POEZISELE 11 - jurnal de actori

Sandra Şimon
A 11-a reprezentatie a "Poeziselor" a fost una destul buna,per total.Simteam nevoia sa se scurteze putin deoarece inainte oboseam pana la final si imi pierdeam energia. Am avut foarte mari emotii,ma simteam ca la premiera. Am fost putin dezamagita cand am vazut ca sunt in jur de 25 de spectatori in sala desi pe facebook la eveniment dadusera attending cam 60. Ei,asta nu m-a facut sa joc mai bine sau mai prost dar nu inteleg "procedura" aceasta.Imi era dor sa joc din nou spectacolul dupa o perioada in care ne-am concentrat asupra altor premiere.Nu stiu de ce aveam impresia la "Poema chiuvetei" ca voi uita textul sau ca ma voi balbai pana la urma si cred ca o mare parte din acel moment m-am concentrat asupra acestui lucru iar "balba",una singura,mica de tot,nu m-a ocolit.Momentul Emil Brumaru,din punctul meu de vedere a fost... nu a iesit cum trebuia. Mi-a placut foarte mult momentul in care s-a terminat spectacolul si spectatorii intarziau sa aplaude,si intarziau,si nu aplaudau pana cand dupa un timp s-a auzit un timid batut din palme. Mi s-a parut un moment fantastic,plin de energie a publicului si mi-am dat seama atunci ca s-a intamplat ceva in interiorul lor dupa ce au trecut prin acest spectacol.Spectatorii nu au fost foarte comunicativi la discutia de la final iar reactiile lor din timpul spectacolului,destul de reticente.Am castigat in urma a 11-a reprezentatii a "Poeziselor" placere si entuziasm,emotie si dorinta de a face publicul sa nu aplaude la final.

Rodica Bunea
Am avut emotii pentru ca e ceva timp de cand nu m-am mai gandit la Poezisele, pentru ca am lucrat la celelalte spectacole. Mi-a fost dor de o reprezentatie ca asta, nu zic ca a fost buna, zic doar ca atmosfera si energia din seara asta mi-au placut foarte mult. Intr-adevar, e altceva sa jucam Poezisele inr-un cadru mai intim ca la muzeu, si pe o scena cum am jucat la Bistrita. Acum, sa nu ma intelegeti gresit, tot au existat stangacii si "greseli scenice", dar tot am simtit ceva in aer in seara asta. Publicul fu fain, incepe sa-mi placa sa fie tacut si retinut, iar tacerea de la final ....n-am stiut cum sa o interpretez. Stiu ca Grotowski spunea ca ideal este sa nu se aplaude, sa se lase acea tacere, si nu stiu daca chiar asta s-a intamplat , daca a fost "acea tacere", dar am avut un sentiment....da.
PS: Mi-a placut ca la Florin Iaru publicul a intrat in jocul nostru.

Cristian Rus
Recunosc ca nu stiam daca imi este dor de Poezisele, insa in timpul repetitiilor mi-am dat seama ca imi lipsea acest spectacol si ca face parte din mine si intr-un mod inconstient. A 11-a reprezentatie mi-a adus multe surprize. Incep cu una mai proasta, si anume ca in timpul spectacolului am avut cateva greseli care s-au nascut din simplul fapt ca nu era recuzita une trebuia sau nu a ajuns replica la timp si mi-a fost distrasa atentia din aceasta cauza. Inteeresant totusi este ca spectacolul a avut o energiee buna, iar publicul a reactionat la cateva momente, mai ales la Florin Iaru, ceea ce inseamna ca spetacolul nu si-a pierdut prospetimea. M-am bucurat cel mai mult la final, cand aplauzele nu veneau, si s-a creat acel moment in care cuvintele/aplauzele sunt de prisos, pentru ca uneori tacerea face cat o mie de cuvinte. Cred ca este un moment in care actorul primeste direct mesajul de la public ca a facut pentru el in acea seara ,in acel moment exact acel ceva de care avea nevoie pentru a se reintoarce din nou la teatru.