Articol despre Anda Saltelechi în Revista Yorick

Doamna Marina Roman a scris în Revista Yorick un articol foarte frumos despre colega noastră Anda Saltelechi. Îl preiau aici pentru a fi sigură că nu se pierde, dar mai bine faceţi click pe titlul de mai jos şi îl citiţi direct de la sursă!

Polisemia unui talent deplin

Marina Roman in 18 December 2012 - Revista Yorick

Bravo! – i-am strigat şoptit lui Hamlet care primea aplauzele unei săli de tineri entuziasmaţi de un spectacol neconvenţional. Hamlet-Anda Saltelechi. O mai văzusem o singură dată jucând, tot la Teatrul Studenţesc Podul. Am remarcat-o, m-a impresionat plasticitatea trupului ei care devenea semn teatral prin precizia mişcării şi rigoare. M-au impresionat timbrul de violoncel al vocii şi intuiţia desăvârşită a frazării. Despre Anda Saltelechi în Experimentul Hamlet, iată ce a scris Monica Andronescu: „admirabila interpretare a Andei Saltelechi, (…) rostirea bună şi adesea impecabilă a versului shakespearian, (…) potrivirea <vorbei cu fapta>, (…) simţul măsurii atât de greu de păstrat când ai de-a face cu un asemenea rol”.

Am întâlnit-o mai târziu la Muzeul Naţional al Literaturii, stătea civil lângă mine, cu un aer politicos, dacă tot stăteam în picioare în sala arhiplină măcar să nu ne deranjăm una pe cealaltă. Îmi părea cunoscută, dar mi-am zis că face parte din cercul prietenei mele Victoria Milescu, poeta care-şi lansa volumul Sub steaua câinelui, şi de-aia s-ar putea să ne ştim oarecum. A venit şi momentul lecturii. Tânăra de lângă mine a făcut câţiva paşi înainte, s-a întors către auditoriu şi de la primul vers i-am recunoscut vocea, atitudinea, frazarea… La final am schimbat câteva vorbe: redevenise fata cuminte, modestă, care semăna într-un fel cu actriţa căreia îi strigasem şoptit: Bravo!
În vară, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat un spectacol exemplar, Nocturnele lu’ Leonida, realizat de Alexa Visarion. Anda Saltelechi joacă aici alături de Florin Zamfirescu şi Carmen Tănase. Eu spun doar că echipa răspunde perfect omogen inepuizabilei inventivităţi a regizorului şi îi las cuvântul criticului Costin Tuchilă: „Iar Anda Saltelechi în rolul Saftei este de un efect precis, plin de haz şi sevă comică.” Chiar dacă îi bănuiam ambitusul larg, deşi nu o văzusem într-o asemenea postură, trebuie să recunosc foarte plăcuta surpriză pe care mi-a făcut-o.
Mărturisesc că este a treia oară în viaţă când simt că întâlnirea cu un actor este providenţială. La începutul anilor 70, eram la liceu, l-am văzut pentru prima dată jucând, în Bună seara, domnule Wilde!, pe Ştefan Iordache. Acasă i-am spus mamei că l-am văzut pe cel mai mare actor român. Apoi, în primăvara lui 1981, când clasa regretatului profesor Petrică Vasilescu pregătea spectacolul de licenţă – Omul care aduce ploaia, de Richard Nash – în rolul lui Jimmy Curry a intrat un student din anul al II-lea, Claudiu Bleonţ. M-am aflat în sală la primul şnur; nu pot explica ce s-a-ntâmplat, dar apariţia lui Claudiu mi-a tăiat respiraţia. La spectacole simţeam cum sincopa se socoteşte la numărul de spectatori. Nu pot explica. Şi au trecut 30 de ani până să-i strig lui Hamlet, în şoaptă, Bravo!
În toamnă, două spectacole de poezie, tot la MNLR, regizate de Crista Bilciu, cea care a semnat Experimentul Hamlet: Poezisele şi Ieudul fără ieşire. Despre aceste proiecte am mai scris, acum vreau să consemnez doar un moment. În drum spre sala unde urma să se desfăşoare spectacolul Poezisele am trecut printr-o alta în care Anda Saltelechi şi Cristian Rus repetau. M-am oprit pentru câteva clipe să-i privesc, apoi mi-am continuat drumul. Cei doi actori erau atât de concentraţi, încât nici nu mi-au simţit prezenţa. Şi cred că eram unul dintre mulţii care trecuseră pe acolo.