NOSTALGIA 53 - a 15 oara (feedback de la actori)

Cristian Rus (GEMENII - Andrei)
Big bang! A 15-a oară, șoc și groază! Să încep cu faptul că în timp ce ne machiam pe la poartă au trecut de 2-3 ori 2 oameni foarte interesați de spectacol, la ce oră este și dacă vine și Domnul Cărtărescu. Când a început spectacolul îi vad pe cei doi oameni, care mai aduseseră o prietenă și căutau neapărat să vadă Gemenii. Au intrat la mine,s-au așezat și tot momentul au fost foarte zâmbitori, cu o energie foarte plăcută, iar prietena celor doi părea că știe foarte bine povestea, însă când a văzut că eu încerc un joc cu spectatorii legat de descifrarea poveștii s-a oprit în a mai da detalii. La final, cade bomba! Cei trei se apropie de mine, foarte zâmbitori, iar doamna (prietena celor doi) îmi spune; ”Tu știi cine sunt eu? Sunt Gina din poveste!” (Avea pe față un zâmbet atât de plăcut,radia de fericire, încât eu am simulat un leșin la aflarea veștii, fapt care i-a distrat si mai tare) Mi-a spus că povestea are baze reale, că există casa din poveste, este a dânsei, și ca defapt povestea s-a întâmplat când erau la facultate nu în liceu. Mi-a spus numele adevărat(eram prea surprins ca să îl mai țin minte). Am întrebat-o dacă i-a plăcut, și mai mult am întrebat-o dacă așa a fost dânsa, ca în poveste și mi-a răspuns: ”Am fost , am fost!”. S-a bucurat să își vadă povestea jucată la teatru, și la cererea mea am făcut și o poză. Un sentiment de nedescris, să vină la tine personajul din povestea pe care tu o transmiți spectatorilor, să îl privești față în față, și să te felicite cu cea mai mare bucurie, parcă era bucuria unui copil care se joacă. În rest , nu știu cum dar mereu am avut destui spectatori cu care să îmi fac momentul, unii mai vorbăreți alții mai puțin, dar per total, energia a fost buna!

Anda Saltelechi (RULETISTUL - Povestitorul)

O să spun doar atât, cu câtva timp înainte de spectacol eram atât de obosită şi nu aveam niciun chef de nimic. A început spectacolul, iar după primul, ma simţeam pur şi simplu revigorată, de parcă dormisem două-trei ore. Chiar i-am spus Sandrei şi, în timp ce-i spuneam, realizam că da, mă simt mai odihnită decât m-am simţit întreaga zi, mai în apele mele, mai vie şi mai gata să joc a două oară. :)
Am jucat de trei ori, am avut public foarte divers. Hehe. Vorbăreţ şi pus pe şotii. Cred că am jucat spectacolul ăsta de vreo 60 de ori! Rar a fost la fel! Astă-seară parcă ne-am simţit altfel, pe alocuri, au fost lucruri care m-au surprins plăcut, s-au făcut propuneri noi şi bune şi au venit şi răspunsurile de la colegi, propunerile nu au picat în gol.
Să joci cu tot ce ai, iată răspunsul, cu tot!

Luiza Cobori (ARHITECTUL - Elena Popescu)

Luiza Cobori Astă seară a fost bine. Se poate și mai bine, știu asta, doar că mi-a plăcut că a început să se așeze și să curgă frumos momentul. Dacă înainte îi întrebam pe băieți obsesiv - ce urmează?- de vreo două spectacole înainte sunt pe picioarele mele. Nici urmă de nesiguranță. Din păcate am avut public puțin noi la Arhitectul. Știu că a fost public puțin în toată casa, însă cred că putea fi condus și distribuit mai bine. Totuși, cei care au fost la noi, au fost extraordinari! Vă mulțumim din suflet că ați fost alături de noi!

Sfiraiala George Petrisor (REM - Egor)

deși nu au fost prea mulți spectatori , pe la mine au trecut în mod constant. au fost în numar de 25 de oameni, frumoși, curioși și ascultători.o parte mai fuseseră la nostalgia în alte seri. îmi place când întâlnesc oameni care au mai fost, dar și cei care ajung pentru prima oara sunt extrem de delicioși. am fost întrebat și rugat în seara aceasta de o persoană dacă poate să îmi facă o poză, pentru că este prima oară când vine și îi place extrem de mult. a venit o altă persoană care a mai fost altă dată dar nu a intrat la mine acum, venise doar cu câțiva prieteni pe care mi-a pasat, foarte drăguț din parte lui.

Florin Stoian (ARHITECTUL - Saxofonistul)
Nu ştiu ce înţeleg unii prin teatru şi cum văd meseria asta dar imi dau seama că mulţi dintre noi îl văd că pe o joacă şi nu ca pe un joc. Spun asta pentru că aseară înainte de spectacol nu mi-a plăcut deloc atmosfera! DELOC!!!. În sensul că nu s-a construit nimic înainte de spectacol şi aici mă refer la o încălzire serioasă, voce, mişcare, dicţie. În casă, lumea era total distrată, se urlă non stop şi se râdea tot timpul. Nu înţeleg cum puteţi să fiţi atât de relaxaţi!!! Ştiu, ştiu! Mi s-a mai spus! Sunt o persoană rigidă! Dar cred că nu mai cu o anumită rigiditate, seriozitate, disciplină se poate ajunge la ceva calitativ şi profund. Îmi doream să se întâmple ceva, o supă energetică, ceva, din păcate nu s-a întâmplat nimic! Asta o spune şi cântecul de început unde am fost foarte jos ca energie, în ciuda faptului că nu a fost lume atât de multă. Surprinzător, la noi, "Arhitectul" a ieşit destul de bine. Am jucat doar de două ori, dar concentrat. Eu unul am empatizat cu "Arhitectul" şi am simţit povestea, iar cu "Elena" am colaborat mai bine . Publicul a fost "cuminte" si receptiv. Au urmărit cu atenţie povestea noastră. De fiecare dată când mă uit în ochii oamenilor, îmi dau seama că pleacă cu "ceva" acasă. Asta pentru că şi sfârşitul piesei este un moment foarte bun. Ştim noi de ce! Aştept cu nerăbdare urmatoarea reprezentaţie.

Ana Maria Cucuta (REM - Carmina)

Ca de fiecare data pentru mine a fost o seara de trezire. M-am descoperit pe mine iar, și iar, și iar. Am reușit să ies cu bine cand am avut un spectator sâcâitor. Și asta cu zâmbetul pe buze, ceea ce l-a făcut și pe el să își schimbe atitudinea pana la sfârșitul momentului. Am avut în rest doar oameni fain, care au râs, au mers cu mine și au așteptat cu ochii mari să audă cum se termină povestea. Acum mă bucur că a fost. Mulțumesc!

Atabay Andrei (MENDEBILUL - Băiețelul cu poliomielită)

A 15-a Nostalgie a fost linistita. Chiar daca am avut mai putini spectatori, au fost oameni faini care au contribuit cu energia lor pozitiva la atmosfera spectacolului. Am jucat "Mendebilul" de doua ori si a fost bine.La noi, au fost cate patru spectatori pe serie, dar pe parcurs se tot adaugau, spunand ca au auzit inceputul cand au fost la momentul vecin.Din punctul meu de vedere, nu e tocmai ok faptul ca au decis sa apara la jumatatea momentului, in mijlocul povestirii, dar e alegerea lor.

Pot spune ca a fost prima reprezentatie care nu m-a stors de toate puterile!A trecut foarte repede, precum o bataie din palme.A fost frumos!

Evelyn Marcu (REM - Puia / RULETISTUL - Adolescentul)
Deși a fost public puțin, și am crezut că în 2 ore vom fi acasă, în pijamale în pat, spectacolul a durat aproape 3 ore, tocmai din acest motiv. Toată casa s-a mobilizat în a trimite fiecare persoană la momentele importante. Cred eu că nu am ratat pe nimeni care să nu ajungă la Ruletist, Arhitect, Gemenii etc. Personal, m-am simțit foarte bine, cei care mi-au ascultat povestea au fost atenți și receptivi, iar din acest punct de vedere sunt foarte multumită.

Mihaela Ilie (REM - Balena)
In seara asta mi s-a parut mai usor pentru ca au fost mai putini oameni. Mi-a fost mai greu sa imi intru in stare pentru ca m-am pomenit cu 3 prieteni care au intrat primii sa ma vada si mmm, mi s-a parut putin mai greu. In rest, am simtit o energie pozitiva in casa si m-am distrat spunandu-mi povestea.

Alina Tofan (REM - Ada)
A fost foarte diferit şi nu ştiu dacă e bine sau rău. Mă bucur că fiind mai puţini chiar am reuşit să iau câte o persoană la momentul meu. Nu m-a deranjat că au fost mai puţini... Era mai spaţioasă şi mai aşezată atmosfera. Am avut spectatori foarte faini. Mi se pare fain că avem spectatori care nu sunt oameni aşa spectatori, care nu merg/des la teatru. Şi sunt mulţi! Sunt spectacole care se joacă cu sala goală... Mă declar mulţumită. Am nişte colegi minunaţi şi le mulţumesc că mă ajută

Cristina Pleșa (REM - Păianjenul)
Cristina Pleşa imi cer scuze pentru intarziere.... La aceasta reprezentatie am trait ceva nou, plecand de la motivul unei raceli care m-a determinat sa fiu un Paianjen mut, dar la fel de prezent... a fost o atmosfera melancolica... Am vazut oamenii si din alt unghi... de cercetas... Un spectator a vrut sa epateze, sa arate ca e mai ,,deosebit,, . vrand sa impresioneze, dar in fond nu facand altceva decat sa incurce si sa faca totul in detrimentul jocului nostru... de data aceasta cred ca fiecare moment isi avea nivelul intim optim de desfasurare, in sensul ca nu se mai acopereau fonic.... cred ca din cauza racelii nu am mai auzit nici instrumentele... am ghidat oameni, m-am jucat cu ei.. i-am intrigat.... mie mi-a parut rau ca am fost pe mute... toate explicatiile mele rezumandu-se la gesticulatii si limbajul Painjenului..

Zimbran Rares (MENDEBILUL - Mirciosu)
Începutul spectacolului mi-a plăcut. A fost viu, pe ritm și prezent. Prima reprezentație, însă, a început printr-un mare haos. Oameni se fâțâiau pe ușă, cunoscuți care au fost la gemenii ridicau cortina și se uitau la mine când spectatorii mei erau cu ochii închiși; un spectator, interesant aș zice, mormăia ceva la fiecare 2 cuvinte pe care le rosteam. De pe la jumătatea momentului lucrurile au început să se mai așeze. Spre final am simțit o furie spre anumiți spectatori ce nu se astâmpărau și tot găseau ceva de șușotit și de uitat prin telefon. Mi-am canalizat toată furia aceea în momentul de sfârșit, transformandul într-o nebunie profetică specială. M-am simțit foarte bine atunci.
A doua reprezentație, a început bine dar s-a terminat oribil. De la jumătatea momentului, în timp ce vorbeam, fiind răcit, am rămas fără nas, apoi mi s-a făcut un nod în gât și mi s-au înfundat urechile. Nu știam dacă vorbesc prea tare peste muzică, așa că am coborât un pic volumul. Apoi m-am gândit că vorbesc prea încet, am început să mă deconcentrez și simțeam cum pierd publicul. Conștientizam cum trăgeam să trezesc un interes, în loc să-mi ațintesc atenția pe povestea pe care o aveam de zis.
Am impresia că mi-am pierdut miză. Până data viitoare va fi deja sudată.


Sandra Șimon (RULETISTUL - Coco)

A fost o seară faină.Deşi publicul nu a fost atât de numeros ca la alte reprezentaţii,am jucat de 3 ori şi de fiecare dată cu o „poftă” (in)explicabilă de a prezenta povestea cât mai bine. Se pare că ne-a reuşit. Nu ştiu ce s-a întâmplat în restul casei,noi fiind „încuiaţi” în subsol,dar am înţeles că majoritatea momentelor au ieşit bine.Deşi casa era destul de pustie,au fost şi câteva probleme cu lumina şi nu s-a mai creat acea atmosferă,acel sentiment de necunoscut. „Ruletistul” s-a jucat de 3 ori,cum am mai spus şi de fiecare dată,deşi altfel,la fel de bine.Am simţit mai mult ca niciodată o conexiune foarte bună între noi,ca şi cum eram un singur organism care reacţioneaza împreună la factori externi.A fost haios momentul în care s-a ars un reflector şi cum a zis Ioan, „Coco, am bulit-o”, nu ne-am panicat,am reacţionat natural şi cum zice şi Coco, „ne-am scos”. Totuşi,nu era plăcut să jucăm pe întuneric, nu? Au fost multe momente în care ne-am simţit de-ai locului, de-ai poveştii. Spectatorii au fost,majoritatea receptivi,atenţi,dornici să afle povestea în contextul unui spectacol, citind cartea înainte. Sunt fericită că a ieşit totul foarte bine şi cred că ar trebui să mediatizăm cu mai multă seroizitate acest spectacol. Ar fi păcat să nu vadă cât mai multă lume ce avem să le oferim atât noi cât şi Nostalgia...din noi,din ei,din fiecare.

Alina Cimpoeru (NOSTALGIA - Timpul)
Atmosfera generală din casă nu a avut magia necesară în acest spectacol. Cred că factorul principal a fost publicul puțin numeros, la care s-a adăugat faptul că a fost pentru mult timp lumină afară, lumină ce a mai pătruns și în casă. Nu cred că dacă avem puțini oameni e o problemă în sine, cred că faptul că nu suntem obișnuiți cu asta, face diferența. Au fost la început în jur de 30 de spectatori, au mai venit în prima oră cam 20. S-a jucat aproape trei ore. Cumva, parcă spectacolul își pierde din calitate sau poate e doar o perioadă.

Raluca Zlatanov (REM - Garoafa)
Spectacol din nou.....alti oameni complet...au inceput sa vina copii de liceu de ultima data. Culmea e ca adultii se joaca mai mutl decat cei din liceu. Imi palce transformarea Garoafei in ghicitoare adulta prin vraja, imi place ca oamenii au inceput sa inteleaga asta. Nu am vazut niciodata casa asa goala si pana acum nu am terminat niciodata pana la 22. e drept ca oamenii mai urcau la Garoafa, dar am auzit de jos mesajul colegilor ca a inceput sa doarma casa, deci...le-am spus ca-i astept data viitoare. Am avut un gust amar cu un spectator care era grabit ca venise la altcineva si ma intreba daca il fac sa astepte si nu a reusit sa intre in atmosfera si mai rau vorbea in acelasi timp cu mine.
Casa in schimb si asa goala avea o istorie veche si acum mai mult ca niciodata mi s-au parut fetitele ca le vad iesind de peste tot. Dupa ce am impartit spectatorii la Ruletist si Arhitect am avut timp sa vad pentru prima data Gemenii si mi-a placut provocarea pe care Cristi o arunca spectatorilor, mi-ar fi palcut sa raspund ca adult nu ca Garoafa pentru ca m-a pus pe ganduri ca si finalul deschis pentru fiecare...ce-mi palce la spectacoul acesta si acum vad ca si ceilalti colegi joaca in acelasi stil este ca fiecare spectator are sansa infiecare spectacol sa se descopere pe sine, sa-si puna intrebari si sa caute in el raspunsuri, iar acelasi final inseamna pentru fiecare altceva.

Liliana Radu (REM - Esther / RULETISTUL - Doctorița)

Public putin si frumos in seara asta. Foarte frig, mi-am dat seama de-abia dupa ce am ajuns acasa, cat de frig mi-a fos de fapt. Cand sunt Ester nu mai stiu nici de frig, nici de foame, nici de sete. M-am bucurat sa regasesc fete cunoscute. In seara asta m-am simtit mai sigura pe mine, mi-am dat voie sa ma joc cu adevarat, si cred ca povestea mea, mai mult ca in alte seri, a ajuns la cei care s-au jucat cu mine. Am reusit sa nu ma deconcetrez si sa nu parasesc personajul chiar si atunci cand am avut spectatorii care o cunosc pe Lili. Si apropo de Lili, o doamna mi-a spus ca se numeste asa, si primul gand a fost: ”Chiar? Si eu!”, dar m-am prezentat imediat Ester.
Povestea in schimb, REM-ul, continua si dupa spectacole, cautarea scoicii, a subtilitatii ascunse in spatele imaginatiei neprihanite a copilarie ma urmareste si in zilele cu soare, si in vise. Gasesc in povestile si jocurile noastre taine si comori ascuse, hrana pentru suflet. Am reusit sa trag in seara asta cu ochiul un pic la Arhitectul. Tare mi-ar placea sa fiu si eu in scaunul de spectatorului, sa vad casa ca un musafir. Mi se pare ca Nostalgia este o lunga calatoriei catre mine insumi. Si imi place drumul pe care merg.