Chestionar TdFOC: Ce aș schimba la TEATRUL DE FOC?

Nota Cristei: Cele trei mici compuneri de mai jos au fost făcute la distanță în timp, în ordinea în care apar așezate în pagină, de aceea părerile sunt atât de diferite și lucrurile par a se desluși de la o compunere la alta. Între ele au existat discuții publice sau particulare, inclusiv un moment în care TdFOC și-a redus rândurile, rămânând numai cu patru membri și păstrându-i pe ceilalți drept colaboratori - deoarece a reieșit că nu împărtășeau idealurile TdFOC și nu doreau/reușeau să respecte REGULILE. Căutăm în continuare oameni care să înțeleagă ideea de experiment, de teatru ca stil de viață, de laborator unde încerci, greșești, te formezi și mergi mai departe.

Sandra Șimon   

Este un subiect destul de sensibil.În momentul de faţă eu nu mai ştiu,nu mai înţeleg ce înseamnă TEATRUL DE FOC; este un laborator,o trupă de teatru, un regizor şi câţiva actori care vor să descopere, nişte actori fără regizor,un regizor fără actori, repetiţii cu un spectacol în final sau pur şi simplu ceva utopic. Nu mai înţeleg scopul şi nici mijloacele prin care am putea să facem ca acest proiect să funcţioneze aşa cum ne-am dori. Atâta timp cât scopul nu îl cunosc,nu pot să spun ce aş schimba. Aş vrea totuşi să cred că TdFOC înseamnă ceea ce a însemnat la început...incălzire fizică şi vocală într-un spaţiu propice ,căutare,descoperire,spectacol pe baza căutărilor şi descoperirilor noastre ,seriozitate şi dăruire. Poate că ar trebui schimbate multe lucruri, de la actori până la scop, ar trebui luat totul sistematic şi discutat în grup (dacă tot se pretinde a fi un grup), cine îşi doreşte şi cine nu face faţă. Deşi idealul unui grup este să evolueze, părerea mea este ca TdFOC a dat înapoi puţin legat de scop şi evoluţie. Toată lumea se învârte în acest grup dintr-o parte în alta fără a şti de ce,crezând că face bine ceea ce face şi că fără ei se năruie totul.Atunci când spui ceva trebuie să pui în practică pentru că altfel nu mai prezinţi credibilitate şi totul se întâmplă în virtutea inerţiei,oamenii sunt debusolaţi şi încep să nu mai creadă în ceea ce fac iar TdFOC este construit pentru cei care vor să creadă.Eu sunt oarecum dezamăgită de ce se întâmplă şi aş vrea să ma întorc în 2012 la MNLR pentru a descoperi ceea ce am pierdut pe parcurs.

Anda Saltelechi

Chiar dacă momentan se întâmplă schimbări majore: unii pleacă, alţii rămân colaboratori, alţii vin pentru prima dată, iar alţii par să nu mai înţeleagă ce se întâmplă aici sau ce urmăresc, sau, dimpotrivă, conştientizează mai clar ca niciodată că trebuie să fie responsabili pentru ceea ce se întâmplă sau li se întâmplă, mie nu mi se pare ceva grav. Poate fi grav prima dată când te uiţi la lucruri. Dar nu e ceva cu care nu se poate merge mai departe.
Nu ştiu ce soluţii să dau ca să ne meargă mai bine, dar am o sugestie. Mai neobişnuită, poate. Mie mi-a plăcut mult când am auzit de călătoria de studiu a lui Peter Brook.

Mi-ar plăcea foarte mult să facă şi TEATRUL DE FOC o asemenea călătorie. În patru-cinci sau şase oameni, atâţia cât suntem. Să lăsăm totul pentru o vreme şi să plecăm, pur şi simplu. Ca Harap-Alb. Dar fără cai misterioşi şi alte ajutoare (ca şi cum am putea beneficia de asta haha). Doar noi. Pe jos.
Un drum ca ăsta mi s-ar părea folositor pentru noi ca oameni, dar şi pentru noi ca actori. Ar fi foarte curajos din partea noastră. Să ne bazăm un pic pe studiu asupra noastră. Şi să întrerupem pentru o vreme jocul la public. Nu că nu ar fi important să jucăm la public, dar cred că e benefic pentru noi să strângem experienţă. Şi o lună de supravieţuire „undeva”, o lună de gândit şi tăcut (poate) ar fi ceva nou pentru fiecare dintre noi. Numai noi, undeva, pe un drum, mergând, tăcând? Ce ziceţi? Să te trezeşti într-o pădure unde singura grijă ar fi să asculţi sau/şi să te asculţi, să taci sau să vorbeşti numai când chiar ai ceva de spus? Nu, nu vreau să trăim din vânat etc... , nu mă cred în stare, vreau doar să-mi depăşesc nişte limite, nişte frici.

Cristian Rus

TEATRUL DE FOC este un concept care crește odată cu oamenii care îl conțin. Nu mă gândesc ce aș schimba, ci ce aș îmbunătăți. Și asta se face zilnic, puțin câte puțin, membru cu membru, toți împreună și pentru același scop. Sună puțin a slogan de mușchetar, dar așa este. Încă ne căutăm identitatea, reguli, membri, drumul pe care mergem, dar știm exact ce ne place să facem și care este scopul nostru. Un teatru de calitate, cu o căutare sinceră din care să rezulte spectacole prin care să te poți exprima direct publicului. Aș acorda mai puțină încredere oamenilor nou veniți, pentru că ei nu au cum să înțeleagă din prima  ce vrem noi și felul cum abordăm noi teatrul. Nu pentru că ar fi dificil dar pentru că este felul nostru și el trebuie observat stând undeva pe margine, și apoi gândit de cel care privește și mai apoi poate și asumat dacă simte că asta își dorește. Pentru că numai așa se poate păstra ideea inițială a laboratorului fără ca ea să se dilueze sau să fie prost înțeleasă. Mi-aș dori foarte tare să se înțeleagă ideea de laborator, unde actori se dezvoltă. Și că nu este un laborator de făcut spectacole. La ”Poezisele” am stat 3 luni să experimentăm, și ca rezultat avem un spectacol pe care oriunde și oricum și oricând l-am juca el este viu, este proaspăt și transmite mereu un mesaj profund spectatorului.  Acum intrăm într-o etapă de revenire a ceea ce a fost la început  acest laborator, pentru că altfel, căutarea nu va mai fi sinceră, iar miza va fi cu totul alta, aceea  de teatru independent comercial.