Alina Cimpoeru - Critica de teatru și rolul ei

        Alina Cimpoeru a absolvit Actoria la Universitatea Hyperion în 2011.  Este alături de Teatrul de Foc din iunie 2013, jucând în: ”Nostalgia 53” și ”Mioritice”.            

Mereu m-am întrebat dacă mai important este publicul sau mai importantă e critica de specialitate. Rolul ei este cu siguranță important. În primul rând formează gusturi și o face într-un mod pertinent, instruit și academic. Spectatorii care țin cont de critica de teatru atunci când evaluează un spectacol, când decid dacă merg sau nu să îl vadă, sunt cu siguranță mai avizați.

          Însă, îmi place să cred că teatrul este o artă a simțurilor, mai mult decât a culturii. Sigur că uneori poți rata anumite sensuri ale piesei dacă nu ai o cultură minimă sau chiar medie dar, orice om cu suflet viu va determina calitatea unui spectacol prin simțurile cu care natura l-a înzestrat.

          Revenind la rolul criticii de teatru, acela de a privi și cântări obiectiv actul creației, este vorba de analiză, nu de judecată. Sunt tot mai puțini critici cu studii, obiectivi și în plus iubitori de teatru, iar vocea lor tot mai puțin auzită. Foarte important este rolul de a sancționa impostura, prin asta a descuraja formarea unui public doritor de vulgar. Critica are și rolul de a încadra un spectacol într-un anume curent teatral, de a evidenția tipul de regie, influențele și inovațiile. Pentru asta, criticul, pe lângă o cultură teatrală vastă, trebuie să aibă disponibilitatea de a vedea tot ce se întâmplă în mediul teatral, de la scena TNB până la stand-up în pub – în mod constant.

          Capcanele în care critica poate cădea sunt numeroase: îngrădirea artiștilor prin impunerea unei direcții, părtinirea unor spectacole datorită gusturilor subiective și altele.  Menirea ei este să  evite aceste capcane și să

pună o oglindă fidelă în fața scenei.

          Experiența personală cu critica este aproape de zero. Am citit articole sau postări de blog despre spectacolele în care am jucat, care aminteau uneori, în treacăt, și despre mine dar, nu pot spune că am fost vreodată, cu adevărat, luată în seamă de către critica de teatru. Pe de altă parte, se scria în termeni aprobatori și nu știu cum e să te confrunți cu dezaprobarea creației tale. De asemeni, la urechile mele au ajuns de obicei laudele celor care m-au văzut jucând. Cred că un feedback onest, chiar dacă negativ, m-ar ajuta mai mult și sigur nu aș lua-o personal.

          În general, oamenii din jur evită să îți critice munca. Poate pentru a nu te supăra, poate pentru a nu-și atrage antipatia. Cert e că o critică obiectivă, fără implicare emoțională, nu are decât să te pună pe gânduri și să te aducă, poate, pe un făgaș bun. Cu toții avem nevoie de astfel de răspunsuri. De multe ori, incertitudinea este mai rea decât confirmarea că nu ai talent. Preferi să se scrie ceva de rău despre tine decât să nu fii băgat în seamă, pentru că indiferența e cea mai rea.

          Partea din acest domeniu, ce scârție în vremurile de acum, este faptul că nu mai există critici de profesie, care să facă doar asta ca meserie. Un critic de teatru trebuie să fie un teatrolog, pregătit ca atare la o facultate de profil și desigur un iubitor de teatru. Așa cum stau lucrurile, un critic trebuie să aibă și un job care să-i asigure traiul zilnic dar și timpul necesar vizionării de spectacole, întâlnirilor, conferințelor, interviurilor de asemni. Și atunci care mai sunt vocile care ne pot ghida corect, atât pe noi artiștii cât și pe spectatori? Mă tem că la noi critica de teatru a ajuns un hobby și nu mai există personalități a căror părere să desființeze sau să ridice un artist.