10 lucruri faine la meseria de actor (Anda Saltelechi)

1. Te ţine mereu în priză meseria asta. Sau aşa ar trebui. Nu te lasă să adormi. Sau aşa ar trebui. Suntem nişte privilegiaţi, nu facem acelaşi lucru în fiecare zi, cum ar fi să stăm la un birou şi să numărăm orele până ajungem acasă. Sau, când ne sună cineva, să zicem „uite, aştept să treacă timpul”...
 2. Se ocupă cu adâncimile sufletului uman, nu se termină niciodată, din fericire. Dimpotrivă, se complică, se ramifică. Asta înseamnă că nu te poţi plictisi, decât dacă eşti superficial poate. Tratează omul în simplitatea lui, în frumuseţea sau urâţenia lui. Poţi să le trăieşti pe toate, într-o seară poţi face pact cu diavolul iar în alta să nu ai ce mânca, sau să devii brusc un necunoscut. Toate astea te ajută, de fapt să înţelegi cât de complexă e.
 3. De-a lungul unei vieţi de actor poţi trăi mai multe vieţi de om. Un actor se joacă cu imaginaţia, deci nu trăieşte sec, la suprafaţă. Poate deveni gras sau slab, bătrân când e încă tânăr, copil, când deja e matur, femeie când e bărbat, bolnav când e sănătos, poate jongla cu vârstele, cu timpul... să-l sfideze. Am văzut odată un spectacol din Lituania, cred, într-un FNT. Jucau nişte bătrâni care abia se mişcau prin casă care, de fapt, era singurul lor univers...abia se târau din cameră până-n baie. Iar la aplauze, surpriză: au ieşit nişte oameni tineri, joviali, nu mai în vârstă de 30 de ani! Actorii sunt făcători de minuni! Ca să nu mai spun de efectul catharctic pe care-l pot oferi nişte actori care înţeleg sarcina pe care le-o dă regizorul, la rândul lui creator! Nu pot uita ce efect a avut doica din „Strigăte şi şoapte” a lui Andrei Şerban în momentul în care a îmbrătişat-o matern pe sora cea mică. A înviat-o în mintea mea pe mama! Actorii mi se par binecuvântaţi, nu vreau să mistific prea mult, însă chiar cred în asta.
4. Pot vorbi singuri pe stradă (pot repeta textul tare) fără să zică nimeni că-s nebuni, deraiaţi etc. Mi-o amintesc şi acum pe Ruxandra Sireteanu (eram la Metropolitană în Romană) şi fumam o ţigară în curte... Ea trecea pe lângă spunând text cu voce tare. Mi-a fost foarte simpatică. Nu am întrerupt să salut. Mi s-a părut o imprudenţă să fac asta.
 5. Un alt lucru fain la meseria de actor e că teatrul tinde să fie un loc de intersecţie pentru mai multe arte : pictură, muzică, proiecţii video... un loc de întâlnire pentru artişti, unde frumosul, dar şi urâtul, şi grotescul le stau la îndemână. Ce frumos e un actor total, unul care stăpâneşte mai multe lucruri. Ce frumos este să te dezvolţi în pemanenţă, să nu-ţi laşi simţurile să aţipească.
6. Întâlnirile. Un alt lucru fain în meseria asta. Cu tot felul de oameni. Stabilirea de conexiuni, şi nu doar genul ăla de comunicare forţată şi politicoasă. Normal, nu cred că felul ăsta de conexiune îl pot avea doar actorii. Ar fi aberant să cred asta.
 7. Cred că teatrul poate să împingă limitele unui om mai departe. Îl poate face mai puternic, mai conştient de sine. Mai ales experimentele. Adică nestatul în forme ştiute şi explorarea de teritorii noi. Genul de experimente Marina Abramovici, de exemplu. Atunci când urli să vezi cât poţi să urli! Sau când pui tot felul de obiecte în jurul tău şi te laşi pe mâna publicului, să vezi până unde poate merge un grup de oameni împotriva unui om care se lasă pe mâna lui. Sau statul faţă în faţă cu un alt om, necunoscut şi uitatul ochi în ochi. Mă preocupă foarte tare conexiunea dintre oameni, cum ajungi cu adevărat la celălalt, să-l vezi şi să te vadă. Să dai şi să primeşti. Nu ştiu, ăsta ar trebui, cred, să fie un prim scop al teatrului. Ca să transmiţi, de exemplu, alienarea individului, cred că întâi trebuie să te apropii de oameni şi să-i înţelegi în complexitatea lor! Să-i iubeşti.
 8. Poti face oamenii să râdă. Poţi să înveseleşti! Poţi fi liber! Ce grea e libertatea!
 9. Poţi să guşti cum e moartea înainte să mori.
10. Poţi face minuni, poţi ajuta oameni, să-i faci să se simtă mai puţin trişti. Să plece acasă săltând de bucurie, fără să ştie exact de ce, sau trişti, pentru că se identifică. Sau gânditori pentru că până atunci nu s-au gândit la asta. Sau sceptici! Sau, pur si simplu, cu o digestie mai bună  Cred că teatrul poate fi un mod de auto-cunoaştere şi de transmitere mai departe. Un mod de supravieţuire mai puţin sărac! Un loc sacru pe care vrem să-l recâştigăm în permanenţă. Asta înseamnă că l-am pierdut. Sunt momente în unele spectacole de o frumuseţe rară, dumnezeiască. Despre astfel de momente domnul Naum zicea că „a coborât îngerul”... Momentele alea când oamenii tac, nu aplaudă şi se gândesc la ce au văzut.

Anda Saltelechi a absolvit Actoria la Universitatea Hyperion în 2009 și este angajată la Teatrul Odeon din București. Colaborarea ei cu Crista Bilciu a început în 2003 și s-a concretizat în 20 de spectacole. Este alături de Teatrul de Foc de la începuturile lui, jucând în toate producțiile: o puteți vedea în ”Poezisele”, ”Ieudul fără ieșire”, ”Nostalgia 53”, ”Mioritice”, ”Cântăreața cheală”.