”Hater”-ul nostru revine

ÎN SFÎRŞIT,PREMIERA!CRONICA "NOSTALGICELOR" TEXTE CĂRTĂRESCU EXPRIMATE EXPERIMENTAL DE CHRISTA BILCIU LA TEATRUL DE FOC.

de Marian Bogdan Tesileanu

MOTTO:

"LĂSAŢI ORICE SPERANŢĂ VOI,CEI OBIŞNUIŢI SĂ EXPIRAŢI ADMIRAŢII!"

Nu am vrut să aud nici o părere timp de o săptămîna şi,afară de cîteva puncte...puncte... de vedere schimbate cu cineva am mîngîiat pisica zi de zi fără să mai citesc nimic sau să mă apropii de Teatru. Mi-am impus să fiu cu mintea liberă şi necoruptă de nimic,să nu mă tragă,Doamne,vreun curent...nou pe undeva pînă la premieră şi să strănut necuviincios.Ba,chiar luni seară,mi-am permis să fac o plimbare prin parc întîrzietoare cu vreo jumătate de oră convins fiind că premierele au ceva fast la început menit să atragă şi să deformeze percepţia următoare. Spectacolele se ţineau simultan în găurile dureroase ale clădirii odinioară normale şi respectabile prin arhitectura şi utilitatea sa. Îmi imaginez de multe ori fantome cu joben şi mănuşi,umbreluţe de dantelă şi şoferi în uniformă,guvernante rele şi fete-n casă bune preumblîndu-se nevăzute decît de mine printre mobilele rupte şi pereţii dărîmaţi,scări surpate şi pavaje găurite. Un asemenea destin şi viitor al "Scrinului negru" nu mi-am putut închipui acum 40 de ani deşi soarta îi era pecetluită si nu mi-l pot crede ochilor nici acum." Rămăşiţele lui,vîrîte ca o rană plină de suferinţe şi reproşuri în sufletele tinerilor chemaţi să suporte Experimentul,ar trebui să schimbe ceva" mă gîndeam eu. Poate şi scenograful crede în asta şi,dacă ar fi fost după mine,aş fi lustruit NUMAI un scaun,aş fi spălat NUMAI un ochi de geam şi aş fi montat o balustradă sculptată de NUMAI cîţiva centimetri la superba scară interioară pentru a întelege în ce înalt ne-au vrut fantomele moşilor noştri şi din ce pod putred am căzut noi în cap astăzi.
Dar,să trecem! Am venit hotărît să surprind doar Experimentul provocat de Regizor,construit de Artişti şi perceput de Tineri,ideea lui şi doar în planul al doilea realizarea artistică.
Textele alese din Cărtărescu se joacă simultan,fiecare într-o gaură,odinioară cameră,hol,pivniţă sau chicinetă în mai multe serii,de atîtea ori cîte texte sînt. Intri unde vrei şi te duci la alta după aceea. Exhibiţioniştii Experimentului îşi pun sufletele în palmele inhibaţilor veniţi să se trateze asfel. Nu e un joc de cuvinte. Am privit cu atenţie "publicul": nouăzeci şi nouă la sută,tineri,aparent liberi şi distraşi dar cu toţii veniţi să-i ajute cineva să-şi vadă chipul interior chiar dacă au făcut-o inconştient.
Aceasta este în esenţă valoarea cea mai de seamă a artei dramatice: ea tratează pe oricine:puşcăriaşi,oameni la bandă,paranoici,schizofrenici,psihologi,politicieni,cartofori...,Lumea. Nu mai e nimeni "sănătos la cap" de cîteva mii de ani de cînd se calcă oamenii pe bătături,se mint,se-nşeală şi,vai!, se urăsc şi se iubesc în acelaşi timp. Tinerii adunaţi doar de ZVON nu au în suflete şi nu le mai gîlgîie în gît nici rîsu' şi nici plînsu' anilor '70. Sînt altfel. Au crescut în găşti,orizontul lor e de hrubă universală cu stele mici şi de neatins,certitudinea lor e doar contrastul,lumea lor e haosul zgomotos,realizarea lor e plăcerea,plăcerea lor e ruperea de idei si de preconcepte,visează nelimitat,calcă cioranian pe dumnezei şi nu regretă nimic. Par fragili prin veşnica şi aparenta lor bîjbîire dar sînt duri la contact. O lege fără decretare,o chemare fără sunete şi un imbold fără ideologie îi leagă. Judecă rapid şi înspăimîntă BabaLumea cu ce ar putea fi şi ce ar putea face. Christa-i adună ca Regina Furnicilor şi nu-ş' ce dracu' le toarnă în urechi dar sigur ei văd ALTCEVA şi ALTFEL şi atunci de ce-ar mai lustrui treptele şi-ar mai scutura pernele? A gîndit toate "cămările" Experimentului vecine şi fără pereţi între ele, a rupt catapeteasma sfîntă dintre ACTOR şi SPECTATOR,dintre ARTĂ si PROFAN,dintre MISTER şi REALITATE. Merge pe aceeaşi muche îngustă cu copiii legaţi de ea pin fire de păianjen nevăzute. E Mama-Păianjen care nu-i învaţă nimic dar le transmite esenţe prin tremurul pînzei. Vai de CEI CA MINE,prinşi!
Teatrul de Foc este pe de-a-ntregul Experiment iar expresii ca "punere în scenă" şi "joc" nu au aproape corespondent în ceea ce face ea prin curţile şi prin minţile oamenilor. "Piesele" sînt texte dar pot fi şi discuţii pe marginea lor sau pe lîngă ele.
"Scena" e Lumea aşa... cum e Ea! Iar "jocul",ei,bine,seriosul"joc", e o...joacă cu copiii!
Interferenţele zgomotelor şi vorbelor trebuie însă, lucrate după manual. Acolo,Christa,care,ca orice regizor umblă pe nori spirituali şi visează fapte demiurgice,trebuie să scoboare în Edenul creat de închipuirile ei,să rupă nuieluşa din Pom şi să-i alerge prin tufişuri pe toţi Copiii Creaţiei Sale pînă vor deschide guriţele lor roz cînd trebuie şi cum trebuie,pînă cînd şoapta se va auzi la ultimul om din grup şi urletul va fi exprimat prin mimă şi gest. E simplu! Experimentul se bazează pe grupuri mici şi adunate (ca găştile de cartier),spaţiile sînt şi ele mici. Sînt sigur că acustica fiecărui spaţiu nu a fost atent studiată şi nici speculată,altfel nu s-ar fi suprapus haotic atîtea vorbe. Plus ale mele!... E,poate, o scădere datorată dublei ipostaze Actor-Regizor a doamnei Christa Bilciu. Răsturnarea canoanelor a ridicat mult praf şi nu-i mai vede bine pe Ceilalţi protagonişti ai Experimentului: cei veniţi să se joace sau să caşte gura,la fel de importanţi pentru că ei sînt ţinta şi abordarea lor trebuie să se facă cu mai mare grijă decît pe la alţii din branşă.
"Copiii" Christei sînt amestecaţi,făcuţi fiecare... din alt aluat:unii sînt profesionişti "serioşi",alţii, studenţi,prieteni,cunoştinţe. Talentul nu cere studii dar cere observaţie,muncă şi studiu. Mihai Mereuţă,Dumnezeu să-l odihnească!,îmi povestea că mulţi ani a mai tras cortina pînă ce Doamna Bulandra l-a băgat în seamă deşi-l creştea din coada ochiului şi-l ocrotea cu cîte-o vorbă rară de Paşti şi de Crăciun!
Numai sufletul Christei ştie cum se descurcă dar... e Experimentul ei cu noi!
Ştiu foarte bine ce au însemnat teatrele populare de prin anii '80 şi această cărare bătută i-ar putea spune multe dacă ar mai fi cine să deschidă gura.Nici nu mă gîndesc să compar acel nenorocit experiment cu munca doamnei Bilciu dar pericole există: am o ureche foarte sensibilă la rostitul limbii române şi nu la spusul ei. Deocamdată TAC dar voi reveni cu siguranţă la acest subiect pentru că am crescut în zona din care,numai dacă o iei la stînga,la dreapta sau în sus pe harta Tării,începi să auzi alteraţii,regionalisme sau barbarisme. Acolo,în Prahova,la Nenea Iancu,NU! Sorbeam fiecare cuvînt al rudelor venite de la Bucureşti eu,ţărănuşul valah care vorbeam "cărtăreşte" cu "dă" şi "pă" iar acum nu pot să-mi mai ascult fratele stabilit de 40 de ani în Capitală! Că doar atît ne-a mai rămas şi numai pentru atît mai sîntem numiţi români!
Împreună cu Ionuţ Aluicoco pe care l-am cunoscut la un pahar de vin roşu la focul de lemn adevărat din mijlocul Curţii Miracolelor am văzut cîteva reprezentatii.Cea mai bună ca realizare este "Ruletistul" dar şi "Arhitectul" ar fi putut fi dacă fetiţa ce-şi dă sufletul acolo ar avea cu cine s-o facă.Diferenţa de dăruire dintre ea şi colegii ei de Scîndură este prea mare. Actriţa (n-am avut o distribuţie la îndemînă şi nu-i ştiu numele) a intrat cu privirile peste tot,în fiece ins,în fiece iris,în fiece minte.Tinerii veniţi au sorbit-o şi au susţinut-o.
Cel mai bun text este,de departe,"Mendebilul". Scenografia doamnei Saltelechi foloseşte din plin posibilităşile "naturale" ale zidurilor goale,Regizorul a imaginat totul ca pe o discuţie-povestire şoptită amar între prieteni de gaşcă,regretul după copilărie oricum a fost ea şi oriunde chiar răzbate dincolo de imaginea laptopului-vorbitor,copilul chiar a învăţat să ţopăie şotronul dar NU SE AUZEAU VORBELE.Un mic efort la dicţie şi la materialele separatoare ar fi promovat cu mai mult succes ideea Christei:totul odată că oricum Lumea te copleşeşte cu manifestările ei plenare şi de nerepetat. Iată ce trebuia repetat...Experimentul însă, a reuşit!
Doamna Bilciu e supărată pe mine. Am greşit că m-am apucat să descriu repetiţia de lunea trecută. ÎI CER SCUZE! Eu am fost convins că anunţul de repetiţie e doar o păcăleală şi că acela era chiar spectacolul. M-a păcălit! Te pui cu Demiurgul?
Totodată aş vrea să înţelegem cu toţii că o cronică nu este o exclamaţie "a la Piersic":"E GE-NI-AL! E EX-TRA-OR-DI-NAR!"
Aşa cum am mai spus-o Teatrul de Foc este el însuşi un Experiment.
Piese de teatru între ruine s-au mai montat pentru antiteza Trecut-Actual dar aici Ruina e Lumea Noastră,este Sufletul Nostru azi!
Teatru interactiv s-a mai făcut dar Christa Bilciu ţi-l bagă în suflet şi... NU JOACĂ (ceea ce a şi devenit degradant în întelesul peiorativ al expresiei), ea SE JOACA...SERIOS!
Nu prin neperceperea unei taxe de intrare atrage ea tinerii ci prin firescul "HAI,VINO!" si liberul "FĂ CE VREI!" La o sponsorizare discretă pentru minime aranjamente va trebui să se gîndească, dar...
Experimentul e reuşit! Nu trebuie însă, să şi reuşească pentru că atunci s-ar transforma în Şcoală. Puah! "Asta sună ca dracu'!" El are şansa de a încerca şi a face oamenii să guste odată din mai multe Lumi şi Esenţe! Nu ştiu de ce văd un abur de James Clavel peste o noapte cretană? Nici pe departe:Anda Saltelechi ,m-a legat la ochi şi mi-a mîngîiat uşor părul. Apoi m-a luat de mînă şi m-a coborît din Curtea Miracolelor în Infernul Actual. Noapte bună, Copii!