Evelyn Marcu - Modelul meu în teatru: Mihai Vasile

Evelyn Marcu a terminat actorie la Hyperion, la clasa prof. Virgil Ogășanu, și este alături de Teatrul de Foc din septembrie 2013. Ea joacă în spectacolele NOSTALGIA 53 (rol Puia) și CÂNTĂREAȚA CHEALĂ (rol Cântăreața cheală).

Modelul meu în teatru este omul care mi-a îndreptat paşii spre această artă în urmă cu aproape opt ani de zile. Aşadar, haideţi să facem  o mică întoarcere în timp: prima întâlnire cu teatrul a fost la vârsta de cincisprezece ani. Auzisem că în Ploieşti se ţin cursuri de actorie la Şcoala Populară de Arte. Am mai avut o tentativă în urmă cu vreo trei ani, dar din pricina renovărilor ce aveau loc atunci, cursurile au fost amânate. Aşa că, hotărâtă să revin pe acea scenă a Teatrului Equinox, m-am dus să mă înscriu. Ceea ce a urmat, a fost pentru mine o revelaţie, o perioadă a vieţii care va rămâne mereu vie în memoria şi în sufletul meu.

Teatrul Equinox a luat fiinţă în anul 1980, în momentul plin de semnificaţii al echinocţiului de toamnă, fiind găzduit de către Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare şi şi-a continuat această existenţă de-a lungul mai multor forme şi denumiri pe care acest centru le-a avut.

Teatrul Equinox este un fenomen. Într-un oraş cu o tradiţie teatrală de peste 150 de ani, acest teatru aspira să fie independent şi să facă un program propriu, adică să facă altceva, să nu meargă pe un drum bătătorit. La modul experimental, se dorea îmbogăţirea expresivităţii scenice, căutarea unor căi noi de comunicare cu publicul, cultivarea prin imagini unor sensuri mai puţin comune ale existenţei şi, de asemenea, să adauge spectacolului şi limbajului său, elemente din sfera dansului, muzicii, filmului şi a artelor vizuale.

Din punct de vedere al repertoriului, această formă de teatru a abordat atât marele repertoriu (William Shakespeare, Anton Pavlovici Cehov, Ion Luca Caragiale, Garcia Lorca, Kafka, Jean Genet, Brecht, etc.), cât şi literatura ultimelor decenii ale secolului trecut (Nichita Stănescu, Dumitru Solomon, Lucian Vasilescu, Theodor Mazilu ş.a.), îmbinând astfel viziunea clasică cu cea novatoare. Dar aceste creaţii artistice nu au avut nimic din convenţionalismul pe care l-am putea bănui. Însuşi dramaturgul Dumitru Solomon afirmă despre această formă teatrală următoarele: “Nu avem cunoştinţă că s-ar produce în altă parte în ţară ceva asemănător. Cu atât mai mult e bine ca fenomenul de la Ploieşti să fie cunoscut şi recunoscut în mişcarea noastră teatrală, fiindcă el este semnificativ pentru ceea ce înseamnă o abordare modernă, novatoare a exerciţiului scenic.”

            Dar toate acestea nu ar fi putut lua naştere fără motorul, sufletul acestui teatru, care se numeşte Mihai Vasile. Dânsul este cel care a dat aripi atâtor generaţii de-a lungul zecilor de ani, care a umplut de speranţă şi pe cel mai neîncrezător discipol în forţele proprii, care a dat viaţă unor sentimente, unor trăiri, pe scurt, unor experienţe de neuitat. El este cel ce mi-a fost mentor şi care mi-a călăuzit paşii pe drumul spre actorie.

Dar cine este acest deschizător de drumuri? S-a născut la 27 noiembrie 1951, în Bărăgan. A început să publice încă din adolescenţă versuri şi proză, să expună pictură şi grafică şi, în acelaşi timp, era atras de teatru, unde debutează ca actor încă de la vârsta de nouă ani.

            Debutează la revista „Amfiteatru” în anul 1971. În această perioadă publică poezie şi proză în revistele „Luceafărul”, „Vatra”, „Amfiteatru”, „Ramuri”, „Convorbiri literare”. În 1980 fondează Teatrul Equinox unde, de-a lungul a peste trei decenii a pus în scenă peste o sută cincizeci de spectacole de teatru, dans, teatru de gest, a realizat mai multe filme (poeme şi eseuri cinematografice, filme documentare) şi a conceput două mari proiecte-program care se derulează de mai bine de douăzeci de ani. A susţinut mai multe ateliere de teatru în România, Franţa şi Bulgaria. De asemenea, a primit mai multe premii şi distincţii pentru unele din spectacolele şi filmele sale, la festivaluri din ţară şi din străinătate şi a fost invitatul Guvernului francez, la un stagiu la Universitatea Lyon Lumiere 2, în domeniul antropologiei teatrale. În acest timp a lucrat, împreună cu regizorul Bruno Cohen, la regia spectacolului de operă „Persee” de Jean Baptiste Lully, de la festivalul mondial de muzică barocă de la Ambronay şi a susţinut mai multe ateliere de teatru la Lyon, Paris, Grenoble, Valence şi Ambronay.

            Are şi o susţinută activitate publicistică (eseuri şi lucrări de cercetare în domeniile antropologiei teatrale, mitologiei şi tradiţiilor, asupra teatrelor şi artelor vizuale în general). De asemenea, a publicat „Mic dicţionar de termeni teatrali”, „Şaptezeci şi şapte” (poezie şi proză), „Lecţia de anamneză. Dialoguri despre teatru”, „Sonatele lunii” (proză), „Albumul Prahova” (macheta artistică, fotografiile şi tehnoredactarea). A fondat şi condus între anii 2002 – 2006, revistele de cultură „Atelier 21” şi „Orpheus”. Din anul 2012 este redactorul şef al revistei „Labirint”.

            În prezent, Mihai Vasile este referent – cercetător la Centrul Judeţean de Cultură (şeful departamentului Teatru – arte vizuale) şi profesor de arte dramatice (actorie, scenografie, regie de teatru) şi arte vizuale (artă fotografică, artă cinematografică) la Şcoala de Arte, din Ploieşti.

            Ceea ce m-a fascinat întotdeauna la acest om „agil, nervos, cu părul vâlvoi”, aşa cum îl descrie Ioan Dan Nicolescu (scriitor şi editor), au fost energia, devotamentul şi, mai ales, faptul că, pe lângă profesor de arte dramatice, este şi artist plastic, fotograf de artă, poet, prozator, publicist, eseist, editor, autor de filme, actor, regizor, şi scenograf de teatru – unde mai face şi restul: adaptări şi colaje de texte, costume, muzică, lumini.

Am stat patru ani în această familie şi am avut ocazia de a juca alături de trupa de actori în câteva din spectacolele enumerate mai sus. De altfel, primul spectacol în care am avut onoarea să joc s-a numit „Exclus” – denumire care s-a schimbat apoi în „Iov sau Lungul drum al nopţii către zi”. Au urmat apoi spectacolele care fac parte din proiectul „teatrul mitologiei româneşti”: „ Via Lucis”, „Torna Umbra”; „Măreţia frigului” – care face parte din proiectul „teatrul poeziei” şi „Cascando”.

            Acest teatru - Equinox,  acest om - Mihai Vasile, aceştia mi-au deschis mintea şi sufletul şi mi-au purtat paşii către minunata lume a teatrului.

            În prezent, teatrul Equinox nu mai există, după 33 de ani de activitate, sala de spectacole devenind sală de şedinţe de partid, însă prin forţa sa supraomenească Mihai Vasile a deschis Centrul Dramatic Mythos. Nu există cuvinte suficiente pentru a exprima cât de mult îl iubesc şi îl admir pe „profu” – tatăl meu spiritual.