Repetitii TdFOC - săpt. 31 martie-4 aprilie

Alina Cimpoeru

Nu a fost o săptămână prea bună. Pentru mine a debutat cu o răceală. Ziua de luni a fost dedicată Nostalgiei. Ne-am întâlnit la Carol, la 11:00, am pus decorul, am luat o pauză după amiază și la 4 pm ne-am întors la treabă. Machiaj, încălzire și un spectacol care a mers foarte bine. Marți și miercuri am reușit să ajung la antrenamentele din parc, împreună cu surferul meu indian, care a văzut și spectacolul de luni, dar joi și vineri m-a doborât virusul. După antrenamente, marți, miercuri și joi am repetat la mine proiectul nou. Tot la mine s-au repetat și alte spectacole. Nici azi, vineri nu am putut face antrenamentul, dar pentru că a fost vreme bună, am putut ieși la prânz în parc, unde am repetat proiectul nou. Mă bucur mult că repetițiile, deși au început foarte greoi, deși e vorba doar de dat text, au avut o evoluție vizibilă. Eu mă simt mult mai stăpână pe text, pe colegi îi simt mai aproape, personajul începe să aibă sens în capul meu. Am făcut două filmări la ”Luceafărul”, deși nu știu strofele conform planului, am făcut progrese. La antrenamente m-am simțit foarte bine. Există exerciții care nu-mi plac, pe care obișnuiam să le detest, abia așteptam să se încheie și le făceam să fie. Mi-am dat seama că mă chinui pe mine însămi și mi-am schimbat atitudinea față de acele exerciții. Cum? M-am întrebat de ce nu-mi plac. Analizându-le, am realizat că nu e nimic logic, rezonabil în antipatia mea. Fie mi se părea că sunt ridicole, fie că mă depășesc. M-am decis să-mi placă, să le dau o șansă, să le fac cu sinceritate și surpriză: au devenit suportabile. Nu-mi sunt favorite nici acum dar, nu mai sunt o corvoadă pentru mine, iar ăsta e un pas uriaș. Acestea sunt lucrurile câștigate în această săptămână. Am și pierdut câte ceva, mai ales din energie și entuziasm. În principal pentru că sunt răcită destul de grav și asta mă sleiește de puteri.

Anda Saltelechi

Eu nu ştiu de ce sunt dezamăgită, cert e că sunt. Cred că lipseşte un lider, cineva în care să am încredere astfel încât să-l pot urma. Antrenamentele, din punctul meu de vedere încep să fie din ce în ce mai puţin motivante. Lipsesc mulţi oameni şi nu mai ştiu care e echipa. Şi lipsa spaţiului e derutantă, deoarece în parc e mai greu să te concentrezi cu adevărat. Nu-mi e clar dacă evoluăm, dacă se întâmplă schimbări în noi, dacă avem cu adevărat conştiinţa noastră de persoane care creează. A fost foarte derutantă săptămâna asta, în special, pentru mine. La un moment dat, am ajuns să nu-mi pese, să merg, aşa, ca să fiu acolo, fără să îmi mai pun niciun fel de probleme şi fără să mă gândesc să citesc Grotowski sau altceva ca să experimentăm la antrenamente. Şi tocmai atunci a apărut Ganesh (un malaiezian în trecere prin Bucureşti, care locuia la Alina, colega noastră)...care era foarte curios de unele exerciţii şi care era foarte „viu” în întrebări. A făcut unele jocuri cu noi şi era foarte atent, privea de pe margine şi apoi, când juca, îmi dădeam seama cât de atent a fost când ne-a privit. Nu avea nevoie de multe explicaţii, era foarte receptiv. Asta simt că lipseşte la echipă. Oamenii parcă nu mai sunt curioşi să descopere, parcă ne oprim la un nivel superficial, care se regăseşte şi la repetiţiile de text. Parcă suntem defocusaţi...

Îmi place că scriem eseurile astea, ne fac mai conştienţi, cred... de responsabilitatea noastră. Eu personal sunt destul de derutată de antrenamentele şi repetiţiile din ultima vreme. Parcă se învârt în gol. Nu ştiu! 

Sandra Simon

Am avut o săptămână destul de proastă şi nu în ceea ce priveşte repetiţiile, ci pentru ca m-am simţit foarte rău fizic, am fost răcită şi în pauză vocală.Parcă nimic nu mă mai asculta,vocea, corpul, memoria, creierul. Deşi a fost prima oară anul acesta când am lipsit (de la antrenamenele de dimineaţă pentru că la celelalte repetiţii a fost o necesitate să fiu prezentă) m-am simţit foarte vinovată şi supărată pe mine pentru că nu am avut grijă de sănătatea mea.Sunt un om care tinde să fie nu numai pentru el responsabil, ci şi pentru colegii săi.Am rămas dezamăgită aflând de la unii colegi că s-a lipsit foarte mult din toate părţile. Mă gândeam la faptul că unii fac sacrificii destul de mari ca să fie acolo şi se simt vinovaţi pentru că, din anumite considerente nu pot să vină la antrenamente, iar alţii nu se obosesc nici măcar să anunţe că lipsesc.Cred că acesta e un criteriu important de departajare între cei care îşi doresc  cu adevărat să se dezvolte în această meserie şi cei care aşteaptă totul de-a gata fără a depune efort.Cred că avem de învaţat de la astfel de oameni.Nu vreau să atac pe nimeni şi sunt convinsă că au motivele lor pentru care preferă să aleagă această cale.Nu sunt profesoară şi nici nu îmi permit să dau lecţii în a atinge culmea succesului, dar sunt convinsă de faptul că dacă ai învaţat să stai în picioare nu înseamnă că ştii să faci primii paşi, iar dacă ai învăţat să faci primii paşi nu înseamnă ca poţi să alergi la maraton.Repetiţiile la care am fost în timpul săptămânii  nu pot să le cataloghez ca a fi mai bune sau mai proaste.În ceea ce priveşte „Cântăteaţa cheală” cred că nu am rămas cu nimic.Nu am construit nimic şi nu ramâne decât să sper că nu am pierdut nimic.Este trist când te gândeşti că un proiect la care ţii atât de mult este,ori pe cale să moară ori nu mai ai încredere în ceea ce faci şi nici măcar în colegii tăi.Revenind la ceea ce am câşigat şi ceea ce am pierdut în această săptămână de repetiţii, pot să spun că am pierdut nişte antrenamente care mie mi se par absolut necesare, am pierdut o oarecare încredere în proiectul cu „Cântăreaţa cheală” şi am câştigat ambiţia.O mai mare ambiţie în a demonstra că fără implicare, în această meserie eşti pierdut,şi speranţa că până la urmă totul va fi bine.

Cristian Rus

Această săptămână de repetiții a fost un pic mai aparte...  A trebuit să repetăm mai multe piese, să filmăm și pentru proiectul viitor, și evident antrenamnentul zilnic pe care l-am făcut în parc. Mi-a fost destul de greu să mă concetrez pe toate piesele, și din cauza oboselii acumulate, dar sper că săptămâna care vine să iasă bine spectacolele, mai ales că ”Poezisele” nu l-am mai jucat de anul trecut.
Antrenamentul zilnic  a fost destul de greu, din cauza condițiilor termice, uneori era prea frig, uneori prea cald sau era gălăgie în parc. Am fost dezamăgit de virusul care ne-a răpit de la antrenament pe mulți dintre colegii care veneau zilnic, și au trebuit în schimb să stea acasă să se recupreze. Am fost dezamăgit și de colegii care au pus TdFoc  mai jos în lista lor de priorități, dar ce să faci, asta e.  Mă bucur că am totuși echipa de bază alaturi de mine în fiecare dimineață , unde încercăm să ne dezvoltăm împreună ca trupă, ca indivizi, ca mari artiști în devenire.  Nu văd ce aș putea pierde, pentru că eu consider că atitudinea contează cel mai mult. Dacă îți pasă și esti serios și concentrat, atunci indiferent de condițiile în care lucrezi trebuie să înveți ceva folositor de la oamenii din jurul tău. Suntem o echipă care crede că împreună putem fi mai puternici, mai buni, mai organizați, mai creativi. Trebuie să crezi în ceea ce faci și cu siguranță nu vei avea nimic de pierdut, doar de învățat, chiar dacă poate vei greși. Fără greșeală nu există evoluție.

Florin Stoian

”Eu cunosc vara când vine pe fluturi şi pe albine!” Săptămâna asta ne-am bucurat de venirea primăverii şi am repetat conectaţi la pământ, acompaniaţi de vrăbiuţe şi sunete de salvare. A fost o săptămâna frumoasă. Atât din punct de vedere meteorologic, cât şi professional. Ne-am văzut în Cişmigiu, la ora 10:00, ora pe care unii o respectă alţii nu! :). Ne-am trezit corpul cu binecunoscuta incălzire, după care am experimentat. Exerciţiile de respiraţie, jocurile şi alte tehnici interesante, ne-au însoţit pe parcursul zilelor. Eu personal consider că săptămâna asta a fost constructivă pentru că am văzut o evoluţie referitor la atenţia pe care unii dintre noi a acordat-o. Jocurile pe care le-am făcut au durat mai mult şi oamenii au fost mai focalizati. Săptămâna asta am avut ocazia să întâlnim şi un om foarte interesant. Numele lui este Ganesh care colindă prin toată lumea fără nici un ban. Pur si simplu, merge “unde il duce vantul”, din spusele lui. Am purtat nişte discuţii legate de spiritualitate şi am aflat lucruri noi. Am aflat de exemplu că un exerciţiu de respiraţie pe care noi îl facem are rolul de a regla stările emoţionale. Important este că noi să căutăm!  Pe viitor, aş vrea să încercăm cât mai multe exerciţii şi tehnici pentru a ne putea descoperi mai mult şi a ne depăşi limitele.

Notă: Ordinea fragmentelor este cronologică (cum le primesc, le adaug). Materialele care lipsesc demonstrează dezinteresul respectivilor membri TdFOC față de compania din care fac parte.