joi, 29 noiembrie 2012

Cronică la POEZISELE în Revista Yorick

D-na Marina Roman, care a văzut şi POEZISELE şi IEUDUL, ne-a scris o cronică în Revista Yorick. O redau mai jos numai pentru ca ea să existe, în cazul în care dispare cumva de pe site-ul revistei. Dacă faceţi click pe titlul de mai jos, o puteţi citi la ea acasă, în Yorick:


Poezisele – umbre albe ale poemelor pe scenă
de Marin Roman (în Revista Yorick)


Regizoarea Crista Bilciu face, din 7 septembrie 2012,  în aproape fiecare seară de luni o demonstraţie exemplară: „POEZISELE nu este un spectacol de teatru, ci un exerciţiu născut din dorinţa noastră de a experimenta, de a ne autocunoaşte şi dezvolta pasiunea pentru teatru şi literatură. Pornind de la lecturi teoretice din Grotowski şi Peter Brook, am vrut să construim un teatru sărac, în comunicare directă cu autorii textelor şi spectatorii”.
Poemul e muzică, e imagine plastică, e lumină. Poemul poate fi teatru. La Muzeul Naţional al Literaturii Române, într-un spaţiu al cărţii şi al obiectelor încărcate de istorie, câţiva actori – Anda Saltelechi, Cristian Rus, Rodica Bunea şi Sandra Şimon – am putea zice că joacă în poeziile scrise de Mariana Marin, Nichita Danilov, Angela Marinescu, Mircea Cărtărescu, Paul Vinicius, Ileana Mălăncioiu, Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Emil Brumaru, Ioan Es. Pop, Floarea Ţuţuianu şi Cristian Popescu.  Poezisele e un spectacol, dar fiecare spectacol e un pic altfel: imaginea dominantă a fiecărui poem în parte rămâne, umbrele albe îşi fac datoria de traducători care trădează pentru a putea  rosti adevărul, iar acel nescio quid al fiecărei seri e versul care cade sămânţă. Încolţeşte sau nu.
Interesant este că proiectul presupune, în afară de blog – http://poezisele.blogspot.ro/p/proiectul.html – şi discuţii cu spectatorii care primesc, la sfârşit, şi o fişă de feedback pe care sunt invitaţi să o completeze. Text, regizor, actori şi spectatori lucrează, aşadar, pentru următoarea reprezentaţie. POEZISELE este un spectacol bine construit şi coerent. Dovadă stă faptul că în seara în care am participat la acest proiect, unul dintre spectatori a vorbit doar despre „piesă”, nu despre spectacol – desfăşurătorul gândit de regizoare, funcţionândă, iată, ca un text dramatic. Este, cu adevărat, un laborator. Aşa cum mărturiseşte Crista Bilciu: „Ne dorim un laborator de experimente teatrale, un loc unde să descoperim ce e teatrul şi de ce nu putem trăi fără el.” Sau: „Oricum, nu spectacolele ne interesează, ci transformarea noastră în oameni de teatru.” Meritoriu, deasupra oricărei discuţii, este felul în care lucrează, se antrenează, repetă actorii. Pentru Sandra Şimon şi colegii ei înseamnă „Sinceritate, implicare, voce, corp şi multă disciplină. Exerciţii, experimente, improvizaţii care ajung la un nivel superior al recepţiei şi al trăirii interioare”. Serile de luni la MNLR ne spun că regizoarea Crista Bilciu reuşeşte să modeleze această echipă şi, în afara oricărei alte motivaţii, să o motiveze prin teatru.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu