”Cântăreața cheală” din 2008 - amintiri și regrete

Pe Liliana, iubita lui George Crețu, am cunoscut-o după ce băieții din echipă, golani, râdeau deja de ceva vreme de duioșia cu care el, ditamai bărbatul bine făcut, vorbea mereu la telefon cu ”pui mic”. Cum am de când mă știu probleme cu reținerea numelor, îl întrebam apoi și eu uneori pe George, fără ironie, ce mai face ”pui mic”, iar el zâmbea mereu la asta cu o căldură care aproape mă făcea să-l invidiez pentru relația lui atât de curată și de stabilă, lucru rar întâlnit la tineretul din ziua de azi. Lili și George erau un cuplu decupat parcă din altă epocă, trăind în alt ritm, nemurdăriți deloc de vâltoarea Bucureștiului. Îmi amintesc și acum bucătăria în care ea punea zacuscă în timp ce noi gustam din mierea scoasă de George din stupii de acasă și cum ne-am jucat pe urmă în dormitor cu porcușorul lor de Guineea, Grigore, căruia i-au făcut și pagină de Facebook, iar eu nu am vrut nicidecum să-i dau prietenia mea virtuală unui porcușor.

Când am hotărât să fac laboratorul de experimente teatrale, botezat ulterior ”Teatrul de Foc”, George a fost printre primii pe care i-am chemat, dar trecea prin vremuri dificile (părinții lui plecați în străinătate i-au lăsat în grijă gospodăria și stupii) și nu a făcut față orarului strict impus de mine, a plecat după vreo două luni. După asta vorbeam din când în când la telefon și îmi tot spunea că, la toamnă, se eliberează și se întoarce să facem proiecte împreună...

Pe urmă o prietenă comună, actriță, m-a sunat să-mi spună că George a avut un accident stupid și a murit. Așa, pur și simplu. Eu eram în mașină în drum spre Târgu-Mureș, era o zi afurisită de vară și vestea părea atât de absurdă încât mi-a fost teamă să mă gândesc la ea. Mi-a fost teamă să cred că viața noastră, aflată abia la început, se putea termina atât de brusc, în timp ce ne încercam aripile, în timp ce noi ne pregăteam încă pentru ea.

Acum Lili face parte din echipa mea și aproape că aș spune că e cea mai nouă membră în NOSTALGIA 53 (ea e Esther, a debutat la spectacolul nr. 13), dar se pare că iarăși vom avea o înlocuire peste 5 zile, așa că cea mai nouă membră o veți cunoaște lunea care vine, la ora 19. Una peste alta, mă bucur că Lili este alături de noi.

Am scris toate acestea pentru că, la postarea mea de acum două zile, în care vorbeam despre începuturile spectacolului CÂNTĂREAȚA CHEALĂ, Lili a răspuns pe blogul ei și a pus acolo un fragment din lucrarea de licență a lui George (licență dată cu spectacolul meu, în care el juca pe dl. Smith - faceți click pe link și citiți - merită). George a notat totul cu minuțiozitate, cu o atenție și seriozitate de admirat - mi-am amintit tot ce a fost atunci, cu câtă dedicație s-a lucrat și cum am descoperit noi împreună, ca echipă, spectacolul acesta de la zero. Sunt surprinsă și bucuroasă că ceea ce am cerut eu actorilor a ajuns cu atâta claritate la ei și mi-aș dori să mai am prilejul să citesc și alte jurnale de repetiții (deși nu sunt sigură că cineva din echipa mea actuală ține vreunul, chiar dacă eu le zic periodic să o facă).

Citind acum gândurile lui George, mă simt puțin vinovată față de echipa mea nr. 2, cea de acum, cu nimic mai prejos decât prima, dar care a avut ghinionul să vină atunci când lucrurile în ”Cântăreața cheală”erau deja găsite. Ce neplăcut e pentru un regizor să ȘTIE. Teatrul se aseamănă cu religia, ai nevoie să crezi, dar nu să știi! Dacă știi nu poți fi decât mediocru.

Mai jos pun alt fragment din lucrarea lui George, mult mai puțin relevant decât cel ales de Lili, dar îl pun pentru echipa mea, să se liniștească în legătură cu ”eșecul” de la a doua reprezentație. Să vadă că așa e cu teatrul, e viu: uneori iese mai bine, alteori nu - nu e ca la film. Ar fi și păcat să fie altfel...

Fragment din lucrarea lui George:
          ”Premiera spectacolului “Cântăreaţa Cheală”  în regia Cristei Bilciu a avut loc la Teatru Studenţesc Podul în data de 22 noiembrie 2008 în cadrul Festivalului Eugen Ionesco. (…)
           În cadrul Festivalului aveam la dispoziţie doar o oră  pentru desfăşurarea piesei şi schimbarea decorului, aşadar am renunţat la scenele de început dintre soţii Smith şi soţii Martin.  Când am aflat data premierei eram încă la stadiul de studiu al textului, încă nu trecusem la mişcare scenică şi mai erau doar trei săptămani. (...)
      Când am început lucrul la piesă regizoarea Crista Bilciu propunea să jucăm  doar în lenjerie intimă, iar cu o seară înainte de premieră ne-a sugerat să purtăm costume din plastic, dar fiind incomode, într-un final am purtat haine negre în contrast cu  faţa machiată în alb. Doar cântăreaţa purta o rochie alba lungă şi işi făcea apariţia în scenă cu o lumânare în mână în timp ce restul actorilor aveau feţele luminate doar de lanterne.(...)
          Cea mai bună reprezentaţie a “Cântăreţei” am avut-o în data de 7 februarie  2009 la Teatrul Studenţesc Podul.   (...)Imediat după  spectacol domnul profesor Lazăr mi-a garantat că pot să susţin lucrarea de licenţă cu “Cântăreaţa cheală”, iar domnul decan al Facultăţii de Teatru,  Eusebiu Ştefănescu împreună cu  domnul regizor Mihai Lungeanu şi domnul profesor Cătălin Naum au convenit să dăm o reprezentaţie la Slatina – oraşul natal al marelui dramaturg Eugen Ionesco.

              
Primul şi singurul matineu  al nostru cu această piesă a fost susţinut pe 15 februarie 2009, o zi pe care nu o să o uit curând. În dimineaţa aceea ne-am adunat foarte greu, am spălat scena ca de fiecare dată înainte de spectacol şi nu am mai avut timp de o încălzire serioasă sau de o repetitie. Începutul a fost foarte slab şi nu am reuşit să îl aducem pe făgaşul normal. Eram atat de deconcentraţi încât toţi ne îndepărtasem de personaje şi de situaţie. În momentul intrării menajerei, după ce ne-am ascuns în public de pompier, am avut parte de un accident îngrozitor pentru un actor – am râs o dată cu publicul.  (…)   Acum realizez gravitatea accidentului. Nu a fost doar  gafă actoricească, ci şi un efect al faptului că eram mult îndepărtat de personajul meu – domnul Smith – pentru care situaţia de faţă nu era deloc comică. (…)  Tot în acest matineu, am avut parte şi de un accident tehnic- bateriile din lanterna căpitanului s-au descărcat, iar domnul Martin (nicidecum gazdele) i-au adus lanterna menajerei, lăsând actorul ce interpreta rolul menajerei fără lumină, fiindcă acumulatorii de rezervă nu funcţionau în acea dimineaţă. Menajera  a intrat în scenă cu o lumânare, fapt ce a anulat regizoral spectacolul.  De aici s-a dat totul peste cap, pentru că Mary lupta era de aceeaşi cu pompierul împotriva focului din oameni şi din casă, motiv pentru care gazdele ţineau ascuns focul în dulap de ochii lor. În felul acesta l-a  pus şi pe pompier într-o situaţie scenică dificilă, în care n-a găsit soluţii,pentru că rolul său era să stingă toate focurile din oraş.
          Invitaţii care au văzut pentru prima dată spectacolul n-au sesizat accidentul şi au crezut că face parte din regie. În acea dimineaţă l-am avut în sală pe domnul profesor  Nicolae Modreanu care ,din păcate, nu s-a putut bucura de o reprezentaţie deosebită. După aplauze nu am îndrăznit şi nu am găsit puterea să ies să-i mulţumesc pentru că a venit să mă vadă.
          În şedinţa de după spectacol regizoarea Crista Bilciu a fost atât de nemulţumită de atitudinea noastră de pe scenă încât ne-a anunţat că va încheia colaborarea cu noi. (…)”
     

Sunt Crista și revin doar să menționez că, după ”ședința” aceea, nu am încheiat, de fapt, ”colaborarea” cu ei :) Și nici nu-mi amintesc să fi vrut să-i pun să joace în lenjerie intimă, deși mi se pare foarte posibil...

Anda Saltelechi, te provoc să povestești și tu tot ce îți amintești despre felul în care am construit prima dată ”Cântăreața cheală”!

Crista Bilciu