miercuri, 16 aprilie 2014

Anda Saltelechi - Primul meu rol

Anda Saltelechi a absolvit Actoria la Universitatea Hyperion în 2009 și este angajată la Teatrul Odeon din București. Colaborarea ei cu Crista Bilciu a început în 2003 și s-a concretizat în 20 de spectacole. Este alături de Teatrul de Foc de la începuturile lui, jucând în toate producțiile: o puteți vedea în ”Poezisele”, ”Ieudul fără ieșire”, ”Nostalgia 53”, ”Mioritice”, ”Cântăreața cheală”.

Eram prin facultate (Litere. Abia apoi am dat la Teatru) când Crista, care conducea trupa de teatru a Facultăţii de Litere, a intrat în sala de lectură, unde eu citeam de zori ceva ce nu avea nicio legătură cu examenele mele din sesiunea respectivă. A venit direct la masa unde eram eu şi a întrebat dacă vrea cineva să joace într-un spectacol, pentru un festival. Nu aveam nicio legătură cu teatrul, mai mergeam din când în când la spectacole...cam atât. Eu sunt o persoană mai timidă şi mi-e destul de frică de lucruri noi (deşi îmi plac), mă gândesc mult până să mă bag în ceva. Dar atunci nu am făcut aşa.  M-am uimit şi pe mine. Am zis, aproape fără gura mea, că da, vreau.  Nu ştiam ce rol voi juca, ce va trebui să fac, nu ştiam decât că spectacolul e în engleză şi că în câteva zile vom pleca la Galaţi, la un festival studenţesc. Când am zis ”da” nu-mi pusesem niciun fel de problemă. Apoi Crista mi-a zis că ne vedem în sala cutare pentru repetiţii. Ei, şi când am intrat acolo, mi-am văzut viitorii colegi de spectacol repetând. M-au luat toate transpiraţiile, îmi era greu şi când mă gândeam că vocea mea va fi auzită de alţi oameni. Plus că habar nu aveam încă ce aveam de făcut... Doamne, nu ştiam absolut nimic!!! Am încercat să mă calmez şi ţin minte că eram foarte atentă la ce făceau oamenii, cum ziceau replicile, cum se mişcau... Credeam că e un tip special de mers în teatru... :) .

Apoi am înţeles şi la ce piesă se lucra : ”Richard al treilea”. Oau. Am aflat şi cine voi fi: mama lui Richard! Am primit textul. Aveam un monolog „Either thou you die by God s just ordinance...” pe care l-am învăţat foarte foarte repede (într-o după-masă) şi un schimb (mititel) de replici cu Richard. Mă obseda, mergeam pe stradă citind textul, încercând să înţeleg, nu ştiam cum să zic textul, cred că în ziua aia, până la cămin, unde locuiam, am mers bolborosind cu voce tare monologul. A doua zi îl ştiam! L-am şi repetat. Mă rog, încercam să înţeleg ce gândea personajul şi ... ziceam vorbele alea fiului meu, era un blestem! Ţin minte că am avut un mic şoc când mi-am auzit vocea, nu o mai folosisem în felul ăla! La şcoală nu am reuşit niciodată să învăţ pe dinafară o poezie şi să o zic în faţa clasei. Iar, în clasa a cincea, prima notă de patru a fost la muzică. Profesorul a intrat în clasă şi brusc, dintre toţi, m-a ridicat în picioare şi mi-a zis să cânt ceva. Şi,din cauza faptului că mi-era ruşine să mă audă toată lumea, nu am putut să scot nici măcar un „mâc” muzical. M-a pus jos după 10 minute de insistenţe şi mi-a dat prima notă de patru din viaţa mea.

Şi acum vocea mea mergea, cuvintele blestemului curgeau din gura mea unul după altul... Dacă am zis ”da, vreau să intru în piesă”, nu mai puteam să dau înapoi. Mereu îmi ţin cuvântul. Muream de frică. Nu puteam să mă gândesc decât la faptul că mulţi oameni o să se uite la mine. Cumplit! :)

Şi a venit trenul în gară, ditribuţia pe peron, hopa sus şi la Galaţi cu noi! Pe tren am nimicit-o pe Crista cu întrebări! Neştiind nimic despre teatru, despre actorie îi puneam cele mai naive întrebări, cred. Mi-ar plăcea foarte mult să ştiu ce întrebări îi puneam atunci. Ar fi amuzant. Poate erau pline de bun simţ... hehe. Ştiu că am avut o dorinţă foarte mare: având în vedere că mama lui Richard era oarbă... (mare scuză din cauza fricii mele de public) să mă lase să intru în scenă cu ochii închişi! Şi m-a lăsat! În scenă mă aducea cineva, doar că apoi, în timp ce îl blestemam pe Richard, mă tot învârteam şi, la un moment dat, trebuia să cad. Şi am căzut, doar că, având ochii închişi, am căzut cu spatele la public. De unde ştiu? Am întredeschis puţin ochii (plină de curaj) şi am vazut spatele scenei. Şi mi-am luat inima-n dinţi şi m-am întors către public şi am continuat! Nu cred că a fost un spectacol foarte reuşit. Dar cred că din momentul ăla am început să mă gândesc tot mai puţin la Litere (eram în anul 2)... Peste 3 ani fix porneam cu Crista spre Bucureşti. Aveam în gând să dau la teatru.