Un domn căruia nu i-a plăcut deloc repetiția la NOSTALGIA

Un anume domn Tesileanu, după ce a fost la cea de-a treia repetiție deschisă a NOSTALGIEI, se manifestă furibund pe Facebook:

PISICUTA EXPERIMENTALA - O cronica la Repetitiile cu "NOSTALGIA" la TEATRUL DE FOC.

de Marian Bogdan Tesileanu

O relatie ciudata s-a instalat de citva timp intre mine si pisicuta:ma petrece cu o privire trista cind plec lasind-o singura in casa si ma primeste plina de mila - rar,de bucurie! - cind ma intorc de parca ar sti pe unde am fost si ce mi-a mai patit sufletul pe acolo.
Ce-o zice ea de NOSTALGIA? Las' ca-i povestesc eu cind ma intorc!Ca pina la urma e doar o REPETITIE la un EXPERIMENT!
Tot drumul mi-am inchipuit ca TEATRUL DE FOC arde undeva in inima si pe buzele crapate de arsita ideilor unor tineri plini de viata si inamorati de SCINDURA.Cladirea de sfirsit de secol XIX vandalizata si parasita,ofensata si violata in eleganta si sarmul discret al stucaturilor si lemnariei nobile rupte,sparte, si minjite de existenta unor urmasi nedemni ce nu mai cunosc linistea,armonia si echilibrul mi s-a parut locul ideal pentru un spectacol-experiment intre Actual si Trecut.
Am oftat insa, vazind superbele decoratiuni sfarimate,peretii care scoteau de sub mizerie placutele,altadata,zugraveli"in calcio",grinzile sculptate in "neoromanesc"frinte odios si timplaria (ah!timplaria,care dintotdeauna mi-a dat senzatia ALTEI LUMI atunci cind deschideam o usa ori o fereastra veche) scuipata,zgiriata,si plina de jeg.Cu cita sfiala atingeam odinioara clantele,sildurile,foraiberele si cremoanele lustruite si iscusit turnate in forme antice si baroce de alama pe acolo,prin casele nationalizate si transformate in birouri administrative dar PASTRATE!
Cel mai mult m-a intristat insa ramasita de mobilier din stejar sanatos(taiat probabil pe la 1850!):scaune si canapele schilodite si murdarite parca, inadins (ce,daca stateau pe ele altadata crinoline?),birouri pe care acum actorii mincau cirnati ca salahorii (ce, daca purtau odata volume in-folio si pergamente rare?).
Mirosul nesimtit (adica foarte bine simtit!) de mincare,molozul,caramizile aruncate la intimplare,praful si jegul m-au adus deodata la realitatea din care imi propusesem sa evadez macar pentru doua ore,de la 21,00 la 23,00.
In zadar am incercat sa recunosc intr-un picior de masa rupt piciorul obezei lui Urmuz si in racnetul de debil mintal un ritm "DA-DA"de TZARA!Asezat in fund pe scindura de lemn nu vedeam decit REALITATEA mizeriei noastre "de afara"....Si din launtru...Ce?Nu calc zilnic in toate mizeriile mergind pe strada?Ce?Nu mi se rupe sufletul dupa fiecare cladire veche mutilata? Ce?Nu ma doare inima pentru graiul pe care mi l-a dat MAMA cind m-a trimis in LUME si pe care nu-l mai aud nicaieri? Oh,Doamne!UNDE E LUMEA?
Am privit in jurul meu si nu am vazut interesul asteptat pentru ACT si ACTOR.Nici nu aveam ce pentru ca eram incapabil sa recunosc actorii dintre copiii veniti sa spuna:"Ce coooooool!"Nici o adiere de aripi,nici o atingere de spirit nu le trada prezenta!Ce, mai!Totul era ca pe strada.Prin anii '80 vazusem "TARTUFFE"si "CABALA BIGOTILOR" la Gradina Icoanei pe o scena modificata,adusa in mijlocul publicului si,pentru prima data,actorii te incurajau sa joci cu ei:era teatrul interactiv,ti se uitau in ochi,vorbeau cu tine,le raspundeai,le intindeai capcane,ii atingeai si totdeauna actorii salvau spiritul piesei din eventualul vulg cu o maiestrie inecata in aplauze nebune.D-l Besoiu isi asigura mereu un grup de studenti saraci,cersetori si blatisti,fara loc care stateau pe jos si pe trepte dar care punctau cu rapiditate fiecare sens al CUVINTULUI ROSTIT care ametea si vrajea sala.
Recunosc ca mi-am inchipuit si m-am asteptat la ceva asemanator.Dar "EXPERIMENTUL" m-a dat gata!Nici n-au apucat sa rosteasca primele replici ca un racnet dement mi-a inghetat singele in vine:"IOLANDAAA! MENDEBILULEEE!"Urletul,care venea de undeva de jos,parca dintr-o hruba,era atit de violent,anihila atit de obraznic textul citit de actori,oricum in dorul lelii (era doar REPETITIE, ce vreti?)incit am crezut ca acolo s-a adunat o gasca de batausi de cartier,din aceia cu glugi pe ochi,care cauta scandal.Am vrut sa plec dar sentimentul avut de cind am pus mina pe poarta ruginita a curtii ca totul e dinadins lucrat m-a oprit.Si m-au chinuit pina la capat!Textul citit precum copiii de-antiia,fara punct si fara virgula,fara,macar,chinul sfint al rostirii lui,fara scinteia aia complice ce aparea odata intre privirea Actorului si cea a spectatorului,nu mi-a spus nimic.CARTARESCU?N-a fost!Nu stiu unde era!Creierii mei au fost striviti de urletele animalice:"IOLANDAAA!MENDEBILULEEE!"
"JOCUL",adica transpunerea Ideii prin Cuvint si Mima,prin rascolirea si tirirea sufletului spectator in lumea aia pe care vor Regizorul si Autorul s-o gusti si s-o mirosi, nu a existat.Chiar imi doream sa vad un regizor si sa-i ascult indicatiile pline de miez,comparatiile cu alte trairi aievea,mima sugestiva pentru ce nu se poate spune sau nu se vrea...,sau n-are rost...
Am inteles ca REPETITIA era doar un pretext.Acesta este "spectacolul"si este pe placul tinerilor de azi,liberi in toate cele:sa nu invete,sa nu aiba obligatii,sa nu fie responsabili,sa nu li se impuna...dar sa poata striga din toti rarunchii:"IOLANDAAA! MENDEBILULEEE". Imi amintesc de"Revolutia Imbuibatilor"din 1968 cind tinerii parizieni plictisiti de traiul bun si fara orizont au ridicat baricade pe strazi fara sa puna in virful lor vreo idee.Intrebati de "Mosul De Gaulle"reintors de urgenta din Romania ce vor ei si-au afisat rizind cretin sloganul:"ESTE INTERZIS SA INTERZICI,MOSULE".Abia atunci populatia matura care ii sprijinise de pe la balcoane i-a bagat in case.Avea cine si era in '68!Cind m-am ridicat sa vad cine o striga pe IOLANDA si cui i se adreseaza cu MENDEBILULE nu am vazut decit un rinjet timp al unui umanoid de la inceputul veacurilor jucindu-se cu ecoul primelor silabe reusite.
EXPERIMENTUL anuntat se desfasoara deci, intr-o casa parasita,cu arhitectura sa de bun gust de odinioara demolata si desfiintata cu o rautate de troglodit migrator prin culturi avansate.Mizeria,jegul,nesimtirea si animalicul izbucnit din subsoluri sint aceleasi ca si cele de pe strada cotidiana si prin asta trebuie sa-i dam regizorului si scenografului o nota de trecere...prin viata pentru ca au reusit fara nici un efort sa redea REALITATEA.E si simplu,daca stam sa ne gindim:de ce s-o mai trecem prin Arta cind putem calca direct in ea?Poftiti,MENDEBILILOR de va vedeti!
"Decorul" crud si autentic amestecat cu zgomotele neomenesti anuleaza Textul,Ideea si Autorul care nu mai au nici o valoare.Ramine doar Regizorul ca un alt Demiurg.Si cite ar fi putut face intr-un asemenea spatiu!Ce trairi,ce vietuiri am fi putut experimenta intre peretii darimati,grinzile rupte,stucaturile vandalizate si subsolurile protoumane daca un minim efort scenografic ar fi tins catre ARTA si UMANITATE si nu catre Anularea lor!Simbolul in Arta si ca Arta ramine definitoriu si este inteles si creeaza noi Lumi daca-l desprinzi macar putin,macar intr-un picior de scaun rupt de REALITATEA COTIDIANA!Dar prezentarea acelui"picior"trebuie pregatita cu responsabilitatea mintilor ce-i vor propaga imaginea in Ginta si in Viitorul ei.EXPERIMENTUL ales:"Luati,ma,e ca pe strada!"fara metafora Artei si subintelesul ei cuibarit in subconstientul care transcende generatiile e inutil!Ba,chiar,dimpotriva!N-as putea sa inchei observatiile mele asupra scenografiei daca nu as aminti despre "scena" suspendata deasupra unui"hau"care nu era pus in valoare si asupra"debilului"care se plimba in subsolul fara iesiri si nu era vazut de nimeni!Cind totul s-a incheiat si m-am ridicat plin de curiozitate (iata,si o victorie a scenografului!)sa vad cine e"animalul"care urla si ce rol o fi avut am putut constata ca regizorul ii oferise totusi sansa unei scari de iesire din subteranul fara usi.Ceea ce m-a impresionat si m-a mihnit ca nu a fost pus de loc in valoare a fost insa,...SOTRONUL construit din caramizi cu care actorul "mendebil"nu a avut nici o legatura!Daca ceva putea sa vag-aminteasca de OM in Copilaria lui omeneasca,acela era SOTRONUL.O visez si astazi pe Ninita,Copilaria mea"sotronica"(nicidecum robotronica sau hip-hoptronica!) cu care am reusit sa-mi lepad pielea de "animalut"si sa devin un pic OM!Incantatiile magice pe care le emiteam in salturile noastre pe un singur picior intr-un echilibru perfect ne plimbau in Lumea Oamenilor Dedemult,asa cum i-a lasat Firea pe Pamint.Ascultati:"AN TAN TINO..."Nici pe doua picioare nu m-am putut ridica la auzul animalicelor:"IOLANDAAA! MENDEBILULEEE!"Toti neuronii mi s-au scurtcircuitat,umorile mi s-au innegrit si orice vibratie armonica structural-organica mi s-a defazat catre un inevitabil cancer celular.
Lasind la o parte potentialul enorm al cladirii si al curtii nepus in valoare aproape de loc de scenograf si regizor (in prezentare ei vorbesc de"catacombe"ademenind catre diabolic si subuman),as vrea sa remarc ca ACTUL actoricesc nu s-a produs.Sa mizezi in mod inselatoriu pe anuntul de REPETITIE si EXPERIMENT ca sa ascunzi o neaderare la Arta,un"je m'en fiche"-ism scuipat in obrazul audientei (oricare ar fi fost ea) prin totala nepregatire si lehamitea de a interpreta ("ca asa e azi pa la noi") este un afront impardonabil."Actorii"se chinuiau sa citeasca si isi afisau indolenta si greata pentru efort in mod natural pentru ca astazi valorile sint rasturnate si...atit!Sa nu te uiti in ochii acelor amariti de gura-casca dispusi totusi,sa te asculte si sa nu-i provoci la un duel de idei intr-un ACT ce se vrea si se anunta interactiv e o...!Dar,lasa,ca mai bine o sa racnesc cit ma tin plaminii:"MENDEBILILOOOOOOR!"
In cele din urma am inteles ca nu trebuie sa ma supar!De ce m-oi fi suparat?Am fost intr-o cladire in care mi-am imaginat ce am vrut,pe care mi-am imaginat-o in stralucirea ei de odinioara,mi-am amintit de tinerete si de bucuriile de atunci.De limba romana a MAMEI,astupindu-mi timpanele!De eleganta si armonie,inchizind ochii!De bun simt si omenie,prelingindu-ma pe linga pereti si tinindu-ma de nas!Ce-oi fi avut eu cu actorii?
Acasa ma astepta pisicuta care m-a privit din nou trist.Stia tot!Cind am intrat am calcat in ceva cald:vomase si,intorcindu-ma brusc,i-am dezonorat coada.Ce tragedie pe amindoi!Ea si-a infipt dintii in piciorul meu.Eu am racnit:"IOLANDAAAAAAAAA!"iar ea mi-a raspuns asezat:"MENDEBILULE!"