TEATRUL DE FOC vă urează sărbători fericite!

Noi am luat vacanţă...Ne revedem la MNLR pe la jumătatea lunii ianuarie... asta dacă nu vine sfârşitul lumii în 21 decembrie. Urmăriţi programul nostru afişat aici

Până atunci, vă las cu "Cilioaia" lui Ioan Es. Pop, din spectacolul nostru IEUDUL FĂRĂ IEŞIRE:

BLAS-FEM de regizor 3

A fost un demers plin de peripeţii. Iniţial am avut dubii serioase dacă să mai jucăm în 18 decembrie sau să luăm vacanţa mai repede... Am ales să jucăm. Public mult nu am avut, aşa că a părut mai mult o mică petrecere de familie. Totuşi, în mod surprinzător, discuţia de după a fost lungă şi aprinsă.

Am făcut şi o fotogafie de grup, pe care v-o ataşez mai jos. Credeam că e ultima fotografie din 2012, cine ar fi crezut că e ultima fotografie de la MNLR...

în fotografie: Fang Shuang, Rodica Bunea, Sandra Şimon, Crista Bilciu, Anda Saltelechi, Vlad Rotaru
lipseşte (dar nu nemotivat): Cristian Rus

Articol despre Anda Saltelechi în Revista Yorick

Doamna Marina Roman a scris în Revista Yorick un articol foarte frumos despre colega noastră Anda Saltelechi. Îl preiau aici pentru a fi sigură că nu se pierde, dar mai bine faceţi click pe titlul de mai jos şi îl citiţi direct de la sursă!

Polisemia unui talent deplin

Marina Roman in 18 December 2012 - Revista Yorick

Bravo! – i-am strigat şoptit lui Hamlet care primea aplauzele unei săli de tineri entuziasmaţi de un spectacol neconvenţional. Hamlet-Anda Saltelechi. O mai văzusem o singură dată jucând, tot la Teatrul Studenţesc Podul. Am remarcat-o, m-a impresionat plasticitatea trupului ei care devenea semn teatral prin precizia mişcării şi rigoare. M-au impresionat timbrul de violoncel al vocii şi intuiţia desăvârşită a frazării. Despre Anda Saltelechi în Experimentul Hamlet, iată ce a scris Monica Andronescu: „admirabila interpretare a Andei Saltelechi, (…) rostirea bună şi adesea impecabilă a versului shakespearian, (…) potrivirea <vorbei cu fapta>, (…) simţul măsurii atât de greu de păstrat când ai de-a face cu un asemenea rol”.

Am întâlnit-o mai târziu la Muzeul Naţional al Literaturii, stătea civil lângă mine, cu un aer politicos, dacă tot stăteam în picioare în sala arhiplină măcar să nu ne deranjăm una pe cealaltă. Îmi părea cunoscută, dar mi-am zis că face parte din cercul prietenei mele Victoria Milescu, poeta care-şi lansa volumul Sub steaua câinelui, şi de-aia s-ar putea să ne ştim oarecum. A venit şi momentul lecturii. Tânăra de lângă mine a făcut câţiva paşi înainte, s-a întors către auditoriu şi de la primul vers i-am recunoscut vocea, atitudinea, frazarea… La final am schimbat câteva vorbe: redevenise fata cuminte, modestă, care semăna într-un fel cu actriţa căreia îi strigasem şoptit: Bravo!
În vară, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat un spectacol exemplar, Nocturnele lu’ Leonida, realizat de Alexa Visarion. Anda Saltelechi joacă aici alături de Florin Zamfirescu şi Carmen Tănase. Eu spun doar că echipa răspunde perfect omogen inepuizabilei inventivităţi a regizorului şi îi las cuvântul criticului Costin Tuchilă: „Iar Anda Saltelechi în rolul Saftei este de un efect precis, plin de haz şi sevă comică.” Chiar dacă îi bănuiam ambitusul larg, deşi nu o văzusem într-o asemenea postură, trebuie să recunosc foarte plăcuta surpriză pe care mi-a făcut-o.
Mărturisesc că este a treia oară în viaţă când simt că întâlnirea cu un actor este providenţială. La începutul anilor 70, eram la liceu, l-am văzut pentru prima dată jucând, în Bună seara, domnule Wilde!, pe Ştefan Iordache. Acasă i-am spus mamei că l-am văzut pe cel mai mare actor român. Apoi, în primăvara lui 1981, când clasa regretatului profesor Petrică Vasilescu pregătea spectacolul de licenţă – Omul care aduce ploaia, de Richard Nash – în rolul lui Jimmy Curry a intrat un student din anul al II-lea, Claudiu Bleonţ. M-am aflat în sală la primul şnur; nu pot explica ce s-a-ntâmplat, dar apariţia lui Claudiu mi-a tăiat respiraţia. La spectacole simţeam cum sincopa se socoteşte la numărul de spectatori. Nu pot explica. Şi au trecut 30 de ani până să-i strig lui Hamlet, în şoaptă, Bravo!
În toamnă, două spectacole de poezie, tot la MNLR, regizate de Crista Bilciu, cea care a semnat Experimentul Hamlet: Poezisele şi Ieudul fără ieşire. Despre aceste proiecte am mai scris, acum vreau să consemnez doar un moment. În drum spre sala unde urma să se desfăşoare spectacolul Poezisele am trecut printr-o alta în care Anda Saltelechi şi Cristian Rus repetau. M-am oprit pentru câteva clipe să-i privesc, apoi mi-am continuat drumul. Cei doi actori erau atât de concentraţi, încât nici nu mi-au simţit prezenţa. Şi cred că eram unul dintre mulţii care trecuseră pe acolo.

Ce-au avut de spus actorii despre BLAS-FEM 3

Rodica Bunea
 Si a fost si ultimul spectacol din acest an, Blas-fem. Recunosc ca m-a afectat un pic faptul ca , desi mai erau 10 minute pana la spectacol, nu aveam spectatori. Dar, pana al urma public am avut, numarul nu e important, impotant e ca au fost oameni, si deci am avut pentru cine. Pentru a juca, pana la urma, e nevoie doar de doi oameni- actor si spectator. Cel mai bine m-am concentrat pe momentele de dans , pe texte in schimb cred ca m-am pierdut un pic. Castigam o energie pe dans pe care din pacate, o pierdeam usor pe poezii. Una peste alta, cred despre Blas-fem ca este un spectacol indraznet ce abordeaza un subiect nu foarte comod, si care ar trebui sa provoace reactii in spectatori. Ceea ce cred ca s-a intamplat si aseara, la discutiile de dupa spectacol.

Anda Saltelechi
M-am simtit foarte bine inainte de spectacol si in timpul lui, de asemenea... chiar daca a fost foarte foarte putin public. Nu m-a afectat deloc lucrul acesta. Normal, e important sa fie multi oameni in public, e o alta energie... insa de data asta nu m-a afectat. Am facut totul cu placere, de dragul textelor, cred. Si de dragul echipei. Cred ca imi place foarte mult proiectul, proiectul mare. Si ma bucur ca se intampla acest proiect, daca nu as fi fost in stand-by... atatea luni... Muncim din iulie si am scos impreuna trei spectacole: "Poezisele", "Ieudul fara iesire", "Blas-Fem". M-am intalnit cu texte foarte bune si, in acelasi timp, cu oameni (ma refer la echipa) care vor sa munceasca. Multumesc Crista pentru ca ai initiat proiectul!

Sandra Şimon
Blas-fem 2... hmmm. Mi-e greu sa spun ce cred despre spectacol. Imi place foarte mult dar nu stiu daca este ca celelalte,"Poezisele" si "Ieudul".S-a mai curatat fata de prima reprezentatie si nu am mai fost asa de stresata. M-a dezamagit numarul mic de spectatori prezenti in sala si asta a influentat in mod cert energia noastra. Am avut cea mai slaba concentrare de pana acum iar asta chiar nu-mi explic de ce. Momentele au iesit bine doar pentru ca nu aveau cum sa iasa prost,ni le-am asumat,le-am inteles si sper ca publicul a facut la fel. Cred ca spectatorii de ieri nu au inteles de fapt ce vrem noi sa spunem cu acest spectacol si inainte de a incepe isi imaginau ca vom pune barbatii la zid si eventual sa facem si un moment teatral din asta chiar vom incendia vreunul,il vom flamba,vom bate masculi sau... Ei bine, nu e asa. In orice caz pe mine m-a facut mai puternica acest spectacol si mai increzatoare ca femeie. M-as bucura sa vina mai multi oameni la urmatoarele reprezentatii pentru ca este intradevar un spectacol sau un experiment teatral educativ si care iti pune multe semne de intrebare.

Vlad Rotaru

Am fost usor dezamagit cand am vazut ca nu au venit oameni.Dar cum a inceput spectacolul dezamagirea a disparut si am uitat de oamenii din sala.Sau mai bine zis de lipsa lor.
A fost fun, si nu stiu de ce,dar m-am simtit ceva mai bine decat la alte spectacole.
Aveam dubii in privinta mesajului transmis de acest spectacol,si inca am.Au fost prea putini spectatori pentru a imi face o idee generala despre perceptia lor.
Eu,sincer,nu stiu cum unii pot fi misogini fata de alti semeni.Tre sa fii un om crud sa poti gandi astfel.Educarea primita din partea societatii cred ca e cea mai nociva.
Si ar trebui luptat impotriva acestui lucru in continuare.Ma bucur ca facem acest lucru impreuna,si va cer scuze in numele barbatilor ce in continuare,vad femeile precum robotii de bucatarie,sau masinile de spalat.

Feedback de la spectatori

Nu am avut timp să mă ocup de mediatizarea spectacolului, aşa că am avut numai 11 spectatori şi numai trei au completat fişa de feedback.

a. Ce v-a plăcut la experimentul nostru?
b. Ce nu v-a plăcut la experimentul nostru?
c. Care moment v-a impresonat cel mai tare și de ce?
d. Alte observații

1. Eva
a. „Poveștile” legate cu cântecele.
b. Păpușa arsă.
c. Actoria fetelor.
d. -

2.
a. Dialogurile cu scriitoarele
b. -
c. -
d. Apreciez efortul și prezentarea unui subiect foarte interpretabil.

3.
a. -
b. -
c. -
d. Spectacolul a fost genial. Aștept un „to be continued”, pentru că asta e viață, și nu un spectacol.

Ultimul spectacol din 2012, BLAS-FEM

Ieudul fără ieşire 3 - jurnalul echipei

Anda Saltelechi (actriţă):
Inca din timpul zilei am avut probleme de concentrare. Nu am prea apucat sa mananc etc. Mi s-a parut, si asta dinainte de spectacol, ca plutea un soi de dezamagire peste si printre noi, ceva tacit, dar care urla. Nu puteam sa pun mana, dar era acolo. De cum a inceput spectacolul, am simtit ca nu se tese, parca era o energie care se punea contra noastra. Parca eram civili... Spectacolul se juca a treia oara si parca s-a jucat cu noi, el cu noi, nu noi cu el. A doua oara cand l-am jucat am avut o placere grozava sa ma joc cu textele, sa improvizez, sa ma simt bine; acum am incercat sa merg pe acelasi drum... dar nu a mai iesit la fel... Poate am "adormit" in trecut, in amintirea acelui bine, iar azi, in prezentul in care am jucat, lucrurile nu s-au legat la fel. Energia asta buna pe care, ca actori, o gasim uneori, e ceva fragil, nu stim de unde vine... si cum sa ajungem la ea... si uneori se intampla sa nu ajungem si atunci "ingerul nu coboara", vorba domnului Catalin Naum. SI ramane doar masinaria spectacolului. Dar nu e uleiul ala cald care netezeste lucrurile si le transorma in ceva sfant, placut de privit... Au fost momente bune, nu zic ca nu... Putine, insa, ce-i drept.
Ma bucur si pentru experiente de genul acesta, altfel cum m-as putea bucura de celelalte?! Cum le-as putea recunoaste?
Abia astept sa jucam luni!!!!!!! La muzeu! V-asteptam cu drag lanoua noastra experienta! "Blasfem"!

Rodica Bunea (actriţă):
Inainte sa incepem, simteam ca abia asteptam sa-i dam drumul, asteptarea de dupa paravan pana intra publicul in sala este destul de dificila. Neregulile tot nu ne-au ocolit- nu stiu cum am reusit sa punem elasticul usor "diferit" de cum il puneam la repetitii, au fost anumite momente cand nu ma mai ajuta, nefiind in locul in care trebuia sa fie. Am simtit asta in mod special la momentul de final, cand nu am reusit sa fac miscarile de dans pe care le-am tot repetat. Lumina a fost diferita , in loc de lampa am avut un reflector ce a facut un pic mai multa lumina decat ma asteptam. Eu ,sincer, m-am obisnuit cu ea dupa primele momente, dar am simtit intr-adevar publicul mai aproape de mine, mai in spatiul "meu".
Am auzit si de la colegii mei ca au fost probleme cu concentrarea: si eu personal am simtit momente in care nu ma puteam aduna, dar cel mai bine m-am simtit pe Amicul si cred ca din cauza faptului ca atunci puteam privi publicul , fiind singura poezie pe care nu o citesc.
Am avut si un element nou- clopoteii. Cred ca mai trebuie lucrat momentul, dar mi s-a parut un lucru care ne-a ajutat sa dezvoltam momentul acela de dans, moment ce inainte nu era foarte bine definit.
Domnul Ioan Es Pop a fost prezent si de aceasta data, si ii multumim din suflet.


Simon Sandra (actriţă) :
A treia reprezentatie. Emotii. Pare-mi-se ca nu a iesit atat de bine ca primele doua. Nu m-am asteptat sa vina atat de multa lume si iar a trebuit sa suplimentam locurile. Asta a fost bine, ce nu mi-a placut a fost faptul ca, din nou, persoanele care erau "special" invitate, oameni de teatru, presa, nu au venit. Dezamagitor pentru noi.
NU stiu de ce nu a avut la fel de multa energie spectacolul... desi momentele erau bine imprimate in memorie si nu am avut problemele de data trecuta in privinta succesiunii lor. Publicul a fost foarte "cuminte" la discutiile de dupa spectacol, fiind destul de retinuti, rusinosi.
Domnul Ioan Es. Pop a fost din nou in sala si am apreciat asta enorm. Cred ca mi-as dori ca luminile din timpul spectacolului sa fie mai slabe, sa avem o oarecare intimitate pana si in relatia cu spectatorii. Tare as vrea sa vada acest spectacol si oamenii care au un cuvant de spus in teatru pentru ca eu consider "Ieudul fara iesire" un spectacol care poate avea o viata lunga si pe scena unui teatru.

Cristian Rus (actor):
Este foarte fain sa joci intr-un spectacol care se modifica de la o reprezentatie la alta, dar implica un risc destul de mare, si anume sa gresesti sau sa iti pierzi concentrarea din cauza modificarilor. Al treilea spectacol a fost, din punctul de vedere al coregrafiei, cel mai greu de pana acum. Am avut chiar de la inceput probleme, si am functionat, cand din disperare, cand constient de ceea ce fac. Au fost destule momente in care nu mai stiam ce urmeaza si am incercat sa imi adun gandurile si sa imi dau seama. M-am simtit cel mai epuizat de pana acum, insa atmosfera spectacolului ma face mereu sa ma regasesc pantru a continua.

Vlad Rotaru (video artist):
La primul moment mi-a placut foarte mult machiajul actorilor, le-a dat fetelor un aer mult mai grav si au avut un impact mult mai puternic. Iar Cristi a improvizat bine, chiar daca i s-a rupt elasticul ce il tinea legat de masa. "Ca o amara mare pasare marina" a fost putin grabit, dar dupa, s-a revenit la un ritm mai normal. Mi-a placut foarte mult atmosfera de "Ieud" ce s-a creat in sala si faptul ca actorii nu si-au iesit din rol, chiar si cand se intamplau lucruri neprevazute. Lumina a fost ceva mai puternica si nu a fost bine pentru ca a scazut din intensitatea proiectorului. Ne trebuie un filtru de difuzie BTW. Ne trebuie un desfasurator nou.

Maria Ungheanu (soprană):

Da. Emotii si din partea mea au fost mai multe ca niciodata. De ce? Nu stiu.. Am inceput sa ma relaxez abia dupa jumatatea spectacolului. Am tinut neaparat sa scriu si eu pe grup deorece am avut cateva ezitari din lipsa de concentrare, drept pt care imi cer scuze.
In mare, mie mi-a placut ce s-a intamplat ca traire si dorinta de a juca din nou acelasi spectacol, totusi diferit :)

Ieudul fără ieşire - trailer

Luni, 10 decembrie, a treia reprezentaţie (şi ultima pe 2012) a spectacolului IEUDUL FĂRĂ IEŞIRE, selecţie din volumul de poezii al lui Ioan Es. Pop!

TEATRUL DE FOC

Acesta este numele pe care l-am ales până la urmă pentru trupa noastră... Ne reprezintă pentru că:

- focul este lumină - şi este lumină vie (spre deosebire de lumina artificială a lanternei, becului, reflectorului)
- focul nu poate fi murdărit aşa cum pot fi murdărite apa, aerul, pământul
- focul purifică
- oţelul sabiei se căleşte în foc
- pasărea Phoenix, înainte de a renaşte din cenuşă, e nimicită în propriul foc
- focul nu moare şi nu se descompune/degradează - când se stinge nu mai poate fi numit foc

Şi multe alte motive la care nici nu ne-am gândit, le-am intuit doar...

Acum ne căutăm un logo fain, care să conţină două elemente: foc şi teatru. Any ideas?

Cum am construit BLAS-FEM şi ce e cu feminismul

Nu am vrut neaparat să fac un spectacol feminist, pentru că, în general, nu îmi bat capul cu împărţirea umanităţii pe sexe, pe rase sau pe religii. Dar s-a întâmplat ca actorul meu, Cristian Rus, să fie nevoit să plece în turneu cu un alt spectacol şi atunci ce era să fac? Nu puteam să îmi iau înapoi cuvântul dat publicului, trebuia să jucăm, ca în fiecare luni, un spectacol... Aşa că am construit într-o săptămână un spectacol nou-nouţ, fără Cristi, cu cele trei actriţe: Anda, Rodica şi Sandra.

De fapt, "spectacol" chiar nu este un termen potrivit, mai degrabă este vorba despre un fel de happening teatral, un studiu sociologic asupra feminismului românesc, aşa cum este el înţeles în 2012, de către femei.

POEZISELE 11 - jurnal de actori

Sandra Şimon
A 11-a reprezentatie a "Poeziselor" a fost una destul buna,per total.Simteam nevoia sa se scurteze putin deoarece inainte oboseam pana la final si imi pierdeam energia. Am avut foarte mari emotii,ma simteam ca la premiera. Am fost putin dezamagita cand am vazut ca sunt in jur de 25 de spectatori in sala desi pe facebook la eveniment dadusera attending cam 60. Ei,asta nu m-a facut sa joc mai bine sau mai prost dar nu inteleg "procedura" aceasta.Imi era dor sa joc din nou spectacolul dupa o perioada in care ne-am concentrat asupra altor premiere.Nu stiu de ce aveam impresia la "Poema chiuvetei" ca voi uita textul sau ca ma voi balbai pana la urma si cred ca o mare parte din acel moment m-am concentrat asupra acestui lucru iar "balba",una singura,mica de tot,nu m-a ocolit.Momentul Emil Brumaru,din punctul meu de vedere a fost... nu a iesit cum trebuia. Mi-a placut foarte mult momentul in care s-a terminat spectacolul si spectatorii intarziau sa aplaude,si intarziau,si nu aplaudau pana cand dupa un timp s-a auzit un timid batut din palme. Mi s-a parut un moment fantastic,plin de energie a publicului si mi-am dat seama atunci ca s-a intamplat ceva in interiorul lor dupa ce au trecut prin acest spectacol.Spectatorii nu au fost foarte comunicativi la discutia de la final iar reactiile lor din timpul spectacolului,destul de reticente.Am castigat in urma a 11-a reprezentatii a "Poeziselor" placere si entuziasm,emotie si dorinta de a face publicul sa nu aplaude la final.

Rodica Bunea
Am avut emotii pentru ca e ceva timp de cand nu m-am mai gandit la Poezisele, pentru ca am lucrat la celelalte spectacole. Mi-a fost dor de o reprezentatie ca asta, nu zic ca a fost buna, zic doar ca atmosfera si energia din seara asta mi-au placut foarte mult. Intr-adevar, e altceva sa jucam Poezisele inr-un cadru mai intim ca la muzeu, si pe o scena cum am jucat la Bistrita. Acum, sa nu ma intelegeti gresit, tot au existat stangacii si "greseli scenice", dar tot am simtit ceva in aer in seara asta. Publicul fu fain, incepe sa-mi placa sa fie tacut si retinut, iar tacerea de la final ....n-am stiut cum sa o interpretez. Stiu ca Grotowski spunea ca ideal este sa nu se aplaude, sa se lase acea tacere, si nu stiu daca chiar asta s-a intamplat , daca a fost "acea tacere", dar am avut un sentiment....da.
PS: Mi-a placut ca la Florin Iaru publicul a intrat in jocul nostru.

Cristian Rus
Recunosc ca nu stiam daca imi este dor de Poezisele, insa in timpul repetitiilor mi-am dat seama ca imi lipsea acest spectacol si ca face parte din mine si intr-un mod inconstient. A 11-a reprezentatie mi-a adus multe surprize. Incep cu una mai proasta, si anume ca in timpul spectacolului am avut cateva greseli care s-au nascut din simplul fapt ca nu era recuzita une trebuia sau nu a ajuns replica la timp si mi-a fost distrasa atentia din aceasta cauza. Inteeresant totusi este ca spectacolul a avut o energiee buna, iar publicul a reactionat la cateva momente, mai ales la Florin Iaru, ceea ce inseamna ca spetacolul nu si-a pierdut prospetimea. M-am bucurat cel mai mult la final, cand aplauzele nu veneau, si s-a creat acel moment in care cuvintele/aplauzele sunt de prisos, pentru ca uneori tacerea face cat o mie de cuvinte. Cred ca este un moment in care actorul primeste direct mesajul de la public ca a facut pentru el in acea seara ,in acel moment exact acel ceva de care avea nevoie pentru a se reintoarce din nou la teatru.

POEZISELE 11 - părerea publicului

a. Ce v-a plăcut la experimentul nostru?
b. Ce nu v-a plăcut la experimentul nostru?
c. Care moment v-a impresionat cel mai tare și de ce?
d. Alte observații

1. studentă, 20 de ani
a. – apropierea de public;
-pantomima actorilor.
b. – lipsa unei legături între scene (coreență a poveștii)
-ușoara senzație de artificial pe alocuri.
c. Plimbarea miresei (scena finală) și depunerea rochiei pe clape, scenă încărcată simbolic, puternică, încărcată emoțional.
d. Ar mai fi de lucrat pentru a se pune și mai bine în valoare poezia. Luminile ar reuși să atenueze mult mai frumos mișcările. Binișor, nu extraordinar (mă așteptam la altceva)

 2. paznic, 24 de ani
a. Energia pe care am primit-o. Vă mulțumesc.
b. Vreau să văd mai mult „sânge-n vene”
c. „Exist Exist, îi răspund.
La vârsta ta, eu eram altfel, îmi spune.
Tu parcă n-ai sânge-n vene, n-ai viață, n-ai demon.”
d. –

 3. cântăreț, 21 de ani
a. Ideea de „nou”, trăirea cu care actorii joacă și implicare publicului în anumite scene.
b. Nu am ceva ce nu mi-a plăcut
c. Toată acțiunea.
d. –

4. Dan Tecucianu, critic, poet
a. A fost vulgar, ocult, epileptic, un exercițiu experimental, a exploatat latura întunecată
b. Mă întorceam prea des și mă dureau ochii.
c. N-au existat momente.
d. Mi-al dori să aud, să văd, să simt și poezia lui Ionel Ciupureanu în cadrul teatrului... Pardon! Experimentului.

5.
a. Curajul. A fost o experiență inedită care fiind în stadiul exerimental a necesitat mult curaj din partea voastră, motiv pentru care vă aplaud.
b. Alegerea poeziilor, însă aici e o problemă de gust, deoarece eu sunt adeptul Renașterii și modernismul/posmodernismul mă lasă rece. Asta însă nu este vina domniilor voastre, mai ales că în ciuda acestui fapt îl consider un spectacol reușit, deși ar mai avea loc de înbunătățire.
c. Toate au avut forța lor, dar mai ales cele care aduceau și publicul în jocul teatral care se aliniază pieselor jucate spre exemplu la Globe, în Londra, unde publicul este mai implicat în piesă, decât în orice altă parte, exceptând teatrul stradal...
d. ... din păcate publicul român nu este educat în acest sens al interacțiunii cu actorii. Ceea ce faceți voi ar putea schimba acest lucru și astfel să maturizeze publicul român. În afară de asta, nu lăsați și nu vreți să lăsați poezia să moară, motiv pentru care aveți cel mai profund respect al unui om neînsemnat.

6. Cosmin, 29, org.events
a. Creativ, bine jucat, textele alese foarte bine; cântatul
b. ați scăpat, nu există
c. Cam după 15 min, ceva legat de dragoste(nu sunt sigur legat de timp)
d. Sunteți foarte frumoși și foarte tari!

7. Raluca Anton, 20, studentă
a. Tocmai faptul că-i un experiment. Și că e vorba de poezie. Spectacolul a fost fluid, a curs... direct în suflete
b. Cred că momentul în care una dintre actrițe s-a dezbrăcat. Poate că era de preferat ceva mai sugestiv.
c. Momentul Emil Brumaru. Poate și pentru că sunt atașată în mod deosebit de poezia lui. Cântecul Mariei Tănase s-a potrivit de minune.
d. –

8. Ioana Bălan, 20, studentă
a. Gama variată de teme abordate.
b. Consider că momentul în care Rodica a început să se dezbrace a fost dus până la final, dar puțin în exces. Lucrurile echilibrate ar putea fi interpretate de public dintr-un unghi pozitiv (mai pozitiv, în ciuda faptului că nu are grad de comparație)
c. Probabil cel mai impresionant moment, și nu doar pentru mine, a fost cel din urmă. Moartea, în ipostaza miresei, pune niște semne de întrebare, iar finalul ar putea fi deschis. Suspans, mister, tensiune, toate construiesc un „total” nu perfect, dar care tinde spre perfecțiune.
d. –

9. Dobrovicescu Mișu, 77, ing. C-ții
a. Totul. Originalitatea
b. Nu este cazul
c. Intrarea în MNLR- actorii primindu-ne ca într-un muzeu al figurilor de ceară.
d. S-a jucat pe diverse stiluri de poezii care a eterogenizat intregul spectacol.

10. Cristina, 29
a. Originalitatea, intimitatea, interacțiunea cu noi
b. Nu m-aș opri la poezia contemporană
c. M-a impresionat foarte mult sfârșitul acestui spectacol... neașteptat.
Danilov și încă câteva...
d. Îmi pare o idee genială interpretarea teatrală a poeziilor... Spectacolul este tare interesant... este prea interesant să se piardă.

POEZISELE 11 - jurnalul regizorului

A fost o seară specială. Nu au fost mulţi oameni (vreo 25, cred), însă îngerul a coborât. Invitat special: dl. Constantin Cojocaru, cu care am avut o frumoasă discuţie după.

Ultima reprezentaţie a spectacolului POEZISELE în 2012

Va avea loc luni, 3 decembrie, la ora 19:00.

Cronică la POEZISELE în Revista Yorick

D-na Marina Roman, care a văzut şi POEZISELE şi IEUDUL, ne-a scris o cronică în Revista Yorick. O redau mai jos numai pentru ca ea să existe, în cazul în care dispare cumva de pe site-ul revistei. Dacă faceţi click pe titlul de mai jos, o puteţi citi la ea acasă, în Yorick:


Poezisele – umbre albe ale poemelor pe scenă
de Marin Roman (în Revista Yorick)


Regizoarea Crista Bilciu face, din 7 septembrie 2012,  în aproape fiecare seară de luni o demonstraţie exemplară: „POEZISELE nu este un spectacol de teatru, ci un exerciţiu născut din dorinţa noastră de a experimenta, de a ne autocunoaşte şi dezvolta pasiunea pentru teatru şi literatură. Pornind de la lecturi teoretice din Grotowski şi Peter Brook, am vrut să construim un teatru sărac, în comunicare directă cu autorii textelor şi spectatorii”.
Poemul e muzică, e imagine plastică, e lumină. Poemul poate fi teatru. La Muzeul Naţional al Literaturii Române, într-un spaţiu al cărţii şi al obiectelor încărcate de istorie, câţiva actori – Anda Saltelechi, Cristian Rus, Rodica Bunea şi Sandra Şimon – am putea zice că joacă în poeziile scrise de Mariana Marin, Nichita Danilov, Angela Marinescu, Mircea Cărtărescu, Paul Vinicius, Ileana Mălăncioiu, Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Emil Brumaru, Ioan Es. Pop, Floarea Ţuţuianu şi Cristian Popescu.  Poezisele e un spectacol, dar fiecare spectacol e un pic altfel: imaginea dominantă a fiecărui poem în parte rămâne, umbrele albe îşi fac datoria de traducători care trădează pentru a putea  rosti adevărul, iar acel nescio quid al fiecărei seri e versul care cade sămânţă. Încolţeşte sau nu.
Interesant este că proiectul presupune, în afară de blog – http://poezisele.blogspot.ro/p/proiectul.html – şi discuţii cu spectatorii care primesc, la sfârşit, şi o fişă de feedback pe care sunt invitaţi să o completeze. Text, regizor, actori şi spectatori lucrează, aşadar, pentru următoarea reprezentaţie. POEZISELE este un spectacol bine construit şi coerent. Dovadă stă faptul că în seara în care am participat la acest proiect, unul dintre spectatori a vorbit doar despre „piesă”, nu despre spectacol – desfăşurătorul gândit de regizoare, funcţionândă, iată, ca un text dramatic. Este, cu adevărat, un laborator. Aşa cum mărturiseşte Crista Bilciu: „Ne dorim un laborator de experimente teatrale, un loc unde să descoperim ce e teatrul şi de ce nu putem trăi fără el.” Sau: „Oricum, nu spectacolele ne interesează, ci transformarea noastră în oameni de teatru.” Meritoriu, deasupra oricărei discuţii, este felul în care lucrează, se antrenează, repetă actorii. Pentru Sandra Şimon şi colegii ei înseamnă „Sinceritate, implicare, voce, corp şi multă disciplină. Exerciţii, experimente, improvizaţii care ajung la un nivel superior al recepţiei şi al trăirii interioare”. Serile de luni la MNLR ne spun că regizoarea Crista Bilciu reuşeşte să modeleze această echipă şi, în afara oricărei alte motivaţii, să o motiveze prin teatru.

Feedback-ul echipei BLAS-FEM (premiera)

Anda Saltelechi
Ce imi place la spectacolele noastre lectura (facute intr-un ritm galopant, 5-6 zile) este faptul ca ma obliga sa ma adaptez repede, sa-mi gandesc textele intr-un ritm deloc lenes (cu spaime, cu reusite...), ma tin tot timpul treaza (si cand merg pe strada ma gandesc la texte). Un alt punct bun e ca spectacolul e tot timpul in stadiu de lucru, nu sunt puncte fixe si intepenite, care risca sa devina plictisitoare. Textele mele din "Blasfem" mi-au cam dat de furca, dar au ajuns sa imi placa foarte mult. Mi se intampla des asta :)
Ce nu-mi place e oboseala acumulata. In afara de urcatul pe scena trebuie sa facem multe alte lucruri. Iar asta creeaza un stres si o oboseala foarte mare. Aseara, dupa spectacol vorbeam cu niste fete care vasusera spectacolul si am avut impresia clara ca va cadea dulapul de langa mine... si m-am si ferit. De unde?! :) Era doar in capul meu... Imi felicit colegii, pe Crista si pe Vlad. Ma bucur ca nu ne-am scos ochii de nervi, oboseala etc.
Am interpretat-citit textele cu o placere imensa, pe unele dintre ele cu o placere vecina cu orgasmul :) si ma bucur foarte mult ca am avut ocazia sa cunosc aceste texte, dau doua-trei exemple : Angela Marinescu "Fuga Postmoderna VIII", Simona Popescu, "Dodoloi"(textul asta mi se pare o inramare a unui vis), Miruna Vlada "O femeie bine crescuta" etc.
Cred ca asta e important pentru noi, ca actori, intalnirea cu textele, iar astea au fost niste texte bune, o intalnire cu mai multe tipuri de feminitate.
Publicul a fost fain, iar discutiile de dupa spectacol au inceput greu si apoi abia s-au terminat. Au luat cuvantul oameni faini, mi-au placut discutiile.
Am un singur regret: Crista Bilciu si Cristian Rus nu se aflau prin preajma...

Rodica Bunea
A fost o seara destul de reusita, poate cu un pic prea mult stres si oboseala chiar inainte de reprezentatie. Lucrurile au mers mai bine decat ma asteptam, ne-am acordat si cu proiectiile si cu muzicienii, care au jucat un rol foarte important. Credeam ca reactiile de dupa spectacol vor fi mai violente poate, a oamenilor care interpreteaza gresit feminismul, dar nu a fost asa. Au fost reactii bune si argumentate, si a fost un dialog fain intre noi si public, un ceai ne mai trebuia si atmosfera era perfecta. O sugestie din partea unui spectator a fost sa introducem mai multe interviuri proiectate, pentru a acoperi mai multe categorii de varsta. Cat despre textele din acest spectacol-unele imi plac foarte mult, iar in altele simt ca mai am multe de descoperit.

Simon Sandra
Emotii mari,ca la fiecare premiera. Sala a fost destul de plina desi ma asteptam sa vina mai multi oameni. Nu stiam cum va fi primit si privit spectacolul de public deoarece prezentarea lui a fost una destul de socanta. Imi pare rau ca nu am avut o parere mai obiectiva din partea spectatorilor si mai ales mi-a lipsit prezenta Cristei si feedback-ul ei. Din punctul meu de vedere spectacolul a fost bun. Reusind sa surprind si niste reactii din public,pot sa spun ca le-a placut ceea ce vad. Cantaretii ne-au ajutat si ei prin interpretarea melodiilor desi nu mi s-au parut la fel de surprinzatori si nu mi-au daruit aceleasi stari fascinante ca Maria Ungheanu in "Ieudul fara iesire". Spectatorii au spus unele lucruri interesante la discutiile din final,semn ca au fost atenti la detaliile din spectacol si la ceea ce am vrut noi sa le comunicam. Sper sa reluam "Blas-fem" si sa lucram si la unele mici detalii peste care am trecut din lipsa de timp pentru repetitii.

Andreea Dinu (a coordonat spectacolul în lipsa regizorului)

Spectacolul a reușit să mă țină și pe mine în emoții paralizante cu atât mai mult cu cât Crista nu a putut fi prezentă, iar eu trebuia să mă asigur de respectarea desfășurătorului. Cu toate astea, totul a mers surprinzător de bine, iar spectatorii au fost mulțumiți de ceea ce au văzut. Mi-a părut rău că am uitat să fac obișnuitele fișele de feedback de completat la finalul spectacolului, dar, din fericire, au fost persoane care și-au exprimat opinia verbal, discuțiile de după spectacol fiind înregistrate.
O nouă premieră peste care am trecut cu bine, spectatorii fiind plăcut surprinși. Spre următoarea!


Vlad Rotaru (videoproiecţii)

Spectacolul de ieri a fost mult mai usor decat m-as fi asteptat.Bineinteles ca spun asta acum datorita Andreei, fara de care nu m-as fi descurcat deloc.Eram destul de emotionat inainte de spectacol dar dupa primele 15 minute mi-am revenit, vazand cat de bine merge.
Au fost poezii ce au avut un impact puternic,cum ar fi Falanga,Dodoloi,CFR,si cea de sfarsit,a Andei.
Dar cred ca ar merge sa schimbam unele poezii ce nu au un impact foarte puternic.
Din pacate nu pot fi foarte obiectiv ptr ca eram alaturi de cei de pe scena si ''ma muscam de deget'' in locul lor de fiecare data cand cineva incurca putin textul.
Lumina - trebuie sa facem ceva in legatura cu ea ptr ca nu sta bine si incurca actorii cand citesc textul.
Mi-a placut mai mult sa am proiectorul pe pian insa nu se poate face asta si la alte spectacole.
Oh well...

BLAS-FEM, premieră

Nu credeam că mi se va întâmpla vreodată să nu fiu de față la propria mea premieră... Am văzut mari regizori privindu-și premierele pe furiș, din culise sau de pe ecranul de la regrupare sau dând nervoși ture în jurul teatrului... Not me, îmi spuneam, eu îmi voi vedea fiecare premieră DIN SALĂ... Iată ce repede s-a întâmplat: nu am putut fi de față la BLAS-FEM. Am salutat publicul, am dat drumul la spectacol, am lăsat-o pe Andreea, asistenta mea, să coordoneze totul cu desfășurătorul în mână, Vlad era la proiecții, Florin ținea sursa de lumină, iar iubitul uneia dintre actrițe filma evenimentul. Am ascultat la uşă prima replică, apoi am alergat spre Teatrul Odeon, unde, numai cu o oră şi jumătate mai târziu, avea să înceapă spectacolul meu lectură: NUNZIO.

Am să vă povestesc cum am construit acest experiment, BLAS-FEM într-o altă postare de blog, aici...


Spectacolul de la Odeon a ieşit bine. A fost (în sfârşit!), prima mea colaborare în calitate de regizor cu un teatru de stat. Am lucrat cu Florin Zamfirescu şi Petre Nicolae. Textul, care mi-a plăcut foarte mult, este scris de Spiro Scimone. Mi-a amintit de "Aşteptându-l pe Godot", unul dintre textele pe care le iubesc cel mai mult... Sala a fost plină şi am simţit publicul foarte atent... Ce m-a nemulţumit a fost felul în care am citit eu didascaliile, ştiu că nu m-am auzit suficient - ce să fac, nu sunt actriţă şi nici nu îmi doresc să fiu... După lectură a urmat o lungă discuţie publică, la care a ajuns şi majoritatea echipei mele de la BLAS-FEM. Mi-au povestit că sala, care oricum era plină când am plecat eu, s-a aglomerat şi mai tare după - şi că spectacolul a ieşit bine (se vedea asta pe faţa Rodicăi, al cărui zâmbet l-am văzut strălucind în întunericul de la Odeon imediat ce a intrat în sală). Am înţeles că şi discuţiile de după au ieşit bine (mă simţeam vinovată că i-am lăsat singuri, bine că nu au luat bătaie). Din păcate, în toată învălmăşeala, nimeni nu s-a mai gândit să facem fişe de feedback... Aşa că va trebui să consult filmarea discuţiei pentru a vedea ce s-a întâmplat exact.

V-am pus aici şi o poză de după lectura de la Odeon, ca să vă bucuraţi împreună cu mine.

Azi lansăm poeţi la Gaudeamus!

IEUDUL 2 văzut de echipă (19.11.2012)

Sandra Simon
A doua reprezentatie a "Ieudului fara iesire" m-a emotionat complet. Incepand cu publicul care nu mai inceta sa umple sala si sa ocupe toate scaunele,inclusiv randurile care s-au format din tineri care au stat pe jos (imi faceam griji ca o sa se ocupe si spatiul de joc) si continuand cu prezenta lui Ioan Es. Pop. A fost un spectacol bun dar nu la fel de energic in comparatie cu primul. Cred ca trebuia repetat macar putin inainte de a-l prezenta,lucru pe care nu am reusit sa-l facem datorita unor ... neintelegeri sau "probleme tehnice". Imi faceam griji si din cauza elasticului pe care trebuia sa-l menajam pentru a nu se simti spectatorii inconfortabil. Fetele care au cantat au reusit si de data aceasta sa imi induca acea stare de disperare necesara dansului de final...bravo si multumim. Joc acest spectacol cu atat de mult entuziasm si placere cred ca si datorita faptului ca volumul de poezii al lui Ioan Es. Pop mi se pare genial,m-a cucerit intru totul. Publicul nu a fost la fel de comunicativ ca alte dati,mi s-a parut timid in a-si expune parerile despre spectacol. Nu cred ca e un spectacol-lectura,cred ca e "o piesa",a devenit o piesa...de arta.

Cristian Rus
Imi este foarte ciudat sa gasesc o explicatie logica sau macar aproape de logica , in ce priveste seara cand am jucat al doilea spectacol "Ieudul fara iesire". Lipsiti de energie sau poate putin descurajati dar indarjiti sa facem treaba buna, a iesit un spectacol care se pare ca a placut, desi noi (echipa) simteam altceva. Totusi nu pot nega faptul ca m-am bucurat sa vad atat de mult public. Cred ca acesta a fost impulsul bun pentru a putea duce la bun sfarsit spectacolul fara greseli "grave". Imi este foarte clar ca publicul influenteaza calitatea spectacolului, chiar uneori , in anumite situatii defavorabile spectacolului, el il poate ridica. Sunt curios cati oameni ar reveni sa il mai vada.

Rodica Bunea
A doua reprezentatie- public numeros, emotii multe, momente care au curs lin, momente mai impiedicate, caldura MARE, discutii usor timide(cu publicul) dupa. Ioan Es Pop a fost prezent din nou. M-am bucurat, sustinerea lui este evidenta. Simt ca mai am de repetat dansurile in elastic, ca sa nu mai apelez la improvizatie disperata. Un castig foarte mare pentru Ieudul nostru- muzicienii- punctez inca o data lucrul acesta.

Andreea Dinu (A venit în urma anunţului prin care căutam teatrolog sau filolog. Nu e nici una, nici alta, e o fată deşteaptă şi dornică să ne ajute. E cu noi, cred, din 5 noiembrie. Cu timpul sper că va prelua acest blog.)

Din clipa în care am ajuns la muzeu în ziua spectacolului am fost copleșită de tensiunea din jur. Mai era mult prea puțin timp la dispoziție pentru repetiții și atât de multe lucruri de făcut... Colac peste pupăză, sala în care urma să se țină evenimentul urma să se elibereze cu doar un sfert de oră înainte de ora stabilită de începere.
Pe la ora șase și jumătate au început să vină spectatori. Ultimele detalii erau puse la punct. Timpul trecea, iar oamenii continuau să vină... În final, am fost surprinsă de fluxul mare de oamenii ce se îndrepta către sala de spectacol. Mă temeam că nu vor fi scaune pentru toată lumea, că nu vor avea loc atât de mulți oameni într-un spațiu atât de strâmt. Noroc cu câteva izoprene pe care au stat tinerii.
În fine, odată început, cu excepția câtorva scăpări normale cauzate de emoții, totul a decurs atât de bine... s-a observat o evoluție extraordinară de la premiera care a avut loc cu doar o săptămână înainte.
Am fost uimită de aplauzele pline de viață ale tuturor la final care nu se mai opreau. Dar au fost meritate din plin! Jocul actorilor a reușit, cred, să ne ducă pe toți pe o altă lume.

Tocmai am descoperit că dl. Nicolae Tzone, prezent la una dintre reprezentaţiile POEZISELOR, a scris un articol despre spectacolul nostru. Mulţumim! 

Teatru independent, caut nume de renume

O, tu, Feisbuc, zeu postmodern, lădaţi să-ţi fie pereţii plini de înţelepciune! Dovedeşte-mi că eşti atotputernic şi dă un nume potrivit companiei mele de teatru şi câtece de slavă îţi voi butona, cât o fi online-u' neatârnat şi fără taxă, amin!

"What's in a name? That which we call a rose
By any other name would smell as sweet."

Aşa zicea Julieta lui SHakespeare, dar nu-i adevărat! Ia s-o fi văzut eu îndrăgostită în loc de Romeo, de Agamiţă Dandanache! Noi ne străduim de peste 4 luni să botezăm noul şi micul nostru laborator de experimente teatrale de la MNLR şi încă nu am găsit numele acela care să ne facă să-l pipăim şi să urlăm "ESTE!". Am făcut sesiuni de brainstorming pe Facebook şi mă gândesc să mai fac, până găsesc numele acela. Din câteva mii de capete, unul tot o veni cu ideea deşteaptă...


Până acum cele mai bune sugestii au fost:
Teatru pe Contrasens
Teatrul de Foc
XperimenTeatru
Atelier de Potcovit Suflete
Teatrul Ascuns
Teatrul-Ţipăt

Numele pe care îl căutăm, trebuie să trimită cu gândul la ideea de atelier sau laborator (prefer să se numească "Laborator Nuştiucum" sau "Atelier Nuştiudecare" în loc de "Teatrul Blablabla"). Alt cuvânt-cheie este "experiment". Şi mai trebuie să reflecte ideea noastrăm de a face teatru adevărat, pe viaţă şi pe moarte, teatru ca stil de viaţă.

Până găsim numele nostru, invidiem toate teatrele şi proiectele teatrale cu nume faine, de exemplu: "Teatrul Sărac" (Grotowski), "Teatrul Cruzimii" (Artaud), "Living Theatre" (Peter Brook) - sau, mai aproape de noi, "Teatrul Inexistent" (fondat de Theo Herghelegiu), "Compania D'AYA" (Chris Simion), "Laboratorul de noapte" de la Bulandra şi aşa mai departe.

Dacă nu aveţi nicio idee nouă, măcar votaţi una dintre variantele noastre, să ne ajutaţi să alegem mai uşor.

IEUDUL FĂRĂ IEŞIRE 2 (regizorul)

Luni, 19 noiembrie 2012. Din cauza unor alte evenimente culturale de la MNLR, am programat spectacolul la 19:30. La 19:15 abia am primit sala... Au venit peste 50 de spectatori, deşi nu reuşisem să anunţăm evenimentul în presă... A fost, din nou, şi dl. Ioan Es. Pop. Pentru că nu mai aveam scaune, am aşezat spectatorii şi pe mese, pe dulap, pe două saltele de izopren...
Am introdus o poezie nouă, cu "cilioaia" care "o vinit" şi "o ţâvlit". Cred că e singurul moment pe care mi-l amintesc cu exactitate...
Poeziile au ieşit mai bine, au avut mai multă emoţie ca la premieră. Dansurile în elastic, în schimb, s-au degradat.
Un accident pozitiv a fost că, la repezeală, am aşezat proiectorul greşit, aşa că multe dintre imagini s-au proiectat pe corpurile actorilor. Asta a fost foarte bine.
Am reuşit să filmez spectacolul, deşi, din cauza luminii proaste, nu ştiu dacă se vede mare lucru.
La discuţia de după, publicul nu a fost foarte comunicativ. Cu toate acestea, am simţit că spectacolul acesta i-a entuziasmat mai mult decât POEZISELE. Să vedem ce se va întâmpla după ce IEUDUL se mai aşează...

Jurnal de Bistriţa

Sandra Şimon

Am fost foarte incantati de iesirea la Bistrita cu "Poezisele".Cred ca toti simteam nevoia de o "escapada".Eu am avut retineri in momentul in care am vazut sinagoga in care urma sa jucam deoarece cu toate ca nu mai era folosita ca lacas de cult ci ca sala de spectacole,erau pastrate toate elementele specifice evreiesti: altarul,steaua lui David,picturi etc.Am fost foarte dezamagita sa vad in public doar 10 oameni intr-o sala atat de mare si nu imi explic de ce un festival de poezie pentru elevi nu a trezit interesul acestora de a se familiariza cu poezia contemporana mai ales printr-un spectacol de poezii care poate sa aduca mai aproape de ei textele prin miscare si imagini. Spectacolul nu a iesit foarte bine sau asa cum ne dorim noi de fiecare data,impecabil,probabil sau aproape sigur pentru ca era prima data cand jucam pe o scena,in mod clasic.Am simtit acel "paravan" intre noi si spectatori.Eu recunosc faptul ca am jucat ca la o repetitie generala nereusind sa-mi acumulez energiile.Dar felicitarile si incantarea publicului nu au lipsit.Era ceva nou pentru ei iar spectacolul nu avea cum sa iasa prost.
Din culise. A fost foarte frig in sala,afara nici nu mai vorbim...gheata. Am fost primiti foarte bine de organizatori,doar eram in Ardeal si ma asteptam la asta. De asemenea am avut timp sa ne plimbam si sa vizitam orasul dintr-un capat in altul,la pas,in ciuda frigului de afara.Am participat si la cateva evenimente culturale din cadrul festivalului unde am cunoscut cativa scriitori foarte buni. Cea mai mare bucurie a fost cand in sinagoga,intr-un colt unde se vindeau carti,am vazut cartea lui Ioan Es.Pop "Ieudul fara iesire" pe care am cautat-o in Bucuresti in mai multe librarii si nu am gasit-o. Domnul Tarmure,organizatorul festivalului,care detine si o editura,a fost dragut si ne-a facut cadou fiecaruia cate un exemplar. Am simtit ca am intalnit un prieten cand am vazut cartea acolo.Tare ne-am mai bucurat.
Asadar,iesirea la Bistrita a fost de bun augur. La mai multe inainte.

Rodica Bunea

Am avut si primul turneu, si anume plecarea la Bistrita. Am fost entuziasmati cu totii ca mergem sa jucam si in alt colt al tarii. Am fost primiti foarte caduros si mi-au placut mult oamenii de acolo. Am jucat intr-o sinagoga, de la ora 16:00. De cand am auzit ora cand eram programamti, mi-am dat seama ca nu o sa fie multa lume. Publicul incepea sa se stranga in numar mare dupa ora 18:00. Dar pana la urma, noi nu jucam pentru un numar mare de oameni, ci pentru cei care vin, indiferent ca este unul sau sunt 100. Spectacolul "Poezisele" a ajuns asadar pentru prima oara pe o scena. Nu a fost cea mai inspirata seara a noastra, intr-adevar am simtit o distanta intre noi si public, dar ne-am bucurat de spectacol. Am cunoscut si cativa poeti foarte faini care ne-au felicitat dupa. Emotiile mele au fost mai mult datorita spatiului nou si reorganizarii a unor momente pentru scena.
Mi-ar placea sa revenim la anul, pentru ca Bistrita mi-a lasat asa un miros placut in amintire.
A, trebuie sa povestesc asta. M-a impresionat foarte tare cat de simtit si de disciplinat este publicul din Bistrita. Cu o seara inainte sa jucam noi a fost proiectat filmul "Dupa dealuri", care , din pacate, s-a blocat de cateva ori pana ce nu a mai functionat deloc, cand era aproape de final. Nu am auzit nic un fel de injuratura, tipat sau reactie iesita din comun. Lumea s-a conformat, si a plecat acasa, discutand despre cat au vazut din film. Cum ar fi fost reactia oamenilor in Bucuresti? Mda....


Cristian RusAm fost foarte bucuros cand am auzit ca mergem la Bistrita , in turneu cu "Poezisele". Eram foarte curios cum ne vom descurca in alt spatiu si cu alt gen de public. Un sentiment ciudat am avut atunci cand am vazut sinagoga in care am jucat, parca era un loc sacru care nu trebuia deranjat. Din pacate nu a fost public, asa cum ne asteptam, insa eu am mers pe ideea ca trebuie sa iti faci treaba in orice conditii, totusi lipsa spectatorilor la un spectacol care se bazeaza mult pe prezenta lor a afectat calitatea reprezentatiei, indiferent cat de mult ne-am straduit noi sa fie bine. Incurajarile poetilor care erau si ei la festival ne-au mai ridicat moralul (erau foarte incantati de ce au vazut si mahniti in acelasi timp, pentru ca nu a fost public). Totusi m-am simtit bine la Bistrita Am avut o gazda care ne-a primit foarte frumos si recunosc ca nu am plecat cu un gust amar acasa.

Spectatorii despre IEUDUL 2 (19.11.2012)

1) Ce moment din spectacol v-a plăcut cel mai mult și de ce?

2) Ce nu v-a plăcut la spectacolul nostru?

3) Credeți că ar trebui să transformăm acest spectacol-lectură într-un spectacol propriu-zis? De ce?

4) Care ar fi poetul asupra căruia ar trebui să ne oprim la următorul spectacol?

5) Încercăm să găsim un nume potrivit pentru trupa noastră de teatru...

6) Alte observații

1) Mi-a plăcut tot spectacolul, fără observațiile sau schimbările sugerate de public.

2) Nu mi-au plăcut intervențiile regizorului care au distras atenția actorilor și spectatorilor și au întrerupt „momentul” care se crease.

3) DA!

4) - 

5) -

6) Ar trebui îmbunătățite scenografia, costumele, mișcările scenice (dansul și folosirea spațiului) și vizuale.

2.

1) Cam tot spectacolul

2) Căldura din sală

3) Da. Are o temă, transmite multe emoții.

4) Sorescu

5) -

6) O legătură mai bună între muzică și spectacol

3.

35 ani

1) Scena autobuzului

2) Sala mică

3) Da. O punere în scenă reușită.

4) -

5) - 

6) Felicit improvizația la ruperea hârtiei la scena autobuzului.

4.

22 ani

1) Începutul

2) Camera mică, căldura.

3) Da

4) -

5) - 

6) Piesa frumoasă. Felicitări!

5.

1) Totul ca întreg + finalul

2) Excesul de elastic :D

3) DA

4) -

5) -

6) -

6.

1) - 

2) Momentele cu elasticul, pot fi scurtate.

3) DA!!! Este bun

4) -

5) Fantastic 4 :)

6) - 

7. Radu, 39

1) Momentul cu patul din fundul odăii, momentul cu râul pe care îl acoperă

2) Proiecțiile au fost solicitante lla un momentdat

3) Da, pentru că așa ar fi bine

4) - 

5) Nu știu

6) -

8.

1) - 

2) - 

3) Desigur

4) - 

5) - 

6) Totul a fost foarte frumos! Nu am ce comenta

9.

Elena, 24, economist

1) - 

2) Nu am nimic de reproșat

3) Da, voi ați transpus lectura în spectacol, eu să transpun spectacolul în 3 cuvinte?

4) Nichita Danilov

5) „Pentru noi toți”

6) - 

10. Costel, 24

1) Paturile...P.S. Scena Topless

2) Vizibilitatea

3) Da. Un spațiu convențional ar pune în lumină vizibilitatea.

4) Nichita Danilov

5) „SinArt”

6) Căldură exterioară și interioară; Tăceri glăsuitoare;

11.

1) Începutul mi-a transmis din prima clipă emoție.

2) Puțină desincronizare între actori

3) Da, cu singuranță deoarece și acum l-am perceput ca pe un spectacol.

4) Cărtărescu

5) - 

6) -

Pe scena sinagogii din Bistriţa

 Repetiţii: "Exişti, Danilov?"

Angela Marinescu: "Ei, bine, nu sufăr, bufăr!"

 Îngeraşul de pahar al lui Ion Mureşan:

Ioan Es. Pop: "Dă-mi, nene, cinci lei, să te trec apa"

Încălzirea:

 Începutul:

Mariana Marin:"Dar între mine şi tine, se spune, va exista întotdeauna o mare roşie"

Danilov: "Exist, exist! De un sfert de secol nu fac decât să exist"

Angela Marinescu: "Şi care este partea cea mai supărătoare a discursului meu?"

 Angela Marinescu: "în centru lor, bacilul Koch să troneze ca un rege nepăsător şi rece!"

 Paul Vinicius:

 Paul Vinicius:

 Paul Vinicius:

 Paul Vinicius:

 Paul Vinicius:

Chiuveta lui Mircea Cărtărescu:

Pe urmă s-a terminat bateria în aparatul de fotografiat...

IEUDUL FARA IESIRE: discutia de dupa

Turneu la Bistrita (fotojurnal)

Am pornit spre Bistriţa marţi, 13 noiembrie, seara...

Alergând să prindem trenul spre Bistriţa...

Pe cine a văzut Rodica?

După 10 ore cu trenul.

Anda dormind cu averea strânsă la piept.

Am ajuns cu bine în gară la Bistriţa.

 Anda ştia că oraşul e mic şi se temea de fani, aşa că s-a deghizat.

Eu m-am împrietenit imediat cu un cerşetor local.

Am ajuns la hotel.

Cristi avea un fular nou aşa de fain, că nici la hotel nu a vrut să îl scoată.

Fain o fost şi la restaurant. Noi la repetiţiile noastre zilnice din Bucureşti nu prea apucăm să mâncăm altceva decât covrigi.

Pe urma noi am vrut să mergem la locul unde urma să jucăm, dar Sandra o înţeles că mergem la locul de joacă

Eu am căutat un prinţ-broscoi să-l sărut, dar nu am găsit decât un struţ...

Dar cum a văzut-o pe Anda, struţul a şi ales-o!

De fericire, Anda plutea pe deasupra bistriţenilor

Am ajuns la sinagoga unde urma să jucăm... Pe afiş scria că pe mine mă cheamă "Bilţiu" şi că suntem cu toţii de la alt teatru...

 Am asistat la o lectură faină. Au citit Alexandru Uiuiu, Dan Coman, Ioana Bradea, Ana Dragu...

 A doua zi am repetat... Mai sunt poze de la repetiţii aici.

 Pe urmă am şi jucat... Pozele de la spectacol vi le pun în postarea următoare, asta e deja prea lungă.

Am plecat îngheţaţi spre casă. Fumurile nu sunt ale noastre, sunt de la o ţigară...