marți, 8 aprilie 2014

”Cântăreața cheală” și freza dumisale din 7 aprilie

Eu sunt în continuare la Sibiu, dar, în lipsa mea, Teatrul de Foc a jucat ”Cântăreața cheală” la Carol 53. Iacătă cum a fost, la cald, chiar din gura actorilor:

Anda Saltelechi (d-na Martin)
Ştii... momentul ăla dinainte de spectacol când nu ştii ce o să fie sau cum o să fie, când stai în sală şi aştepţi să vezi ce va fi când se ridică cortina, sau, în alt fel de teatru, ce va fi când intră actorii în încăpere. Îmi amintesc şi acum, stăteam în sala de teatru şi s-a aplecat la urechea mea „ăsta-i momentul meu preferat, întunericul ăsta dinainte de ridicarea cortinei”... M-a luat cu frig pe şira spinării când mi-a spus asta. Pentru că la teatru sunt două părţi: actorii şi spectatorii, la fel de importante, sau aproape la fel de importante. Oamenii în sală aşteptând cu sufletul la gură şi actorii stând în culise emoţionaţi, aşteptând intrarea în scenă. Şi astea două energii urmează să se unească. Şi sunt momente pe scenă când nici nu înţelegi ce energii coboară şi fac transformă totul în ceva... ceva extraordinar, ieşit din ordinar, din cotidian.
Eu nu ştiu dacă am avut vreun astfel de moment astă seară, dar cred că a fost un spectacol mai aşezat decât a fost al doilea pe care l-am avut. Au fost diverse accidente, rezolvate frumos. Probabil Sandra va spune mai multe în sensul ăsta.  :)
E un spectacol dificil, deşi scurt, riscant... putem aluneca foarte uşor în altceva, de asta zic că e riscant. Trebuie condus bine de actori.
Îmi place foarte mult textul. Îi descopăr valenţe noi. Mi se pare foarte actual. E foarte interesant la ce râde lumea, foarte interesant. Cum se regăsesc oamenii în ce văd.
(Simt că ar trebui să existe pe scenă mai mult mister şi mai puţin joc la public, chiar aş vrea să se înţeleagă bine ideea ta, Crista..., nicio clipă nu aş vrea să fie doar o glumiţă sau o caricatură spectacolul. Dar pentru asta trebuie să fii aici să-l vezi. Nu zic că e jucat gros, doar că simt că trebuie corectat)... Eu simt că în spectacol tău e vorba de imposibilitatea de a comunica... chiar cele mai simple lucruri fiind puse la îndoială. Sau despre foc... un foc care a rămas totuşi puternic, că nu poate fi stins de nimeni . Ceea ce lasă totuşi loc speranţei...)

Sandra Șimon (d-na Smith)
 Of,ooofff.Cred că este primul spectacol despre care nu ştiu ce să zic,dacă a fost bun sau prost; cert este că m-a consumat destul de mult şi am plecat acasă cu o durere de cap şi cu un nod in gât.Deşi ieri am avut o repetiţie bună şi am sperat că o să păstrăm ceea ce am câştigat în urma ei,nu a fost aşa.Nu înţeleg de ce am fost deconcentrată în anumite momente şi,inconştient,pun asta pe seama problemelor tehnice pe care le-am avut. Doamna Smith a rămas „fără curent” de două ori,s-au stins lanternele dânsei ca lumânările în faţa vântului.Nu este o scuza dar nu este nici plăcut să se întâmple aşa ceva.Am avut din nou emoţii înainte de a începe şi mi-am propus „să fiu acolo” indiferent de ce se întâmplă.Am reuşit dar nu pe tot parcursul spectacolului.Am avut momente în care mi se părea fals ceea ce se întâmplă între noi,pe scenă,situaţia nu era aşa cum trebuia să fie,sinceră. Cred că am nevoie de câteva păreri dinafară ca să îmi dau seama dacă a fost bine sau nu. E foarte greu să cataloghezi un spectacol ca fiind bun sau prost.Publicul părea că primeşte ceea ce i se dă şi spre deosebire de primul spectacol,acesta a fost oarecum departe de a fi foarte bun.Nu am simtit „acele” reacţii din partea spectatorilor şi cred că şi asta ne-a debusolat oarecum.Aş vrea tare mult sa fie „cutaţat” spectacolul şi să înţelegem şi noi ce nu a fost bine, unde greşim şi de ce greşim. Oricum,data viitoare o să fie bine,ştiu eu de ce... :)

Cristian Rus (dl. Martin) 
Încă de la început mi-a plăcut energia publicului. Avea un soi de ”curiozitate tăcută”, respectuoasă. Nu mai era agitat și gălăgios ca data trecută. Spectacolul a început și deodată o văd pe Sandra(Doamna Simth) că rămâne fără lumină la lanternă. Mi-a plăcut cum a salvat situația din personaj și chiar în sinea mea m-am bucurat de accident, ne-a făcut mai atenți și mai vii, pe scenă. Ne-am propus încă de la ultima repetiție să fim mult mai implicați în situațiile din piesă, și recunosc că pe ici pe colo mai scădea ritmul dar reușeam să susținem fără să exagerăm în intenți. Miza piesei este focul, pe care noi îl ascundem de căpitan și cred că de data aceasta am fost mai conștienți ca niciodată de ea. Eu personal am mai descoperit câteva lucruri faine la personajul meu, ceea ce demonstrează încă o dată faptul că întâlnirea cu publicul  este benefică pentru actori. E bine să te afli într-o continuă căutare. Într-o altă ordine de idei, mi-a plăcut vizita făcută familei Simth din seara aceasta. Plină de surprize, accidente drăguțe și atmosferă de poveste. Nu știu când s-a încheiat spectacolul, povestea a curs, fără poticneli grave și deodată primeam aplauze călduroase de la un public zâmbitor. Nu spun că a fost cel mai bun spectacol, dar mă bucur de faptul că am reușit să creștem după reprezentația mai slabă de data trecută, având în vedere că regizorul nu este cu noi, iar repetițiile nu au fost așa de numeroase.

Florin Stoian (dl. Smith)
De ceva timp tot incerc sa imi explic ce se intampla cu "Cantareata". Cineva mi-a spus ca mi-am luat ca punct de reper, primul spectacol, mai exact premiera. Nu stiu ce sa zic! Ce pot sa zic este ca apare o deconcentrare in timpul spectacolului. In ciuda faptului ca mi-am propus sa fiu foarte atent la ce se intampla pe scena, inclusiv la situatie si mai ales la relatiile dintre personaje, in spectacol s-a intamplat altceva si nu inteleg ce! Eu personal am avut emotii mari, gura uscata, si probleme cu lanterna. Aveam senzatia ca se stinge, si eram preocupat de asta. Cred ca mi-a furat din atentia care trebuia sa o acord altor lucruri. Spectacolul a inceput cu o energie buna, energie care pe parcurs a scazut. Dupa cum spuneam nu inteleg unde se produce ruptura si unde se pierde concentrarea. Am sa ma mai gandesc, poate am norocul sa visez raspunsul!




Evelyn Marcu (Cântăreața cheală)
"Cântăreaţa cheală" de seara trecută a "ieşit" mult mai bine decât cea anterioară. Şi când spun "mult mai bine", nu înseamnă extraordinar; spectacolul a început cu o energie joasă, actorii au vorbit extrem de încet (abia îi auzeam eu care stăteam aproape în primul rând - din culise), jocul lor mi s-a părut cam intimist. Dar, pe parcurs, s-au mobilizat şi au jucat pentru public, nu doar pentru ei. Spectatorii au simţit şi au răspuns cu zâmbete, râsete, şi mai ales, atenţie. Mi-a plăcut foarte mult de doamna Smith, care a reuşit să treacă peste cele două incidente foarte natural: prima oară, i s-a stins lanterna chiar la început de spectacol, iar ea şi-a cerut scuze şi ne-a anunţat că revine. A doua oară, a fost cu atât mai comică, fiindcă lanterna i se stricase în timpul "Guturaiului", şi o vedeam cum o lovea disperată - atât de povestea pompierului, cât şi de lanterna propriu-zisă. A fost foarte comică şi mă amuz chiar şi acum, când scriu aceste rânduri. Personal, m-am simţit mai bine la această reprezentaţie, decât la cea anterioară, deoarece, chiar dacă greul spectacolului nu-l duc eu, trăiesc o dată cu colegii mei şi simt împreună cu ei bucuria, împlinirea sau eşecul.

Rareș Zimbran (Mery)
Public mai rarut dar dragut. Era la fel de liniste in sala precum in culise, lucruru ce a contribuit la expansiunea emotiilor de dinainte. S-a intrat cu energie in scena dar, totusi, a fost greu sa se ridice. Iar pentru mine a fost o senzatie foarte ciudata, de cand am intrat pana am iesit. Cum am aprins lanterna, a inceput o mica nebunie. Lanterna a pornit in modul "Star wars", am scos un "OPS" dragut si gingas si am pornit-o pe modul normal. Cand am vrut sa scot primele cuvinte pe gura, am uitat complet ce aveam de spus, am uitat replica, dar eram foarte calm si linistit (eu in mod normal ma agit destul de tare cand se intampla ceva de genul si ma calmez dupa cateva secunde), asa ca am gandit logic si mi-a iesit replica pe gura.
Am avut impresia ca traiesc intr-un paradox. Eram calm si emotionat in acelas timp, ma panicam de greseli dar foarte linistit ca voi rezolva. Nu prea stiu sa spun care ar fi motivul, dar pot spune ca a fost un spectacol ciudat de interesant pentru mine.

P.S.: Fix inainte sa inceapa spectacolul m-am impiedicat de o lada cu bere si era sa cad cu ea. :D

Alina Cimpoeru (actriță TdFOC, aici spectator)
M-am simțit ca într-o seară plăcută, la teatru. Am dat și o mână de ajutor colegilor. Pe când am venit eu, ei pregătiseră tot și i-am găsit făcând exerciții în echipă. Atmosfera era plăcută. Încălziseră puțin subsolul (asta am observat de când am fost la întâlnirea/sedința cu Liliana) și erau concentrați la joc. M-am alăturat lor și timpul a zburat. În scurt timp am fost anunțați că au venit spectatori. Mai erau 30 de minute până la începerea spectacolului. Cred că au fost în jur de 40 spectatori, potrivit pentru a nu fi o atmosfera încărcată, ca data trecută. Probabil numărul ideal de oameni pentru acea sală este 50. A fost un public bun, a urmărit liniștit, s-a bucurat cu măsură, iar la final i-am vazut încântați sincer. Unii chiar au ținut să felicite actorii. Nimeni nu a ieșit sau intrat în sală după ce a început. Spectacolul a fost mult mai așezat decât data trecută, cursiv, actorii mai prezenți. L-am urmărit cu plăcere, de pe scaunul meu rezervat strategic, de unde am putut stinge lumina la început și aprinde la final. Vreau să felicit colegii pentru ce au reușit în seara asta și în general cu acest text.

Notă: Căutăm în continuare noi colegi, CU ADEVĂRAT pasionați de teatru și dornici să facă parte dintr-o echipă faină. Detalii aici: casting.