificari in ceea ce priveste atitudinea obisnuita, uneori a spectatorilor care isi mai foloseau telefonanele atunci cand intrau in spatiul de joc…

O dsoara (dna?!) era chitita pe pus bete in roate inca de la inceput, sceptica. La parerea ceruta cu privire la frumusetea goblenurilor de pe perete (invizibile) atitudinea mea a lasat-o rece, replicand ca nu le vede si ca nu ii plac, foarte hotarata. Din clipa aceea mi-am dat seama si am ales candidat Nanei. Chiar acea doamna, care, de cand a fost “selectata,”, a inceput sa-si descreteasca fruntea si chiar sa se amuze sincer de jocul in care a fost introdusa.

In rest, aplauze si felicitari, observatii frumoase cu privire la energia paianjenului “neobosnuita pentru acea ora intarziata”, raspunzand ca “m-am hranit foarte bine”

Rucsandra Nelepcu
     Lumanarile se sting si..."Bine ati venit"pe terenul nostru de joaca!
        Am simtit energie pozitiva din partea spectatorilor,curiozitate si au intrat in povestea noastra fara exceptie.Oameni cu o imaginatie fantastica,care ascultau cu interes cum eu si prietenele mele ne-am gandit sa nastem un om. Puneau intrebari pertinente si chiar tineau sa-mi demonstreze ca stiu si ei sa se joace elasticul. Oameni zambitori care ma salutau cand ma vedeau prin casa sau la plecare isi luau "ramas bun".
      Ii astept cu drag pe 31 oct sa ne jucam impreuna!

Rares Zimbran
Fiind prima data cand joc intr-un spectacol experiment am avut emotii foarte mari. Insa faptul ca avem liber la improvizatie, ca voi juca momentul de mai multe ori, consecutiv si faptul ca, ai mei colegi, atiu ce fac ma m-ai calmat. Cand a intrat primul rand de spectatori eram increzator peste poate ca voi uita tot textul, inclusiv sa zic buna ziua si am inceput sa povestesc, nu-mi venea sa cred cum curg cuvintele din mine. Ce-i drept, vorbeam cam rar, simteam ca merg ca pe gheata cu textul, nu veoiam s-o crap mergand prea repede. Am patinat frumos, lin, sigur. Cand am terminat si am iesit din incapere a trecut aproape o ora. Ar fi fost bine in mod normal, doar ca momentul trebuie sa dureze cel mult 35 de minute. Mi-am adus adus aminte ca nici amintirile mele de pe fundal nu au fost, pentru scurt timp, in acelasi timp cu mine.

De la a doua pana la ultima reprezentatie, ce s-a sfarsit la 1:15 noaptea, am mers mai curajos, mai atent si mai rapid. Cand casa a readormit eram foarte obosit dar si multumit. A fost o experienta foarte benefica pentru mine ca actor dar si ca om. Astept cu nerabdare spectacolul din FNT de pe 31

Florin Stoian
Dupa parerea mea spectacolul de marti a fost unul reusit, in care m-am simtit din nou copil si liber sa experimentez lucruri noi. Am avut senzatia ca joc pentru prima oara, asta probabil ca am avut parteneri de joc si aici ma refer la Luiza cu care consider ca am stabilit o legatura destul de stransa in povestea noastra. Spectacolul a avut un inceput foarte bun, cel putin asta am simtit. Aveam un sentiment aparte si simteam ceva ritualic si mistic in cantecul nostru, si aici sincer cred ca trebuie sa tina mai mult momentul. "Arhitectul" l-am jucat de 4 ori. Si l-as mai fi jucat inca de 4 . Imi place ca am posibilitatea sa ma joc cu tot felul de obiecte si sa experimentez noi sunete si gesturi. Publicul a fost foarte relaxat si deschis la ce aveam de spus si aprope in fiecare reprezentatie am simtit energia lui. Sunt nerabdator sa jucam joi!

Mihai Marin
Spectacolul de marti a fost unul reusit. Au fost multi oameni, au fost curiosi si deschisi sa experimenteze visul casei si, dupa parerea mea, nu au plecat dezamagiti. Ma bucur ca functionam foarte bine in noua formula a "Arhitectului". Chiar daca mai avem destule lucruri de imbunatatit, ne simtim bine pe scena (felicitari Luiza!  ).

Alina Cimpoeru
De data asta timpul a trecut foarte repede. M-am uitat la ceas, pentru ca cineva a intrebat, trecusera deja 2 ore jumatate si nu-mi venea sa cred. Chiar si Timpul a fost prins in mrejele povestilor din Nostalgia.

Alina Tofan
A fost multa lume frumoasa si entuziasmata! A fost un pic mai greu, pentru ca au fost foarte multi si am tot vorbit. Mi-a placut, mai ales pentru ca au jucat mai multi din cei activi in trupa si parca eram mai uniti

Sfiraiala George
o reprezentatie care am pornit ca din pistol, o explozie de confeti care a facut sangele sa curga si mai rapid si un zgomot de chitara care ne-a activat la maxim. acesta a fost inceputul de spectacol, si trei ore mai tarziu, care parca ar fi fost 3 secunde, inca mai functionam la capacitati maxime cu totii. un super sentiment de placut, mi-a ramas dupa reprezentatia din 22...

Sandra Dragan
In data de 22 cred ca am jucat in cea mai reusita Nostalgie de pana acum! Am simtit cu adevarat energia pozitiva care s-amentinut pe parcursul tuturor jocurilor mele cu publicul. A fost foarte multa lume, cateodata m-am jucat si cu 10persoane de odata, dar toti erau entuziasmati si toti simteau Nostalgia. Ma bucur ca fac parte din aceasta trupa deteatru si ca am ocazia de a juca in NOSTALGIA 53 pentru ca senzatia pe care o am atunci cand joc este cu adevarat magica.

Amelia Stuparu
A fost pentru prima data cand am jucat in spectacolul Nostalgia,  participasem cu doua luni
in urma dar ca spectator.A fost o experienta interesanta un adevarat exercitiu actoricesc in care timp de 4 ore jumatate am incercat sa raman cat mai mult in personaj si sa creez aceeasi atmosfera pentru fiecare om care intra in REM.M-a impresiunat faptul ca unii dintre spectatori erau cu adeevarat emotionati cand paseau in camaruta si am explorat sentimentul de a juca pentru un singur om ,marturisesc ca este total diferit decat atunci cand joci cu public.Ceva m-a obligat sa creez o legatura mai profunda cu acel om.Un spectacol frumos si unic ,ma bucur ca fac parte din el!

Georgiana Asaftei
A fost un sentiment si o experienta de neuitat,faptul ca am avut o comunicare directa cu publicul a fost ceva nou pentru mine.Sa tot avem sentimente atat de frumoase...

NOSTALGIA 53 recomandată în FNT la Nasul TV

Pentru a vedea recomandarea făcută de Alice Georgescu la Nasul TV, faceţi click pe imaginea de mai sus!

Articol in Hyperliteratura despre NOSTALGIA

Printre personalități multiple și deviante. ”Nostalgia” lui Cărtărescu

9 octombrie 2013 | Categoria: articole / ştiri, Editor’s Choice 

foto© Mie Brinkmann

M-am convins să citesc Nostalgia de Mircea Cărtărescu (Editura Humanitas) după ce m-am plimbat multe seri de luni printre actori de teatru care puneau în scenă 13 bucăți de nuvele inspirate de aceasta. Printre pereții fără var și cu mult praf de la Carol 53.
(citește mai multe aici)

Trăiesc de obicei după un principiu cititoricesc care nu mi-a dat greș. Refuz să văd orice fel de punere în scenă înainte de a citi cartea. Pare-se că de această dată, mi-a eșuat lamentabil. Așadar, răsfoind pagină după pagină, personajele atât de cunoscute mi s-au răsfirat lasciv prin imaginația deja alterată, încât literele aveau un miros puternic de portocală, paginile se frământau cu emoție sub atingerile degetelor mele și fiecare personaj avea chip, timbru vocal vibrant, mișcări proprii și se transforma într-o umbră în centrul emisferei mele drepte.

Peste 300 de pagini s-au jucat cu imaginile mele acustice și mi-au purtat pașii printre personalități multiple și deviante, am vizualizat Muzeul Antipa cu ochii închiși și m-am târâit în 4 labe pe o pânză de păianjen până când m-am făcut la fel de mare ca întreg Universul. Rememorarea a tot ce văzusem în cotloanele întunecate din Carol 53 mi-a dat voce și sinesteziile au început să se urce unele pe celelalte și tot ce-mi ieșea din mijlocul retinei se dedubla și uita de forma sa inițială. „Creierul omenesc, singura substanță cu adevărat divină, aurul alchimic unde se află totul, împrăștiat pe pereți și pe podea, amestecat cu schije de țeastă.”

Ruletistul, cel pe care l-am remarcat pentru că se juca fantasmagoric cu a sa viață. Își pipăia ghinionul cu buricele degetelor și eșecul îl făcea să mai parieze încă o dată împotriva sa. Personajul care a murit de armă dar nu de glonț, a cărui metamorfozare a dobândit chipuri teribil de umane, un individ cu trăsături plăcute, cu o umanitate în care puteai să atingi zâmbetul condescendet al nebuniei. Ceva în care m-am regăsit cu aceeași plăcere recurentă cu care am urmărit evoluția sa în fiecare rând care mi se cuibărea printre degete.

M-am rătăcit prin cartea asta cu aceeași foame cu care te pierzi prin fiecare încheietură din care-ți mai răsare câte o venă, în care-ți mai crește câte o rădăcină și din care mai dezvolți o pereche de aripi. Mi-am depersonalizat ochii de cititor și i-am înlocuit cu câte unul de la fiecare geamăn: Andrei și Gina. Tulburările psihice m-au transformat în biped în a cărui măruntaie se scurgea, pe rând, atât lichid menstrual cât și seminal. Am construit frustrări pe care le-am lăsat să umble libere prin mine și am râs și m-am chircit de durere cu fiecare îngemănare antropomorfizată.

Am citit REM mai greu ca orice tip de articol sau carte pe care mi-am mijit ochii până acum. Am făcut pauze lungi la aproximativ jumătate de oră și 332,5 cuvinte citite pe minut și m-am doftoricit cu Maria Tănase. Mi s-a părut o peliculă în care m-am sfiit să calc cu toată talpa, am pășit emotiv, pe vârfuri.

M-am blocat. Am recitit rândurile de deasupra de câteva ori pe zi în ultimele șapte zile. Nu pot să-mi conving creierul să-și continue predica, deși am închis cartea la ultima pagină acum ceva vreme. Blocajul ăsta mi-a înghețat degetele pe tastatură și mi-a ocupat visele în recentele nopți, am mers și eu pe pașii Svetlanei prin pădure, am băut din paharul cu păianjen, m-am simțit minusculă în raport cu Roland și am ajuns în foișor, am găsit același Creator și mi-a zâmbit aceeași lume fictivă.

Cu fiecare pagină am descoperit un nou drum în labirintul minții mele pe care nu îl parcursesem înainte. Mi-am dat seama cu fiecare pagină întoarsă, cu fiecare rând descriptiv până la refuz, că n-o să fiu în stare să-mi construiesc o imagine clară în care să reușesc să-ncadrez toate elementele care mi s-au perindat în sus și-n jos prin fața retinelor. În ciuda senzațiilor din care creșteau alte senzații, fără să dispară cele anterioare. Adică în ciuda elementelor similare sau chiar identice pe care le-am descoperit în spatele fiecărui cuvânt din cele 5 povestiri cu nume distincte.

Svetlana, Garoafa, Ada, Carmina, Ester și Puia și ale lor întâmplări suprarealiste și aparținând fantasticului mi-au dat peste cap balanța. Nu reușesc să pun cuvintele într-o ordine pertinentă și nici să-mi scot senzația de saturație nocivă care-mi demonstrează, din nou, că limbajul e limitat. Egor a reușit să mă-nvețe că un simplu cuvânt pus într-o înșiruire de sute de pagini repetitive poate să denote mai multe stări de spirit până când m-a dus ușor spre psihoză. Negația sa a devenit patologică.

Arhitectul mi-a deschis ochii. Relativ. M-am trezit din nou în băncile mizere ale Universității din București, amfiteatrul Bălcescu, învățând Semiotică. Luând contact cu ciclitatea atât de clișeic enunțată în fiecare proces creativ. Și făcând cunoștință cu fiecare părticică din calvarul construirii a ceva. A unui „organism” care să respire prin el însuși și să fie în stare să comunice prin ceea ce reprezintă.

Mi-am dat seama, reamintindu-mi secvențe obsedante din carte, că n-am făcut decât să-mi trec ochii peste descrierea nuanțată și dureroasă a procesului de tranziție, de dedublare, agresiv și greoi prin care trece un scriitor atunci când lucrează la ceva. Trebuie să te urci pe o pânză de păianjen lungă cât toată lumea, să observi fiecare detaliu, să te sperii și să-ți ieși din fire, să fii atent la tot ce e frumos și să recunoști estetismul urâtului, să te pui în pielea altcuiva până riști să te contopești cu o entitate distinctă de a ta. „Eu nu vreau să fiu un mare scriitor, eu vreau să fiu Totul.” O traiectorie dificilă și chinuitoare, un joc la ruletă cu o miză crescândă și șanse imperceptibile de reușită. O îngemănare cu propria-ți creație, o contopire obsesivă cu personajele și un rezultat cât un întreg Univers.

Gândindu-mă la toate astea, eventual simultan, mi-am dat seama că n-o să reușesc niciodată să fug de cartea asta, să mi-o scot din sistem, oricât de mult mi-aș dori. E atât de impregnată în fiecare petec de piele al meu încât simpla conștientizare a existenței sale îmi provoacă tulburări digestive. S-a visceralizat. Nu reușesc să fug din ea pentru că vine după mine și mă prinde-n pânza de păianjen, motiv recurent printre paginile ei. Să nu uităm că sunt arahnofobă și gândul unui păianjen de dimensiuni umane nu poate decât să-mi paralizeze corpul și să-mi inducă adrenalină. Orbecăi prin întunericul minții mele cu aceeași nebunie și dedicare a Arhitectului.

Am închis cartea. O s-o pun în bibliotecă și-o să-mi ușurez simțurile de ea. O să pot să reîncep să respir în momentul în care voi conchide. Nu pot să construiesc un articol totalmente inteligibil în starea în care m-a transportat această carte. Faptul că a reușit să-mi mute senzorialul dintr-un loc în altul cu forța unui uragan îmi pare de-a dreptul respectabil și admirabil. Atâta doar că am nevoie să și respir. Și asta se va întâmpla începând de acum.

NOSTALGIA 53 la BUCHAREST FRINGE: Maratonul Teatrului Independent

Anda Saltelechi 
Am avut o experienta interesanta saptamana asta cu Nostalgia 53. Am jucat de doua ori, in Bucharest Fringe Festival, adica miercuri si vineri. Spectacolul, din punctul meu de vedere s-a reurnit cu greu, am intampinat dificultati, nemultumiri la propria mea persoana. In prima seara, pe 2 octombrie am avut un moment de cumpana, de disperare. Am inteles pe pielea mea ce zicea domn profesor Naum de multe ori la Pod... ca scena se razbuna pe tine. Nu vreau sa vorbesc aici despre motive, nu stiu precis care sunt. Dar apoi...si asta este foarte fain, in aceeasi seara, intre spectacole, am stat de vorba cu Crista, despre spectacol...si ne-a spus noua, de la Ruletistul niste lucruri foarte importante carora noi sau poate doar eu... nnu le-am dat importanta. Apoi, spectacolul a continuat si am mai primit o tura de oameni la Ruletistul. Ne-am redresaseram, totul capatase sens. Iar vineri, cand am jucat a doua oara am avut un public cald. Am jucat spectacolul de 4 ori cu 3 sau 4 minute pauza. S-au intamplat lucruri foarte faine, m-am simtit foarte bine jucand. Am inteles (dupa atata timp) lucruri noi despre personajul meu. Ma bucur ca am jucat in Fringe. Am tras niste invataminte, in urma acestor 2 spectacole pe care sper, pentru binele meu, sa nu le uit prea curand.

Cristian Rus
Recunosc ca si eu m-am bucurat pentru ca am reluat Nostalgia 53! Am avut parte de public entuziast si deschis catre o parte a unui altfel de teatru ! Eram putin nesigur pe mine, pentru ca nu mai jucasem de mult spectacolul insa o data cu primirea publicului in casa m-am reaprins asa cum numai la Teatrul de foc se poate! Au fost spectatori care reveneau la momentul meu (chiar si in aceeasi seara) pentru ca le placeau partea de improvizatie, pe dans.

Florin Stoian
Am sa spun drept si nu am sa ma feresc de nimeni! Mi-a placut teribil de mult sa reluam "Nostalgia 53", sa ne intoarcem la Carol 53, in ciuda frigului si a altor impedimente. Spuneam ca mi-a placut teribil de mult sa joc! asa este! cel putin vineri in data de 4, am avut sentimentul ca sunt din nou copil si as fi jucat pana dimineata. Din pacate nu s-a intamplat asta, dar am avut ocazia, sa ajung la "Ruletistul" unde am avut parte de o experienta foarte placuta. Cred ca as putea sa spun mai mult decat placuta pentru ca Anda a jucat genial, a trezit in mine emotii foarte faine iar povestea m-a strapuns direct in suflet! Fie vorba intre noi! Am vrut sa merg sa plang dar la baie era inchis asa ca am amanat sesiunea pentru data viitoare. Energia din casa a fost una buna, oameni au fost foarte deschisi si receptivi. Mi-as fi dorit sa vad si alte momente din casa dar asta o las pe data viitoare. Astept cu nerabdare sa jucam din nou si asta sper sa fie cat de curand!

Alina Tofan 
Feedback-> A fost o saptamana diferita si mult mai plinaa. Pentru mine, ambele seri au fost ceva ce nu fac zilnic, ceva cu totul si cu totul diferit si frumos. Mi-au placut, am cunoscut in timpul spectacolelor oameni frumosi.A fost solicitant, mai ales vocaal. A fost foarte frig la repetitii, dar cand era spectacolul, sincer am cam uitat de asta. Imi plac colegii mei si, desi nu am vazut decat catevaa momente, sunt siguraa ca sunt foarte faine. Vreau sa apuc sa vad tot ce insemana Nostalgia,ca si spectator, dar nu acum. Sunt entuziasmata si ma bucur! Nu mi-a placut ca uneori noi intre noi, inainte de spectacol nu eram cei mai organizati si pierdeam timp cam mult si ca nu am mai apucat sa ne incalzim vocal inainte de al doilea spectacol. Imi place spectacooolul si e chiar "oauuuu" ca fac parte din el!

Raluca Zlatanov 
A fost interesant sa joc Nostalgia dupa atata timp. Oamenii putin mai diferiti, priveau reticent la Garoafa...dar se prindeau in jocul a carui protagonist era Zizi. A fost prima data cand la ghicit s-a creat asa un glob invizibil intre mine si persoana respective si ceilalati care asteptau..ca si cand as fi spus secrete....A fost aceeasi magie in care cine e deshis si da, primeste. Si e curios cum numai cand joc Nostalgia pot ghici si vedea ceva in palma despre persoana respective. Imi place interactiunea, imi palce msiterul si curiozitatea oamenilor. Unora le e frica sa fie copii si sa se joace...dar pana la urma jocul invinge, natura umana e avida de joc si curioasa, trebuie doar sa uitam o clipa de frica de ridicol....tot spectacolul are ceva magic. Au fost alti spectator acum, in festival, dar inauntrul fiecaruia e acel ceva la care trebuie sa ajungi....si asta e scopul actorului in final...si multumirea sa.

Sfiraiala George Petrisor 
simt ca am evoluat enorm in cele doua zile de spectacol pe care le-am avut in cadrul festivalului fringe. cu cat stateam mai mult in acea camaruta, si cu cat venea mai multa lume, cu atat parca intram si mai in aduncul sufletului spectatorilor. ma rpiveau cu ochii larg deschisi si parca ma sorbeau, iar eu intram de parca as fi avut o poarta in fata mea si as fi fost poftit inauntrul lor. evident am avut si zidur de care m-am lovit, dar prea putine ca sa poata sa influenteze cu ceva. lasand laoparte frigul si mucegaiul pe care l-am avut in camera, a fost o experienta intensa, sa joc de doua ori intro saptamana nostalgia. multumesc fringe

Alina Cimpoeru 
Sa va spun ceva ce n-am zis pana acum. Nostalgia e spectacolul care m-a convins sa intru in aceasta trupa. E fascinat! Nu stiu ce parte preferata am dar, atat din motive obiective cat si din motive subiective, am fost captivata si impresionata de povestea Paianjenului. Motivele obiective sunt legate de interpretarea buna a actritei iar cele subiective, de experientele similare din viata mea. Ma bucura mult ca acum fac parte din echipa Nostalgia si ca am privilegiul sa pot observa pe indelete tot ce misuna pe acolo in timpul spectacolului. Si pentru a puncta strict cum am vazut reprezentatiile din festival, as vrea ca fetitele sa fie mai instruite/organizate in ceea ce au de facut cu spectatorii, atunci cand nu spun povestea proprie, cand e nevoie de ele sa indrume spectatorii catre momentele lungi. Atmosfera generala din casa a fost vioaie si colorata. Spectatorii erau incantati de ce se intampla in ciuda scepticismului de la inceput al unora dintre ei. Zambeau, ripostau, intrau in jocuri, ripostau, refuzau, intrebau - cu alte cuvinte, reactionau; erau la fel de animati ca personajele din roman.

Cristina Pleşa
nu am fosarte multe..sau diferti.. fata de celelalte..dati.. am ajuns de la 12 am crezut ca la un moment dat as putea sa ma intorc acasa sa ma dorm putin..dar nu a fost asa..timmpul a zburat foarte repede.. si imediat s-a facut ora 21- inceprea spectacolului.. cum s-a intuit.. si confirmat ulterior.. nu a fost o zi stralucitaa.. s-a simtit absenta noastra..lipsa antrenammenetului... un flux  constant intre psectacole.. a mers destul de greu..desi am avut mai putini spectatoi.. fata de cea de-a doua reprezentatie.. cand ama vut mai multi spectatori.. si unde mi0am recapatat "caracterul"
 ....si am inceput sa majoc din nou cu publicul... si chiar sa nu mi pese cat dureaza..si daca/cat de repede se temina .. reprezentatia mea...
 cam atatea cred ca ar fi de spus.. sa mai zic ceva?!

Evelyn Marcu 
Am intrat in aceasta trupa cu o saptamana inainte de spectacol, iar cand mi s-a propus sa joc in spectacolul “Nostalgia 53” am spus “DA” fara ezitare. Nu stiam ce va urma. Insa, cand am aflat (inclusiv pe pielea mea) ce inseamna sa joci intr-un spectacol in care interactionezi cu publicul, in care il privesti drept in ochi, il atingi, cu care glumesti, de la care astepti o intrebare sau caruia ii raspunzi la o intrebare… si cu toate astea sa ramai in personaj (lucru pe care nu l-am experimentat pe bancile facultatii), am inteles complexitatea artei de a fi actor. Nu spun ca am fost geniala! Dar am incercat. (Glumesc)
Din punctul meu de vedere, ideea regizorala a fost brilianta. Locatia, de asemenea. Iar despre povestea in sine am doar cuvinte de lauda.
In schimb, pot spune faptul ca, personal, m-am simtit extraordinar in aceasta experienta noua si inedita, desi miercuri, in prima zi, astrele nu prea mi-au suras  , vineri m-am simtit minunat si nu doar atat, am realizat cat de mult ma pot juca, cat de dor mi-a fost sa fiu din nou o fetita de 10 ani care crede in povestea ei (fie ea si imaginara) si mi-am dat seama ca teatrul nu are limite, poate fi explorat la infinit, insa este nevoie de foarte multa imaginatie, pasiune, disciplina, dar mai ales, un dram de nebunie, pentru a creea un astfel de spectacol.

Fang Shuang 
Inainte sa incep sa joc prima tura Miercuri mi-am dat seama cat de dor mi-a fost de Nostalgia - Ruletist. ( Miercuri ) atmosfera era cam rece, publicul avea figura/fatza "what the hell is going on?" In astfel energia noastra a fost mai grea de creat, dar Crista a avut dreptate - e corect sa jucam bine + frumos indiferent ce public avem atunci, asta a fost o lectie importanta ptr mine.

Mihai Marin 
Nostalgia 53, cu orele de aranjat scena si recuzita "Arhitectului", cu Florin bombanind ca un batranel artagos ca nu gaseste nu stiu ce, toata forfota in surdina de dinaintea intrarii spectatorilor si asteptarea lor cu lumanarile in mana, cantecul de inceput si privirile aruncate unii altora spunand "bafta!", toate, dar absolut toate, trezesc in mine spiritul de sarbatoare. Da, si mie mi-a fost dor de Nostalgie cu tot cu 53-ul ei de pe strada Carol I. Nu pot, insa, sa nu ma gandesc ca prezenta noastra pe neasteptate la Bucharest Fringe ne-a pus fata-n fata cu noi insine. Faptul ca nu ne-am mai vazut din iulie cu intreaga echipa, ca din diverse motive nu am putut repeta cat am fi vrut, venirea noilor colegi si lipsa exercitiilor de concentrare, ne-a transformat miercuri in scafandri fara echipamente si, deci, fara suflu. Partea buna, intotdeauna, ramane experienta si ceea ce a invatat fiecare din ea. Si asta s-a vazut vineri. Nu cred ca am mai simtit asa bucurie, dupa si in fata panzei cu umbre, de la repetitiile cu public din aprilie, pacat ca a fost scurtata brusc. E drept ca asa am reusit sa mai vad o data "Ruletistul" in incercarile lui repetate de-a se sinucide si o parte din "Mendebilul", dar a fost pentru prima data in viata mea, sper si ultima, cand a trebuit sa "gonesc" publicul din sala. Mi-a venit sa plang cand dupa ce m-am scuzat in fel si chip ca nu putem sa le povestim viata lui Emil Popescu, m-au aplaudat. Asa de rau mi-a parut ca nu pot sa explic in cuvinte. Cu toate astea mi-ar placea foarte mult sa jucam Nostalgia de cel putin 53 de ori...

Anne-Marie Zaharia
Prima seara de spectacol a fost groaznica pentru mine, nu simteam nimic si "echipa" mi se parea inexistenta, cel putin fetitele mele, am simtit ca e f aiurea sa fiu singura fetita care se joaca, trebuia sa devin Nana-adultul. Mi-a fost si ingrozitor de frig. Pt prima data, am vrut sa se termine cat mai repede. A doua seara a fost altfel, mult mai bine, am resimtit magia

Simon Sandra
 La spectacolul din data de 2 octombrie (ma refer la "Ruletistul"),am avut emotii,mari emotii. Nu mai jucasem de ceva vreme si nu stiam daca va iesi la fel de bine. Prima reprezentatie a fost ... proasta. Era si un stres in plus prezenta comisiei din cadrul festivalului Fringe. Ma bucur ca nu a venit la prima dar nu e o lauda nici cea de-a doua reprezentatie la care au fost prezenti membri juriului.Cred ca se putea muuult mai bine si asta o spun din experienta celorlalte spectacole jucate. Poate eram oarecum panicati si nu am mai transmis povestea asa ca inainte.
 Spectacolul din 4 octombrie a fost "asa cum trebuia sa fie". Publicul calduros ne-a ascultat povestea si acest lucru cred ca a fost un plus pentru noi. Am jucat de 4 ori si de fiecare data cu o mai mare pofta decat. Nu ne-a impiedicat frigul crunt de care am avut parte...(a fost extrem de frig). Ca niciodata am inceput in forta si asa am continuat.Sper ca acest spectacol sa nu "moara" pentru ca ceea ce facem noi acolo (si nu vorbesc doar de "Ruletistul" ci de intreaga echipa) este minunat.Sunt mandra si fericita de aceasta experienta atat cu bune cat si cu rele.

Atabay Andrei 
Ma bucur ca am avut ocazia sa mai jucam "Nostalgia", cu toate ca frigul si-a facut simtita aparitia.Miercuri si vineri au fost doua zile pline.Dimineata scoala, iar seara spectacol. Ce e mai frumos, decat sa te joci, dupa multe ore de scoala?
Miercuri nu a fost ceea ce e de fapt "Nostalgia".A lipsit ceva...atmosfera nu a fost aceeasi, publicul a fost reticent la ce ii propuneam...mi s-a parut ca s-a terminat foarte repede...a fost diferit.In schimb, sunt incantat ca am ajuns sa vad Ruletistul.(Prima oara l-am vazut la a doua repetitie deschisa...s-au schimbat asa de multe, in bine, de atunci...)
Vineri a fost "Nostalgia" asa cum o stiam.M-am jucat, m-am bucurat, am descoperit lucruri noi despre personaj, am vazut oameni lacrimand cand le povesteam despre Mendebil.Am trait!Au fost momente frumoase.
Astept cu drag sa vina primavara sa jucam iar.Sa ne jucam iar!

Luiza Cobori
Mi-a dat curaj si încredere in public experiența pe care am avut-o cu spectacolul Nostalgie 53. Este pentru întâia data cand fac parte dintr-un spectacol interactiv. Am întâlnit public deschis, binevoitor sau oameni care-si doreau sa vadă bicicleta de după colț mai mult decat sa ia parte la povestea pe care aveam sa le-o spun. De la fiecare in parte m-am îmbogățit cu ceva. Momentele spectacolului merg in bucla si ai crede ca după 3,4 repetari ale momentului ar putea sa intervină oboseala, rutina poate...dar nu este așa...fiecare om in parte vine in fata ta cu o alta energie...cu personalitatea lui...fiecare om este special si te încarci de la cel pe care il ai in fata atat de diferit încât n-ai vrea sa opresti ciclul spectacolului. Nostalgie 53 este un spectacol foarte bun si inedit pentru publicul din România...am încasat si m-am bucurat de emotia fiecărui om cu care am interacționat. Am avut public cu oameni frumosi:)