NOSTALGIA nr. 14 - feedback de la actori (part 2)

Luiza Cobori (Elena Popescu - Arhitectul)
Mi-a plăcut mult Nostalgia de ieri. Am atins un nou nivel de concentrare. Asta nu inseamnặ cặ nu am fost concentrata in celelalte spectacole, ci doar ca am atins un nivel nou acum. Si mi-a plặcut foarte mult ca senzatie. Acum s-a nặscut in mine o altặ intrebare: Concentrare maximặ sau frau liber emoṭiilor, sentimentelor? Eu nu cred ca pot exista impreunặ, dar (ṣi mi s-a intậmplat asearặ) poti jongla cu cele 2. Nu ṣtiu exact care-i formula magicặ,dar cu certitudine vreau sặ descopặr ṣi sặ dezvolt povestea asta.
In alặt ordine de idei, incặlzirea de grup pe care am fặcut-o inainte de spectacol mi s-a pặrut foarte bunặ ṣi bine susṭinutặ. Probabil cặ ṣi asta ṣi-a spus un cuvant in ceea ce mặ priveṣte. Mi s-a pặrut cặ ne-am organizat mai bine fatặ de data trecutặ…probabil cặ incepem sặ ne asumặm cặ lipseste un om important din echipa ṣi cặ zona asta nu mai trebuie sặ ramanặ descoperitặ.
Am jucat de 3 ori, toate cele 3 reprezentatii au fost bine sustinute din punctul meu de vedere, dar poate cặ dacặ ar fi sa aleg, a-ṣ alege-o pe cea de-a doua. La ce-a de-a doua reprezentatie, publicul a avut un aport major ṣi le multumesc tuturor din suflet!!! Am avut curaj ieri… toti trei. Chiar si Florin care este cel mai rigid dintre noi. Asta mi-a placut foarte mult! In orice caz, acolo la Arhitectul, suntem o echipặ solidặ, impreunặ cu bặietii din formatie. Sunt minunati! Ba chiar asearặ, uitasem ṭậṭa de Iolanda, iar Mihai (vocalul trupei) a stiut exact ce-mi lipseṣte ṣi mi-a salvat imediat scena, trimitandu-mi obiectul cu pricina.
Iubesc spectacolul in care joc!

Florin Stoian (Profesorul - Arhitectul)
Spectacolul de aseară a fost unul deosebit. Am reuşit, de data asta, să avem 3 reprezentaţii progresive, referitor la calitate. In ciuda faptului că, din pacate, am fost din nou dezorganizaţi, eu chiar nu inteleg cum reuşim "performanţa" asta, spectacolul a fost unul plin de emoţie cel puţin pentru mine. In timpul spectacolului am simţit ceva straniu. Un contrast dintre o linişte cuminte si o agitaţie binecunoscută. Pentru o fracţiune de secundă, m-am găndit la faptul că publicul nu este aşa de numeros şi că nu vom juca de multe ori. Slavă Domnului! Am jucat suficient de multe ori incăt să ne hranim sufletul si să ne crestem nivelul de serotonină din creier . Din altă perspectivă, a fost plin de emotii pentru că am reuşit să transmitem povestea noastră şi să ajungem la sufletul unor oameni atenţi si receptivi. Eu aşa am simţit publicul! In cea de-a treia reprezentaţie s-a intamplat "ceva". Nu ştiu ce, dar ceva s-a intamplat. Nu cred ca este nevoie sa explic in cuvinte, şi nici nu vreau. Vreau să simt! Totul a fost emoţie. Apropos de emoţii, din păcate aseară am pierdut ceva foarte important pentru mine! Un Snickers! Of! Sper să il găsesc la următorul spectacol, precum si magia care pluteşte la Carol 53.

Ana Maria Cucuta (Carmina - REM)
Mi-am dat seama de ce inseamna pentru mine spectacolul Nostalgia: purificare. Am observat cum toti ne transformam pe durata spectacolului si cum ajungem dupa ce se termina. Pentru mine tot procesul de pregatire si de joaca e incredibil. Acum m-am simtit mai sigura pe mine si m-am jucat mai mult cu "invitatii". Am inteles cred putin mai mult spectacolul si a capatat si o valoare. Ma regaseam in ceilalti. M-am simtit tare bine. Si drumul spre casa a fost linistit si exact ce imi trebuia ca sa retraiesc tot ce a fost.Ma bucur ca traiesc aceste momente si ma bucur ca am ajuns aici. Multumesc!

Simon Sandra (Coco - Ruletistul)
Desi m-am simtit ca un soarece in burta unei pisici,inca viu si apt pentru a cere ajutor,am reusit sa scap si sa mananc pisica. M-am simtit foarte rau inaintea spectacolului,atat de rau incat imi venea sa fug si sa ma ascund sub o plapuma calduroasa unde nimeni sa nu ma gaseasca. Eram panicata pentru ca vocea mea nu functiona nici macar in a comunica cu ai mei colegi si nici in momentul "cantator" pe care il aveam. Spre surprinderea mea si a colegilor (cred) totul a functionat bine. Am jucat "Ruletistul" de 4 ori si de 3 ori Coco a cantat bine..a patra oara i-a dat cu virgula... Ma bucur ca am inceput in forta si am continuat la fel.M-a surprins publicul care a fost atat de diferit la fiecare reprezentatie; unii zambeau,altii erau contrariati de ceea ce se intampla in acel subsol... Ma bucur ca am reusit sa ma adun si sa avem 4 reprezentaii in care nu am fost "suspectul" principal datorita caruia nu au iesit...pentru ca a "iesit" foarte bine,ca niciodata,chiar si prima reprezentatie care mie mi s-a parut cea mai buna. Am avut o experienta draguta cu un spectator pe care l-am luat la dans si care tremura si respira spasmodic,cred ca din cauza emotiilor. Mi-am dat seama ca e atat de frumos ceea ce facem noi acolo si ceea ce transmitem incat chiar si cel mai sigur pe el spectator nu stie ce il asteapta si...cine ar putea sa ii puna pistolul la tampla.

Alina Tofan (Ada - REM)
Nostalgia 53 la Carol 53! A fost un spectacol bun, cred. Eu m-am simțit tare bine! Am încercat cât de mult am putut să iau pe rând, câte o singură persoană la momentul meu. Mi-am dorit tare mult chiar să intre și ei în jocul meu! Am avut unii dintre cei mai frumoși și cei mai receptivi spectatori. Foarte multe fețe noi. A fost foarte drăguț și parcă și noi am fost mai iuți.
Nu știu dacă au fost mulți sau puțini spectatori, dar au fost frumoși și noi tot mult am stat acolo... Și am răcit. Lumea nu e prea atentă să mai închidă din când în când ușa...
Mă bucur că am jocul cu vârstele, cred că mi se potrivește. Asta e constatarea mea de luni seară.

Rares Zimbran (Mirciosu - Mendebilul)

Zimbran Rares Pentru mine a fost ingrozitor. Eram extenuat fizic, psihic si moral. Punctul meu forte, care imi place cel mai mult, este finalul, tranzitia in adevarata forma a nebuniei mele, era lipsit de tot. Era ca si cand aruncam cu cuvinte albe pe zapada. Nu aveam nici o traire, nu avea nici un impact asupra mea ce spuneam, dar ,altminteri, asupra publicului. Nu inteleg ce sa intamplat, nu stiu de ce eram asa de blocat in nimic. Eram extenuat fizic, psihic si moral dupa primele 3 reprezentatii. Nu mai vroiam sa joc nimic. Dar am vazut 2 prieteni care stateau la mendebil si asteptau. Mi-am zis ca doar n-au venit si stat atat degeaba, mai trag de mine pentru inca una si l-am rugat si pe Baietel sa mai tragem de noi. Ei bine, cea de a 4-a reprezentatie a fost extraordinar de lejera si plina de energie. A venit din relaxare si faptul ca nu mai am nimic de pierdut. Finalul, de data aceasta, tot n-a iesit cum imi doream si-mi placea mie dar a fost usor schimbat. In bine chiar. Cred ca este un strat nou si interesant ce-l voi adauga personajului.

Mihai Marin (Emil Popescu - Arhitectul)
Nostalgia de luni a fost pentru mine o alta experienta de neuitat. Am jucat de trei ori ''Arhitectul'' si, ca niciodata pana acum, am jucat din ce in ce mai bine. De obicei primul spectacol era un fel de incalzire cu publicul in sala, lucru care reusea sa ne frustreze pe toti de fiecare data, pur si simplu nu reuseam sa ne concentram indeajuns. Apoi al doilea (contrar ''traditie'') era cel mai bun, cum de altfel cel de acum doua saptamani a fost cel mai reusit de pana atunci, de cand juncam noi Nostalgia. Iar cel de-al treilea era cel considerat ok. Ei bine, saptamana asta ne-am intrecut pe noi insine, am reusit sa fim din ce in ce mai implicati, din ce in ce mai prezenti, mai adanciti in vietile personajelor. Am sa-mi concentrez atentia catre cea de-a treia reprezentatie. A inceput foarte ciudat pentru mine, publicul a fost atat de linistit incat eu am trait cu credinta ca sala e goala si ca nu e chiar niciun spectator pe scaune, dincolo de panza despartitoare. Cand am iesit pentru prima oara in fata lor pentru mine a fost un real soc, toate scaunele erau ocupate. Nu am avut pana atunci in sala oameni mai concentrati la ce se intampla pe scena, pot sa jur ca daca ar fi zburat musca (cea de la Cantareata Cheala  ), ai fi putut s-o auzi in pauzele mici dintre replici. Poate ca increderea asta facuta cadou de spectatori a fost momeala sub forma de hrana ce a chemat ''porumbelul'' sa se coboare asupra noastra, pentru ca la final s-a intamplat ceva minunat, mi-e foarte greu sa exprim in cuvinte, dar am sa incerc. Dupa ce Saxofonistul mi-a taiat prima mana si a incercat s-o taie pe cea de-a doua, am simtit ceva adanc in mine, m-am simtit plin, pur si simplu, si cand imi scotea maruntaiele, am simtit cum scoate sufletul din mine. Am inceput incet sa plang, si am continuat pe tot parcursul jocului meu din spatele panzei, in timp ce Saxofonistul si Elena spuneau povestea migrarii Arhitectului. Jocul meu a fost, de fapt, o continua si reala cautare a lui Dumnezeu. Cautare cu care am ramas si dupa ce s-a terminat spectacolul. Mi-a povestit Florin ca, in timp ce povestea impreuna cu Luiza calatoria Arhitectului, spectatorii fie plangeau, fie erau pe punctul de a plange. Cea mai mare bucurie ar fi pentru mine daca as sti ca si ei au ramas, ca si mine, dupa terminarea spectacolului, cu dorinta asta de a descoperi caminul divinitatii. Insasi cautarea merita tot efortul sufletesc.

Raluca Zlatanov (Garoafa - REM)
Nostalgia.....alta forma...ciudat sa joci un spectacol de mai multe ori si apoi sa simti altfel personajul....a fost f placut, in sfarsit mi se pare ca incep sa gasesc un echilibru intre fetita si ghicitoare...
Dar sa incep cu inceputul..mi-a placut foarte mult incalzirea si cea fizica si cea vocala ( caee mi-a folosit ulterior in timpul spectacolului pt a acoperi orchestra si a face cunoscute profetiile Garoafei.
Primele 5 persoane par sa pastreze realismul cu care vii din strada in casa si nu cred ca au curajul sa se lase in joc...poate nici eu nu intru in joc asa repede...o sa analizez asta.
Totdeauna am vazut-o pe Garoafa ca pe o copila care de zeci de ani umbla prin casa veche, care odata a fost locul lor de joaca, scoala veche cu carti prafuite, cu urme din scheletul laboratorului de biologie...caci acesta a fost locul unde Garoafa a fost regina portocalie. O copila care asteapta seara sa iasa din zidurile casei si sa se joace, la nesfarsit acelasi joc, cu acelasi entuziasm, curiozitate si placere de fiecare data. Garoafa se joaca cu Zizi, dar si cu cei din fata sa, savureaza mirarea lor, reactii,e, empatia, dorinta de a experimenta. Si acum datorita unei vraji a inceput sa nasca un om mare care poate patrunde mintile oamenilor si ii poate cunoaste ajutandu-i sa se cunoasca...e doar o vraja intre copilarie si adolescenta, maturitate..astept sa o aprofundez si sa cunosc mai bine personajul ce ia nastere in urma vrajii....

Nicolai Popescu (Ruletistul din Ruletistul)
eu mi-am propus luni sa ma las ajutat de spatiu, sa vad ce imi da casa, si am primit ce trebuia zic eu, de asemenea am constientizat cat de multa libertate iti poate da un personaj rigid/riguros, care are o economie de mijloace - dar care iti da posibilitatea sa nasti in tine de fiecare data un univers cu totul nou, acest personaj ma face sa cred ca fiecare gand e unic, imi place mult, pana data viitoare il iubesc:) va multumesc tuturor si pt ajutorul si sincretismul de inainte de spectacol, ma refer la decor, curatenie si restul lucrurilor cu adevarat importante:)

Maria Ecaterina Tache (scenografă)
premieră naţională
( mama lor de diacritice)
Feedback luni, 31.03.2014
După cum îi spuneam şi Cristei, în seara acesta mi se învârt nişte rotiţe mai repede şi am chef să scriu ceva, aşa ca mi-a dat şi mie temă: feedback-ul de aseară. Am ajuns pe la 17...17 şi ceva. Mi-era rău şi am tot vrut să stau puţin şi să plec...puţin mai mult adică. Ca de fiecare dată, "copiii" sar pe mine să-i machiez, eu ţip la ei că nu-i treaba mea si ajung să le fac câteva crenguţe. De ceva timp mă aflu într-o continuă contradicţie: vreau să renunţ la orice implicare de acest fel, îmi spun că mi-a ajuns. Dar nu mi-a ajuns. E nevoie întotdeauna de câte o altă activitate, de un alt grup de oameni ca să apreciez ce se întâmplă aici. E atât de rar şi de frumos să vezi cum oamenii ăştia nu manipulează spunând că nu manipuleză, nu fac asta pentru bani, pentru haine la 4 ace şi pentru croaziere. Şi chiar dacă mă enervez pe ei, nu pot să nu-i apreciez. Dar să revin...Nu am stat la tot spectacolul, am neglijat ruletistul şi bucăţile mari...am "vânat" fetiţele noi, care se descurcă foarte bine, zic eu. Şi mi-am dat seama ca sunt atât de deconcentrată cand fac poze sau filmez, încât nu mai observ greşelile de sceno şi costume...imi sar în ochi numai când export pozele...Trebuie să mă dezmorţesc şi să mă concentrez! Şi să am timp...my biggest enemy.

Andrei Atabay (Băiețelul cu poliomielită - Mendebilul)
Am ajuns la Carol pe la ora 16:00, dupa ore bune petrecute la scoala. M-am bucurat sa vad ca aveam toata recuzita pregatita, asadar a trebuit doar sa imi aranjez groapa si sa pun luminile de care am facut rost foarte rapid, fata de alte dati cand cotrobaiam prin toata casa dupa reflector.Am pornit cu o energie foarte buna pe calea Nostalgiei.Aceasta energie a venit cel mai mult, cred, din incalzirea fizica si cea vocala, facute cu seriozitate inainte de a incepe spectacolul.Am jucat Mendebilul de patru ori. Primele trei au fost slabe, nu am fost acolo, spuneam real textul, dar nu-l traiam, eram gol pe interior. Singurul moment in care am trecut textul mai intai prin interior a fost finalul celui de-al doilea spectectacol.Toate cele trei au avut parti bune dar nu ma consoleaza, avand in vedere ca nu a fost bun ca intreg.Dupa cele trei spectacole, am avut un moment in care am zis atat eu, cat si Rares, ca nu mai continuam, ne oprim.Insa, la usa era un grup foarte mare de oameni care astepta sa intre la Mendebil.Am vorbit cu Rares si am zis sa-l mai jucam si a patra oara, dar sa nu mai alergam pe text, sa ne luam timp, sa gandim, sa credem si sa ne bucuram de ceea ce facem. Asa am facut si a fost cea mai buna reprezentatie!La final, Rares a omis un lucru si anume sa vina sa le spuna oamenilor sa plece.A uitat pur si simplu.Astfel, am fost obligat de situatie sa o fac eu.Faptul ca m-am trezit singur la final, m-a surprins si m-a scos dintr-un automatism pe care nu-l observasem.Mi-am reamintit ca Nostalgia e un loc unde sunt liber sa ma joc, sa improvizez si sa descopar!Ii multumesc!
Pentru mine, Nostalgia din 31 martie, a fost spectacolul dupa care mi-am pus cele mai multe intrebari, mi-am luat fisa personajului in brate si am recitit-o, amintindu-mi amanunte de mult timp uitate.Tot atunci mi-am dat seama cat de mult imi lipseste antrenamentul zilnic pe care il faceam vara trecuta la Curtea Veche.
Ei bine, pentru data viitoare cand vom juca, imi voi sparge textul si voi regandi personajul avand in vedere si unele aspecte noi.

George Sfârăială (Egor - REM)
mi-a placut cum am avut timp sa le facem pe toate, am fost organizati si prompti, am terminat cu decorul la timp, totul era gata cand am inceput si cu machiajul, a fost timp si de incalzire si de ultimele retusuri inainte de incepere a spectacolului.Cred ca a fost una din cele mai organizate reperzentatii, fiind verificate toate detaliile.Oameni care au participat la spectacol din ce in ce mai deschisi si mai pregatiti sa intre in poveste si sa mearga alaturi de noi, plini de intrebari si de curiozitati.Pe la mine au trecut 33 de suflete, care mai de care mai frumoase.

Ganesh (spectator, indian din Malaezia, globetrotter)
The theater is a refreshing experience not as expected...not a typical theater setting...its done in a cold old mansion...there are involvement of audience in different plays...i liked the part where the audience are blindfolded & lead into an underground room...its not only visual & auditory but also kinesthetics stimulation that makes the difference...the stories also make the audience ponder of their personal life...overall i enjoyed the experience.